Mărturii din temniţa veacului al XX-lea, la Suceava

O perioadă, din păcate întunecată din Istoria Contemporană a românilor (1948-1964), a fost repovestită „picant”, miercuri 23 februarie a.c., în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor-Suceava sub egida unei duble lansări de carte: „Martiri şi mărturisitori români din secolul XX” şi „Poeţi după gratii”, avându-i ca invitaţi speciali pe Fabian Seiche, teolog şi jurnalist, autorul primei cărţi citate, Ilie Tudor, unul dintre supravieţuitorii de la Aiud şi pe Ionuţ Şorea, unul dintre moderatorii manifestării organizate de „Bucovina Profundă” şi Fundaţia Culturală „Memoria”.

Legionarii din temniţă ca martiri ai neamului

„Lupta împotriva Comunismului, acest regim ateu, a avut un profund substrat spiritual de luptă împotriva răului, printr-o şcoală spirituală ce a dat martiri, respectiv Mişcarea Legionară, iar Creştinismul este la baza acestei şcoli. Evident, nu se poate face o antiteză sau o comparaţie intre valorile spirituale creştine şi Mişcarea Legionară şi aşa cum spun doctrinarii ei, mişcarea aceasta a dat sfinţi în mare măsură. În această carte, „Martiri şi mărturisitori români din secolul XX”, sunt tratate lucruri şi înainte de Comunism şi după, tratând creştinismul Mişcării legionare ca mediu de formare a sfinţilor din închisorile comuniste. Acolo, în temniţă, cei mai buni creştini au fost aceştia, dincolo de ce se pune pe seama lor: violenţe aşa zise şi toate minciunile care se spun despre Mişcarea legionară. Cartea cuprinde anexe cu documente inedite şi o prezentare alfabetică a principalelor temniţe comuniste din România şi eu sper ca lucrarea să vă fie de folos şi spre mântuire, căci, orice creaţie are la temelie o jertfă”, a declarat audienţei Fabian Seiche în prezentarea lucrării sale, subliniind că şi în prezent răul comunismului nu a dispărut cu desăvârşire.

Poezia de după gratii...

Poemele de după gratii, reeditate peste ani, sunt o comoară de mare preţ, consideră Ionuţ Şorea şi asta deoarece, în opinia sa: „...poeziile nu au fost create la o simplă masă de scris, ci, în mijlocul evenimentelor, fiind veritabile transmisiuni directe acolo şi atunci, nefiind regândite ca azi, fiind un fenomen unic. Vedeţi, temniţa românească a dat două comori: memoriile şi poezia. Toate acele fapte redate prin versuri se petreceau în realitate, fiind o poezie scrisă pe Cruce, o poezie tipic românească, deci. Oamenii aceştia chiar aveau nevoie de poezie spre a supravieţui”. Pentru mulţi din cei încarceraţi modelul sau idolul era poetul şi cărturarul Radu Gyr ale căror poeme erau ades recitate pe de rost, precum o Evanghelie.

Într-o viaţă de om, te poţi considera fericit să trăieşti o infimă fărâmă din istoria neamului, iar un caz fericit a fost Ilie Tudor, craioveanul care l-a cunoscut personal pe Căpitanul Legiunii, Zelea Codreanu, o figură charismatică ce impunea oricui respectul, pe vremea când era „copil de trupă” în Frăţiile de Cruce legionare, într-o tabără de vară în fosta staţiune Carmen Sylva, azi Eforie Sud. Cum regimurile dictatoriale din România: Carlist, Antonescian şi Comunist s-au succedat cu repeziciune la putere, o legătură din trecut cu Mişcarea Legionară, de multă vreme uitată, l-a costat pe Ilie Tudor ani grei de temniţă şi experienţe unice, pe unele dintre ele, mai „hazlii” redându-le mai jos...

Momente „vesele” în temniţa de la Aiud

Deşi Închisoarea de tristă amintire de la Aiud figurează pe „axa răului” din circuitul de închisori unde au fost martirizaţi opozanţii comunismului de factură stalinistă, totuşi, din spusele unor supravieţuitori, au fost şi cazuri de tortură mai „blândă” în funcţie de „gravitatea” faptei comisă împotriva regimului, adeseori denunţurile neavând un substrat real, ci fabricat.

„Au fost, desigur, şi condamnări cu substrat probatoriu foarte hazliu: „...o dată au adus un bătrân în vârstă de 80 de ani şi noi l-am întrebat cum de a nimerit în temniţă; el ne-a răspuns că l-au acuzat de deţinere ilegală de tanc! Tanc? Da, chiar aşa, căci, în timpul retragerii Wehrmacht-ului de după 23 August 1944, un vehicul blindat pe şenile a fost abandonat în curtea acelui gospodar, başca că era şi în perfectă stare de funcţionare. Cei de acasă aveau de gând ca, după terminarea războiului să-l dezasambleze pentru a-l folosi ca utilaj agricol. Nesupunerea faţă de colectivizarea forţată a anilor 50, au adus şi un mandat de percheziţie şi aşa au dat de tanc, ascuns sub o căpiţă de fân, iar când au conectat bateria la motor, acesta a pornit. Altă dată, un gardian ne-a spus, că era vară şi noi luam masa afară (curtea închisorii, n.red.), că oamenii au ajuns în Lună şi n-au dat de Dumnezeu, deci, nu există, la care, Petre Ţuţea l-a abordat ironic: trăieşti la ţară? El, da...Ţuţea: şi ai porci? Ăla da, băi! şi Ţuţea: şi ai văzut tu ca porcul să se uite în sus la Lună? Pe un altul, gardianul l-a pus să scrie: Nu cred în Dumnezeu şi acela a scris: Nu, Cred în Dumnezeu.”-a povestit audienţei, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, supravieţuitorul de la Aiud, Ilie Tudor.

Toţi supravieţuitorilor gulagului comunist românesc li s-a vestit eliberarea în urma Decretului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1964, o dată cu distanţarea României din sfera sovietică şi alunecarea sa spre modelul comunismului chinez şi a celui iugoslav. Mulţi au ieşit după 22 ori 25 de ani de temniţă şi cu tot atâtea sechele, resimţite şi azi, după ani, pe care le regăsim în memorii scrise chiar de ei ori compilate după povestirile lor ca adevăraţi mărturisitori ai veacului XX, de după gratii, al ultimului secol barbar, un Guantanamo românesc.