Lăsatul secului, îndemn la reculegere

Lăsatul secului este mai întâi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieţii prin lăsarea păcatelor şi a preocupărilor deşarte şi prin întoarcerea spre Dumnezeu. Aşa se spune în frumoasele cântări bisericeşti de post: “Ziua postului părăsire de păcate să-ţi fie, suflete, şi către Dumnezeu plecare şi apropiere”.

Postul este prin excelenţă timp de rugăciune, de căinţă şi mărturisire a păcatelor, de înfrânare, de răbdare şi mai ales de iertare. Înfrânarea de la mâncarea “de frupt” este numai un aspect al postirii ortodoxe, cel văzut.

Dar în Sinaxarul Sâmbetei Albe, vorbindu-se despre “marea luptă a postului”, se arată treptele sale, ca într-o scară: “Mai întâi dragostea şi depărtarea minţii de la lucrările şi faptele necuviincioase; apoi însuşi postul, dar să nu postim numai de mâncări, ci să postim şi cu limba şi cu ochii şi, ca să spunem pe scurt, să ne oprim şi să ne îndepărtăm de la orice faptă rea”.

„Nu mâncarea este condamnată prin post, ci neînfrânarea, necumpătarea...”

Părinţii nu au încetat să atragă atenţia, chiar în cele mai aspre cuvinte, ca, înţeles doar ca efort alimentar, postul nu are nici o trecere religioasă: “De mâncare postind, suflete al meu, dar de pofte necurăţindu-te, în desert te lauzi cu nemâncarea… Ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu şi demonilor celor răi te vei asemăna, căci nici ei nu mănâncă pururea…”; sau: “Eu, cel ce rămân neîndreptat în toate, în zadar mă bucur de oprirea mâncării, că n-a zis Domnul să fie postul de acest fel”. 

Nici atunci când este revendicat de la etimologia lui siccus, referirea nu se face la calitatea mâncării (uscată, seacă), ci la sensul figurat al cuvântului, acela de cumpătare, sobrietate.

În fond, nu mâncarea este condamnată prin post, ci neînfrânarea, necumpătarea, proasta ei folosinţă. Aceleaşi cântări de post vorbesc de “întunericul saţiului”. Masa de post trebuie să fie în primul rând cumpătată, altfel “întunericul saţiului” poate la fel de bine să vină şi din mâncarea de fasole…

Postul ortodox nu este aşadar un exerciţiu alimentar, o dietă “purificatoare”, aşa cum se concepe în multe confesiuni ezoterice (după cum nu există în creştinism alimente necurate sau interzise). El reprezintă însă un act spiritual superior, acela de a corecta vieţuirea imediată şi instinctuală şi de a orienta lumea după sensul ei înalt şi singurul adevărat: acela de creaţie a lui Dumnezeu.

(Pr. Ioan-Florin Florescu, Sursa: ortho-logia.com)