„Noi unim luciditatea latină şi sentimentul de taină al Răsăritului”

Aici era normal să fie un popor unic, un popor de legătură între Orient şi Occident; noi unim luciditatea latină şi sentimentul de taină al Răsăritului. Cred că spiritualitatea poporului român este imprimată de ortodoxie, nu s-ar putea înţelege altfel; i-am dat o pecete proprie, o pecete românească creştinismului; protolatinitatea noastră a pus o amprentă pe creştinism şi creştinismul a pus o amprentă pe românismul nostru. Avem luciditatea latină în ortodoxie, pe care nu o au slavii şi nu o au grecii. Grecii sunt mai raţionalişti, mai reci, slavii sunt mai haotici aşa. Cineva spunea că atunci când citeşti un text slav, trebuie să vezi ce e dedesubtul rândurilor nu ce e în rânduri. Slavii au un sentiment de ceva neluminat, întunecat. Noi suntem un popor deosebit. La noi este o luminozitate în poporul nostru, e o cuviinţă, e o delicateţe, o blândeţe, o bunătate, o generozitate, o căldură, o curăţie, sunt nişte virtuţi… Noi vorbim foarte mult de lumină, noi zicem şi lumii lumină; lume de la lumină… noi avem nişte adâncimi foarte clare, nişte adâncimi luminoase, lumina e adâncimea noastră… basmele, iarăşi; e-atâta bunătate, atâta lumină în ele… avem colindele, doinele sau dorul – cuvinte fără echivalenţă la alte popoare.

Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru

Ce minunat era portul fetelor de la sate, şi în acelaşi timp cât de serios. Sunt încheiate la gât; şi ce cuvioase sunt jocurile de perechi… câtă graţie! Veneau săsoaice la mine în sat, din Codlea, erau greoaie… râdeam de ele… ce sprinteni sunt românii! Trebuie să recultivăm portul românesc, doina românească. Blaga n-a văzut prea adânc: spaţiul mioritic - deal şi vale; deal şi vale mai sunt şi la alte popoare, dar e o reflexiune a poporului nostru în doină, e o “ reflexie cum nu e în nicio cântare din Occident; bâţâielile lor; nu-i o gândire, nu-i o reflexie, nu-i o contemplaţie. Şi ne-a dus aşa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial, cu individualismul acesta… Fiecare face naveta la oraş, devine muncitor, pe urmă îşi dă copiii la facultăţi, unde aceştia intră în legătură cu cultura asta atee a intelectualităţii, şi ne pierdem… Intelectualitatea noastră a întors spatele credinţei poporului, e poate cea mai indiferentă intelectualitate faţă de părinţii noştri. Trebuie să sfârşim cu aceasta, trebuie să avem o altă intelectualitate. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din păcate, au distrus satele, în multe sate nu mai sunt decât nişte bătrâni, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai găsi nici pe ei. Se golesc satele… Asta au voit, să distrugă spiritualitatea românească, creştinismul românesc. Cred că ar trebui să încreştinăm şi oraşele astea. Fiecare în jurul lui să facă ceva: întâi să se creeze o solidaritate creştină ortodoxă a tineretului; să se pornească cu scrisul, şi în vorbire, în altare. Mai sunt sate în anumite părţi unde se mai poate vedea acea delicateţe, blândeţe, bunătate, comunicabilitate, căldură, curăţenie.

„Hristos e mereu nou”

Nu „fundamentalism”, ci legea strămoşească, legea românească, creştinismul primordial, creştinismul autentic, creştinismul neschimbat, creştinismul de la început… Spun unii că Iisus Hristos e depăşit… Cum e depăşit? Păi orice noutate în Occident înseamnă o cădere de la o treaptă, la o treaptă mai de jos. Iisus Hristos e Alfa şi Omega. Există vreun chip de om care să fie atât de nou model şi să nu-l poţi niciodată depăşi? Hristos, El e Alfa şi Omega, fără început şi fără sfârşit; oricât înaintăm în imitarea Lui, totuşi suntem aşa de departe. Ce departe e omenirea de a fi ca Hristos! El e mereu nou, nouă-i bunătatea, mereu eşti mai nou în bunătate, dar acum mereu nu-i nicio noutate, e numai decădere: răul nu are nimic nou; şi Occidentul e ahtiat după acest nou, nou, nou, călcând toate regulile în picioare, toate rânduielile. Noi trebuie să arătăm însă şi adâncimea şi înălţimea lui Hristos. Au făcut ceva ruşii în Occident, dar nu aşa cum ar fi trebuit. Trebuie mai mult, mai mult să Îl descoperim pe Hristos.

Cioran şi-a permis chiar să spună că îi admiră pe evrei pentru faptul că l-au ucis pe Hristos, că au dat dovadă de inteligenţă… ca să fie nou, ca să spună ceva nou. Adică toate nebuniile sunt noutate; şi seriozitatea, bunătatea… Şi-l lăudau şi toţi intelectualii ăştia: cel mai mare stilist… dar ce, stilul te mântuieşte?… Spunea un scriitor şi poet francez: „Rugăciunea nu e mare stil; dar e superioară oricărei forme de poezie.” Când strig către Dumnezeu: Doamne ajută-mi, sau Doamne ai milă de mine… e altceva decât toată vorba ta poetică. Aşa că creştinismul este noutate continuă, pentru că niciodată nu ajungem la înălţimea la care este Hristos; totdeauna urcăm din treaptă-n treaptă şi tindem spre o asemănare, nu putem ajunge la perfecta lui desăvârşire dumnezeiască… El ne cheamă spre asta, căci spune: „Fiţi desăvârşit precum Tatăl vostru Cel din ceruri este”, iar Sfântul Vasile cel Mare spune: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască”, se referă desigur la o îndumnezeire după dar, nu după fire. Iată la ce este chemată omenirea… Hristos e nou totdeauna… Şi s-a păstrat aşa în credinţa noastră, nu la secte, care s-au şi împărţit mereu. Din păcate au apărut acum şi secte din ortodoxie, la noi până acum nu a existat aşa ceva.

Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizează credinţa adevărată. De ce să mai stau cu cei care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, iar în America, Anglia şi alte ţări au legiferat homosexualitatea?

“Trebuie să avem un stat cât mai creştin”

Am scris în tinereţe un articol în „Gândirea”, pe care l-am inclus şi în cartea „Ortodoxie şi Românism”, se chema „Cele două împărăţii”. Era un rus – Vâşeslavţev - care spunea că în stat se uneşte ceea ce e dumnezeiesc cu ceea ce e diavolesc; adică pe de o parte statul e menit să menţină o unitate în popor, iar pe de alta se foloseşte de sabie, de forme aspre. Şi eu spun că nu; statul este „supuneţi-vă stăpânirii” şi cred că trebuie militat pentru un stat creştin. Ca să se ajungă să se folosească cât mai puţin de metodele acestea aspre. Cred că merge prea departe când spune că într-un stat se uneşte divinul cu diabolicul; dar nu e ca Împărăţia Bisericii, în care nu e nici un fel de folosire a forţei. Ei, statul trebuie să înainteze spre această stare, dar nu poate ajunge acolo, căci noi înşine nu suntem la măsura aceasta. De aceea Pavel spune: „supuneţi-vă stăpânirilor”, fără asta nu putem căci suntem într-o fază imperfectă, şi atunci ne trebuie şi statul, un stat care să folosească şi forţa, dar numai cât e strict necesar; ca nuiaua unui părinte. Dar trebuie să căutăm să avem statul cât mai creştin; şi statul românesc a fost înainte destul de creştin; nu intrase masoneria; acum sunt interese individuale, masonerie, ateism, câte şi mai câte… Trebuie să milităm pentru un stat creştin; cât mai creştin.

(Părintele Stăniloae, sursa: www.civicmedia.ro)