Tiberiu AVRAM

Un sucevean şi-a vândut acum vreun an afacerea şi s-a mutat în Germania, unde a cumpărat o pensiune. Omul nostru avea în municipiul Suceava un hotel, care acum vreo 10 – 11 ani era cel mai bine cotat din localitate. Nu ştiu care sunt motivele care l-au determinat să vândă tot şi să se mute în Germania şi nici nu mă interesează, pentru că altul este subiectul materialului de faţă.
După ce a cumpărat pensiunea, suceveanul a amenajat-o, a mai finisat-o puţin şi, firesc, a deschis-o. S-a cam grăbit şi a deschis pensiunea înainte de a avea toate avizele necesare. Cele importante le avea, dar, ştiţi cum e, avizul e aviz, oricât cât de neînsemnat ar fi.
O zi sau două au trecut de la momentul deschiderii şi la uşă au bătut reprezentanţii primăriei din localitate, veniţi în control. Cunoscând obiceiurile româneşti, omul nostru se aştepta la o lista serioasă de pretenţii şi de amenzi, mai ales că, ştim deja, era cam în culpă. Surpriză. Oamenii primăriei nu a cerut nimic. Veniseră doar să-l felicite pe fostul patron român, în calitatea lui de investitor în Germania. Să-l felicite, să-l încurajeze şi să-l asigure de tot sprijinul administraţiei locale. Dar l-au rugat un lucru: „nu avem nimic împotrivă să fie steagul României pe pensiune, dar vă rog să puneţi şi steagul Germaniei, pe care vi-l facem noi cadou”.
Au mai trecut câteva zile şi la uşa proaspătului investitor a bătut o echipă unică de control. Ştiu toţi că nu te joci cu nemţii. Se ştie că nemţii sunt extrem de meticuloşi şi atenţi în ceea ce fac, atitudine care explică şi anii lumină pe care îi au în faţa noastră. Ştiind acestea, când i-a văzut la uşă pe inspectorii nemţi, suceveanul nostru s-a gândit la tot ce e mai rău. De la amenzi ameţitoare, până la închiderea restaurantului, pentru că, nu-i aşa?, nu te joci cu nemţii, iar dacă un inspector, din orice domeniu, vrea să-ţi găsească nod în papură, va găsi cu siguranţă. Aţi ghicit probabil că chestia cu papura o ştia din România.
După ce au terminat controlul, când să-şi prezinte inspectorii concluziile, suceveanul nostru le-a luat vorba din gură: „Aici trebuie să mai pun nişte faianţă, dincolo nişte gresie, acolo trebuie să mai fac aia, dincolo cealaltă etc”. Încerca omul, probabil, să-şi mai îndulcească situaţia, că cine ştie ce aveau nemţii ăia în cap. La care inspectorii germani, în loc să scoată chitanţierul, i-au trântit-o în faţă fostului patron din România: „Nu domnule, nu mai faceţi nimic. Totul este bine, sunt respectate normele, dar mai este ceva treabă până a fi perfect. Vă lipsesc nişte avize, dar puteţi funcţiona acum şi fără ele, aveţi timp suficient să le obţineţi. Sunteţi investitor în zonă, dezvoltaţi-vă afacerea, faceţi-o profitabilă şi o să vă anunţăm noi când o să trebuiască să mai investiţi în modernizare”. Şi au plecat inspectorii nemţi. Fără mustrări, fără sancţiuni, fără şpagă. Hm! Pare din alt film, nu?
Cu prima ocazie, suceveanul nostru, fost patron de succes în România, le-a povestit prietenilor din ţară prin ce a trecut. Prin ce a trecut, în calitate de investitor în Germania. Fără a minimaliza cu nimic activitatea suceveanului sau dimensiunea afacerii lui din Germania, putem spune că este un investitor într-o amărâtă de pensiune. Amărâtă în comparaţie cu marii investitori din acea ţară. Cu toate acestea, a fost şi este tratat cu un respect deosebit. Că investeşte o sută de milioane de euro, un milion de euro sau câteva zeci ori sute de mii, omul este considerat un investitor şi este tratat cu respectul cuvenit. De fapt, acesta a fost şi mesajul pe care suceveanul nostru l-a transmis prietenilor din ţară după ce le-a povestit cele două întâmplări. „Simt că sunt respectat”, le-a spus el. Şi le repetă asta, „simt că sunt respectat”, de fiecare dată când vorbeşte cu ei.
Probabil că dacă inspectorii nemţi îl amendau pentru că era un fir proaspăt de praf pe preşul de la intrare, suceveanul nostru nu spunea nimic. Aşa sunt nemţii ăştia, exagerat de tipacari, enervant de scrupuloşi.
Cele două întâmplări pot explica, însă, diferenţa între mediul de afaceri german şi cel românesc. Nu vreau să vă amărăsc cu exemplele de inspectori de la unele instituţii de control din România care au normă zilnică sau lunară de amenzi. Că au sau nu au motiv, ei trebuie să se dea peste cap, să stea pe capul agentului economic pentru a găsi ceva în neregulă şi a aplica o amendă. La nemţi e puţin altfel – lucrează mata liniştit, dezvoltă-ţi afacerea, mai angajează oameni (ceea ce însemnă impozite suplimentare la buget), fă şi un profit (adică noi impozite la buget) şi toţi suntem fericiţi. Investitorul că nu-l freacă nimeni, inutil, la cap, iar statul că încasează bani, prin impozite, din afacerea omului. Dar astea sunt tâmpenii nemţeşti...