Postul, apostolatul nevoinţei

Toate rânduielile Bisericii sunt aşezate în chip înţelept de Sfinţii Părinţi, cu scopul vindecării noastre de patimi şi al sporirii duhovniceşti. De aceea, postul este în acelaşi timp şi greu, şi uşor. Ar trebui să fie greu pentru trup, dar uşor pentru suflet. Ca orice nevoinţă duhovnicească, postul este lesne purtat de cei ce-l primesc cu bucurie, ca pe un medicament oferit de Biserică celor bolnavi de păcate. În acelaşi timp, Dumnezeu ne întăreşte mai mult cu harul Său în perioadele de Post, purtând împreună cu noi Crucea ostenelii. Harul lui Dumnezeu ne întăreşte cu atât mai mult cu cât asumarea postului este urmarea unei atitudini de smerenie şi de ascultare faţă de poruncile Bisericii şi de rânduielile statornicite de Sfinţii Părinţi.

Privit din punctul de vedere al regimului alimentar recomandat de rânduielile bisericeşti, Postul Sfinţilor Apostoli este mai uşor decât al Paştilor sau al Adormirii Maicii Domnului, întrucât doar miercurea şi vinerea sunt zile de post aspru, în celelalte zile îngăduindu-se consumul de ulei şi vin, iar sâmbăta, duminica şi la marile praznice dezlegându-se la peşte. De postul alimentar sunt scutiţi cei foarte bolnavi, întrucât boala împlineşte în trup scopul postirii. Postul însă este desăvârşit numai atunci când el are scop duhovnicesc, concretizat în: lupta cu patimile, deprinderea înfrânării, postirea de păcate, înfrânarea relelor obiceiuri, înmulţirea milosteniei, dezlegarea vrajbei, câştigarea dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

Postul, prilej de bucurie duhovnicească

Postul Sfinţilor Apostoli este un prilej de bucurie duhovnicească, întrucât ne face părtaşi la una dintre nevoinţele pe care ei şi le-au asumat. Sfinţii Apostoli, după mărturia Sfintei Scripturi, posteau adesea (II Cor VI, 5 şi XI, 27), mai ales înainte de a lua decizii importante (Fapte XIII, 2-3) şi înainte de a săvârşi taina hirotoniei (Fapte XIV, 23). De aceea şi pentru noi această perioadă are multiple scopuri: postim pentru a face nelucrătoare ispitele vrăjmaşului nevăzut, ne ostenim cu metanii pentru a da mai multă putere rugăciunii noastre şi smerim trupul spre a-l face bun slujitor al duhului râvnitor de cele cereşti. Se cuvine să ne rugăm în acest post pentru ca Dumnezeu să scoată lucrători la secerişul Său (Mt. IX, 38), apostoli plini de har pentru generaţiile de astăzi şi să cheme slujitori vrednici în rândul clerului de mir şi al cinului monahal, care să fie sare a pământului şi lumină a lumii (Mt. V, 13-14). Acest răstimp al postului este şi un prilej de pregătire a credincioşilor, prin Taina Spovedaniei, în vederea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului la Dumnezeiasca Liturghie. În momentul împărtăşirii cu Hristos - Cel ce este Acelaşi ieri, astăzi şi în veci (Evrei XIII, 8) - noi aprofundăm starea de membre vii ale aceluiaşi organism tainic din care fac parte şi Sfinţii Apostoli ai Domnului. Este o bucurie şi o responsabilitate. (diac. George ANICULOAIE, sursa: www.ziarullumina.ro)