Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 aug 2009 - Anul XIV, nr. 200 (4186)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Opinii

Simplitatea

Orice virtute se poate învăţa. Putem învăţa să devenim politicoşi, generoşi, cumpătaţi, curajoşi, umili, toleranţi, dar cum putem învăţa să fim simpli? "Vrând să fii simplu nu faci decât să te îndepărtezi de simplitate" - afirma Fenelon. De aceea cred că simplitatea este mai mult decât o virtute, sau este o virtute "de rang înalt".
Un om simplu este cel care uită de sine şi care pur şi simplu trăieşte. El nu se laudă şi nu se dispreţuieşte. El este pur şi simplu ceea ce este, în mod firesc, fără ocolişuri, fără străduinţe, fără analize, fără planuri, fără prea multă glorie, fără afectare, fără ruşine. De aceea cred că simplitatea este mai mult decât o virtute, este un mod de a fi.
Simplitatea nu este totuna cu puritatea, cu sinceritatea sau cu corectitudinea.

 

Putem remarca faptul că există mulţi oameni care sunt sinceri, dar nu sunt simpli. Ei cred în ceea ce spun şi nu intenţionează să treacă drept altceva decât ceea ce sunt, dar se tem tot timpul că vor fi înţeleşi greşit, că vor fi luaţi drept altceva decât ceea ce sunt; ei se studiază şi se supraveghează în permanenţă, îşi măsoară orice cuvânt şi îşi cântăresc orice acţiune, din teama de a nu greşi. Sunt parcă în permanenţă aflaţi în căutarea unei oglinzi în care să se aranjeze. Ei se ocupă prea mult de ei înşişi, iar aceasta contravine conceptului de simplitate, pentru că simplitatea presupune absenţa oricărui calcul, a premeditărilor.

 

Omul simplu este acela care nu se preface

Minciuna spontană este de preferat sincerităţii calculate. Mai bine să fii pur şi simplu egoist decât să te prefaci că eşti generos. Simplitatea înseamnă spontaneitate, detaşare, absenţa dorinţei de a păstra sau dovedi ceva. De aici impresia de libertate. Uitând de sine, omul acţionează mai natural.
Omul simplu este acela care nu se preface, care nu-şi acordă atenţie, care nu e preocupat de reputaţia sau de imaginea sa, care nu calculează, care nu e stăpânit de frici, de griji, de nelinişti. Ce s-ar petrece dacă un copac, să presupunem un măr, ar încălca regula firii şi ar începe să-şi facă griji, să-si pună întrebări: "vai, vine primăvară… oare muguraşii mei nu vor fi surprinşi de frigul iernii?", "vai, concurenţa… un alt copăcel creşte lângă mine. Oare din cauza lui nu voi fi eu privat de lumină şi apă?", "vai, voi înflori… voi fi eu oare admirat?", "vaaai, vine toamna şi-mi voi pierde iar frunzuliţele mele dragi. Oare nu mă mai iubesc? De ce pleacă?". După atâtea întrebări pe care şi le-a pus mărul nostru, îndrăznesc să pun şi eu o întrebare: oare vom mai mânca mere la toamnă din acest măr? Iar dacă totuşi vom mânca mere, vor fi ele dulci?
"Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale". Simplitate înseamnă a trăi în prezent; a uita de sine, de orgoliu, de griji, de frici.

 

Simplitatea omului nu neagă conştiinţa sau gândirea

O floare înfloreşte într-o poieniţă din inima pădurii. Ea pur şi simplu este fără greşeală, fără pretenţii, fără să-şi pună întrebări; ea înfloreşte pentru că înfloreşte, şi nu din dorinţa de a fi privită. Dar cît de complexă este această floare pentru un botanist care caută să o înţeleagă, şi cît de simplă este aceasta pentru cel care doar o admiră, fascinat de ea. Câte celule, câtă organizare pentru botanist pe de o parte şi câtă perfecţiune şi frumuseţe pentru admirator. Aceasta nu înseamnă că cel care nu caută să înţeleagă floarea, ci doar se mulţumeşte să o admire, nu este capabil de a gândi, de a înţelege, de a analiza. Simplitatea omului nu neagă conştiinţa sau gândirea, ci mai degrabă ea reprezintă capacitatea de a trece dincolo de acestea, fără a le anula, de nu fi prizoniera lor. Simplitatea este capacitatea de a converge către esenţă; pentru că esenţa unei flori nu o reprezintă elementele organice şi chimice care o compun, ci frumuseţea. Contrarul simplităţii nu este complexitatea ci falsul. Cât de simple sunt operele lui Brâncuşi… dar câtă putere au de a ne ferici şi înălţa… Cât de simplu era omul Brâncuşi, dar cât geniu, putere şi fascinaţie domneau în fiinţa sa. Cred că acest exemplu poate alunga orice urmă de asociere a simplităţii cu incapacitatea de a gândi, raţiona, sau nerozia cu alte cuvinte.

 

Simplitatea, o virtute aleasă

Aşadar, simplitatea implică inteligenţă, care nu este altceva decât arta de a reduce complexitatea la simplu. Ce poate fi mai simplu decât: E=mc2?
Ca să concluzionăm, putem spune că simplitatea este o virtute aleasă, la care se ajunge indirect, prin cumularea altor virtuţi, atunci când fiinţa manifestă o anumită verticalitate sufletească.
Omul simplu, lepădat de sine, nu se ia în serios şi nici în tragic. Îşi urmează liniştit drumul, cu inima uşoară şi sufletul împăcat, fără nostalgie, fără nerăbdare. Nud, sărac, mulţumindu-se doar cu întreaga existenţă. Trăieşte eternitatea clipei şi aceasta îi este de ajuns.
Pentru Dumnezeu totul este simplu; pentru oamenii simpli totul este divin, chiar şi munca sau efortul.
Şi să nu uităm că Adevărul Ultim este atât de simplu…

 

(Alina Şutic, www.artadeatrai.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Simplitatea.
 Vizualizări articol: 712 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Simplitatea5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei