Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 9 iul 2009 - Anul XIV, nr. 158 (4144)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6109 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Invitaţie la conferinţa "Benedict al XVI-lea sau cum să faci din teologie sufletul creştinismului"

Un papă german după o perioadă de 500 de ani. Joseph Ratzinger nu este un necunoscut şi nici un neiniţiat. Mai bine de zece ani a activat la Roma într-un sediu central şi a fost cel mai apropiat colaborator al predecesorului său, papa Ioan Paul al II-lea, devenit de acum deja legendar. Îndeosebi în Germania, mulţi s-au arătat critici faţă de Joseph Ratzinger, mulţi se temeau de o întoarcere reacţionară a Bisericii. Totuşi, Benedict al XVI-lea i-a surprins pe mulţi dintre criticii săi prin modul în care şi-a condus oficiul şi prin deschiderea sa la dialog. Astfel că mulţi oameni se întreabă acum cine este acest om cu mersul umil, dar cu o gândire perspicace.
În apropierea sărbătorii sfântului Benedict, patronul Europei şi al papei Benedict al XVI-lea, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi împreună cu Editura "Sapientia" organizează o suită de conferinţe cu tema: "Benedict al XVI-lea sau cum să faci din teologie sufletul creştinismului", în diferite centre ale Diecezei de Iaşi, după următorul program:
- vineri, 10 iulie, ora 19.15, la Iaşi, în Aula sinodală de la catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină";
- duminică, 12 iulie, ora 12.00, la Suceava, în biserica "Sfântul Ioan Nepomuk";
- luni, 13 iulie, ora 19.15, la Roman, în biserica "Fericitul Ieremia";
- marţi, 14 iulie, ora 19.15, la Bacău, în biserica "Sfinţii Petru şi Paul".
În cadrul conferinţei vor fi prezentate şi recentele cărţi apărute la Editura "Sapientia" dedicate vieţii şi gândirii teologice a papei Benedict al XVI-lea: "Introducere în creştinism", "Drumul pascal", "Sarea pământului", "Dumnezeu şi lumea" şi "Benedict al XVI-lea, un portret văzut de aproape". Despre personalitatea papei Benedict al XVI-lea şi viziunea sa teologică vor vorbi: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi / PS Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, prof. dr. pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic din Iaşi, prof. dr. pr. Ştefan Lupu, directorul Editurii "Sapientia", dr. Tudor Soroceanu, din Berlin, traducătorul cărţilor "Sarea pământului" şi "Dumnezeu şi lumea", şi prof. dr. Anton Carpinschi, de la Universitatea "Al.I.Cuza".
Bilanţul pe care îl face un bun cunoscător al vieţii şi gândirii actualului papă, ziaristul Peter Seewald, cel care a scris două cărţi interviu cu cardinalul Joseph Ratzinger (Sarea pământului şi Dumnezeu şi lumea) şi o biografie a papei (Benedict al XVI-lea, un portret văzut de aproape) este surprinzător: nu Ratzinger s-a schimbat dintr-un teolog reformator şi progresist într-un inchizitor dur, ci Biserica şi lumea s-au schimbat în jurul lui, cum rar se întâmpla înainte. Ratzinger a fost mereu acela care, cu o perspicacitate profetică, a prevăzut dezvoltările sociale. De la el se aşteaptă întărirea Bisericii Catolice pentru secolul al XXI-lea, început de papa Ioan Paul al II-lea. Seewald arată că tocmai papa Benedict al XVI-lea poate să dea curaj şi încredere oamenilor din interiorul şi din exteriorul Bisericii pentru vremurile ce vin.
Intrarea este liberă. Sunt invitaţi toţi cei care doresc să cunoască mai mult viaţa şi activitatea papei Benedict al XVI-lea.

(Pr.dr. Ştefan LUPU)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Invitaţie la conferinţa \"Benedict al XVI-lea sau cum să faci din teologie sufletul creştinismului\" .
 Vizualizări articol: 542 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Invitaţie la conferinţa \"Benedict al XVI-lea sau cum să faci din teologie sufletul creştinismului\"0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Alta parere trimis de
( 9 iul 2009, 19:35:17
"Un papa german dupa o perioada de 500 de ani. Joseph Ratzinger nu este un necunoscut si nici un neinitiat." ...zice domnul Lupu.

Joseph Ratzinger, infractor de drept comun de ultima speta, fost membru al tineretului hitlerist(Hitlerjugend) sub obladuirea caruia sute de mii de copiii au fost abuzati sexual de catre clerul catolic. Susnumitul a sustinut in mod activ aceasta activitate, indemnand la tinerea secreta a acestor actiuni, si pazind autorii acestor crime odioase de catre autoritatile competente sa ii pedepseasca. Pana si la ora actuala Vaticanul, al carui sef de stat este papa, refuza cereri de extradare perfect legitime emise pe numele unor infractori judecati si condamnati de catre sisteme juridice din democratii exemplare.
2.   Continuare trimis de
( 9 iul 2009, 19:38:37
Unde mai punem continuarea bunei traditii catolice(religioase in general) de negare a progresului stiintific in favoarea dogmatismului inceputa de la afacerea Galilei si continuata si astazi cu succes prin pozitia Vaticanului fata de contraceptie si cercetari medicale cum ar fi celule stem.

Zic eu

PS: Accept orice rectificare ce se poate aduce argumentat referitoare la veridicitatea afirmatiilor mele, care trebuie sa recunoasteti sunt in mare masura obiectiv masurabile in ciuda prezentarii lor pe un ton sarcastic.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei