Prima şi cea mai însemnată preocupare a oricărui om trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului sau cel prea preţios şi fără de moarte. Nici agonisirea de averi, nici ocuparea de posturi înalte, nici dobândirea cunoştinţelor, în orice domeniu, nici orice altceva, spre care înclină, de obicei, oamenii, nu se poate asemăna şi compara cu datoria cea mai importantă şi cea mai înaltă a desăvârşirii creştineşti, adică a formării noastre duhovniceşti. Este într-adevăr nepreţuită şi mai presus de orice stăruinţa sau încercare grija neîntreruptă pentru salvarea sufletului nostru, căci de acest lucru depinde viitorul nostru cel veşnic şi fericirea noastră cea fără de sfârşit. De aceea şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: "Să nu cerem deci bogăţie, nici să fugim de sărăcie, ci mai înainte de toate să se îngrijească fiecare de sufletul său şi să-l facă potrivit şi faţă de această iconomie a vieţii prezente şi faţă de călătoria din cele de aici" (Omilia 4).

Cât de mare şi cât de serioasă este problema mântuirii sufletului nostru se dovedeşte din faptul că pentru aceasta a trebuit ca Unul Dumnezeu să se facă om şi, "pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, să se aducă pe Sine, de bună voie, jertfă şi ispăşire, încât să ne hărăzească slobozirea şi îndumnezeirea. Pentru aceasta Dumnezeu - Om se numeşte Iisus, care înseamnă Mântuitor. Cu jertfa Sa pe Cruce S-a făcut "începătorul mântuirii noastre" (Evr. 2, 10). Pentru care şi sfinţitul Gură de Aur remarca: "Moartea [Domnului] s-a făcut moarte morţii" (P.G. 60, 485).

Aşadar, îndatorirea noastră, a tuturor, este preocuparea pentru desăvârşirea morală - considerând-o ca fiind cap al grijilor noastre - la care însă nu putem ajunge fără harul oferit de Iisus. Dacă însă dorinţa aceasta nu vine din noi înşine şi dacă nu suntem decişi să ne bucurăm de şansa oferită, vom rămâne, prin urmare, în înşelare şi asupra noastră va stăpâni greul întuneric. Lumina lui Hristos va rămâne necunoscută pentru noi şi, deşi ne numim creştini, relaţia noastră cu Domnul şi cu lucrarea Lui cea mântuitoare va rămâne slabă şi lipsită de importanţă. Dimpotrivă, dacă din voia noastră vom sili spre împlinire duhovnicească, atunci degrabă se vor ivi în noi roadele încercării noastre şi vom simţi curând mulţumirea şi tainica mângâiere lăuntrică ce se sălăşluiesc în acela care-şi caută mântuirea.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cea mai însemnată preocupare.

Comentarii