A fi „prieten al lui Dumnezeu” depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere. Dincolo de veneraţie, teamă sau ascultare, prietenia presupune o anumită familiaritate, o apropiere caldă şi neapărat o reciprocitate. A-L considera pe Dumnezeu prieten pare, pentru mulţi dintre noi, o îndrăzneală, probabil pe bună dreptate. Însă, Mântuitorul i-a numit „prieteni ai Săi” pe toţi cei care, asemeni ucenicilor, Îi urmează poruncile.

În acelaşi timp, Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre câţiva oameni care au fost numiţi în mod expres prieteni ai lui Dumnezeu. Iar unul dintre aceştia este Proorocul Moise. Pentru devotamentul său nemărginit faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi, totodată, pentru dragostea sa neţărmurită pentru destinul poporului în mijlocul căruia s-a născut, Moise este paradigma perenă a mijlocitorului.

 

Proorocul Moise, numit „prietenul lui Dumnezeu”

Printre numeroasele opere dedicate de-a lungul timpului acestui mare prooroc se numără lucrarea Sfântului Grigorie de Nyssa - „Despre viaţa lui Moise”. În textul care urmează, autorul găseşte o semnificaţie alegorică pentru fiecare etapă din activitatea profetului. Dintre toate, una pare să le covârşească pe toate celelalte: Proorocul Moise este un om numit „prietenul lui Dumnezeu”.

S-a născut atunci când naşterea unui evreu era socotită pentru egipteni în afara legii. Dar tiranul care pedepsea pe cel născut, după legea de atunci, s-a făcut mai bun decât legea nimicitoare, încât pruncul a fost izbăvit mai întâi de cei ce l-au născut, iar după aceea, chiar de cei ce au stabilit legea. Şi cei ce doreau să-i aducă moartea prin lege şi-au arătat grija nu numai pentru viaţa lui, ci şi pentru o viaţă bună, înzestrând pe tânăr cu toată învăţătura. După acestea se ridică deasupra cinstirii oamenilor şi mai presus de dregătoria împărătească, socotind mai puternică şi mai împărătească decât straja şi podoaba împărătească înfrumuseţarea cu paza virtuţii şi cu podoaba ei.

 

„Moartea vie”

Apoi îşi face din linişte învăţătoarea cunoştinţelor înalte şi aşa îşi luminează înţelegerea cu lumina ce strălucea din rugul nestins. După aceea, se grăbeşte să împărtăşească celor de un neam cu el bunătăţile ce i s-au dăruit lui de Dumnezeu. Prin acestea a făcut o dovadă a îndoitei sale puteri: a celei apărătoare împotriva vrăjmaşului, prin felurite chipuri şi cu lovituri necontenite, iar a celei binefăcătoare, prin faptele faţă de cei de un neam. Trece apoi prin mare atâta popor cu piciorul, fără să-şi pregătească o flotă de corăbii, ci conducându-i prin credinţă ca printr-o corabie plutitoare, preface pentru evrei adâncul în uscat şi pentru egipteni, uscatul, în mare. A cântat apoi cântările de biruinţă, a fost călăuzit de stâlpul de foc, a fost luminat de focul ceresc şi a pregătit masa din hrana trimisă lui de sus, a astâmpărat setea scoţând apă din piatră, a întins mâinile spre pierzania amaleciţilor, a urcat muntele, a ajuns în întuneric, a auzit trâmbiţa, s-a apropiat de firea dumnezeiască, s-a văzut înconjurat de cortul de sus, a împodobit preoţia, a ridicat cortul, a îndreptat viaţa prin lege, a câştigat ultimele războaie, în chipul arătat, şi la sfârşitul izbânzii sale a pedepsit desfrânarea, prin preoţie.

(Ionuţ BURSUC, sursa: www.ziarulumina.ro, Texte selectate din Sfântul Grigorie de Nyssa,
Despre viaţa lui Moise, în vol. 29, colecţia PSB, EIBMBOR, Bucureşti, 1982) 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum câştigăm prietenia lui Dumnezeu?.

Comentarii