Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37)
În predica Sfintei Evanghelii de duminică vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iată ce spune Mântuitorul: Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său (Marcu 8, 37). Auziţi, fraţii mei, cît de mare şi nemăsurată valoare are sufletul nostru şi la câtă cinste şi preţuire l-a ridicat Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Şi dacă este aşa, cine va putea vreodată a se împotrivi acestui adevăr?
Sufletul, şi apoi trupul...
Sfânta Scriptură are obicei de multe ori să numească pe om "suflet". Iată ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost de toate şaizeci şi şase de suflete, afară de femeile feciorilor săi (Facere 46, 26). Iată că Sfânta Scriptură îl numeşte pe om "suflet". Şi de ce îl numeşte Sfânta Scriptură pe om "suflet"? Răspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Dar poate cineva să-i spună sufletului om? Nu, omul se poate numi suflet, dar sufletul nu se poate numi om. Pentru că sufletul are fire nevăzută, iar trupul are fire văzută şi simţită, şi numai cînd acestea se unesc într-un singur ipostas atunci se cheamă om. Dar nici sufletul nu se cheamă om fără trup, nici trupul nu se zice fără suflet. Căci omul este un ipostas unit din două firi, suflet şi trup.
Omul este fiinţa care ţine legătura cu divinitatea
Ce este omul? Omul este un sâmbure şi un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer şi pe pământ. Omul este fiinţă care ţine legătura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a făcut Dumnezeu în Univers. El comunică cu întreaga creaţie însufleţită: cu regnul mineral, cu lumea vegetală, cu lumea animalelor şi cu lumea nevăzută a îngerilor, adică cu lumea cea gânditoare. Deci omul este un centru al lumii văzute şi al celei nevăzute, de aceea Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură îl numeşte pe om "mare" (Isus Sirah 3, 18). Şi în alt loc zice: Mare este omul şi cinstit bărbatul milostiv.
Dar de ce îl numeşte mare? Pentru că în om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu şi pentru că, peste toate acestea, el este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26). Pentru că omul uneşte în sine cele patru lumi în mic, omul se numeşte "microcosmos", adică lume mică. După Sfântul Grigorie Teologul şi după alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii lui Hristos omul se cheamă şi macrocosmos, fiindcă este mai mare decât toate creaturile văzute. Omul este o lume mare în cea mică, deoarece el uneşte în sine nu numai lumea cea văzută şi simţită ci şi pe cea nevăzută a îngerilor şi, pe deasupra tuturor, el este singura creaţie făcută după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27).
Îngerii sunt cei ce ne ajută în necazuri
Să vedem în ce fel omul se împărtăşeşte de însuşirile îngereşti. Îngerii se tâlcuiesc slugi ale lui Dumnezeu, după cum este scris: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5). Îngerii sunt cei ce ne ajută în necazuri, în scârbe şi în ispite. Ei se bucură neîncetat de cei ce cresc în virtute şi se mâhnesc de cei ce cad în păcate şi le ajută să se ridice din nou prin pocăinţă. Îngerii slujesc la mântuirea sufletelor omeneşti şi niciodată nu ne părăsesc, până la ieşirea noastră din viaţa aceasta. Îngerii alcătuiesc ceata cea mai aproape de noi, lor li s-a dat spre pază pământul şi slujesc mai aproape de noi la mântuirea sufletelor oamenilor. De aceea Sfântul Apostol Pavel a zis: Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimişi spre slujbă, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evrei 1, 14).
Omul are puteri de a face minuni
Sufletul nostru nu este străin nici de lucrarea arhanghelilor. El are memorie dată de Dumnezeu, ţine minte toate, iar mintea lui, dacă este luminată de Preasfântul Duh, împărtăşeşte şi binevesteşte Evanghelia în care este cuvântul lui Dumnezeu şi toate învăţăturile mântuitoare de suflet.
Omulstăpâneşte oraşe, ţări şi ţinuturi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi (Facere 1, 28).
Imitând ceata îngerilor care stăpânesc în văzduh pe diavoli, sufletul omului curat şi luminat de darul lui Dumnezeu stăpâneşte şi el pe diavoli, îi arde cu rugăciunea şi smerenia. Sufletul curat nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului pentru că are în el pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt (Matei 10, 8; Marcu 3, 15; Luca 9, 1).
Omul, asemenea stăpâniilor, are de la Dumnezeu darul de a face puteri şi minuni mari şi în loc de a ocârmui vânturile şi schimbările vremurilor el stăpâneşte mădularele trupului său, ocârmuieşte virtuţile, alungă furtuna gândurilor şi patimile sufletului, punându-le pe toate în rânduială spre slujba şi slava lui Dumnezeu.
(sursa: www.paginiortodoxe.ro)
