Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 4 apr 2008 - Anul XIII, nr. 80 (3761)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cronica religioasă

Înjumătăţirea Postului Mare.

Pentru creştinii ortodocşi miercuri a fost înjumătăţirea Postului Mare. Această zi cade întotdeauna miercuri, în săptămână a patra a Sfântului şi Marelui Post. Mai multe detalii despre semnificaţia liturgică a zilei de miercuri a oferit părintele profesor Mihai Marian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Patriarhul Justinian’ din Bucureşti:

„Este o zi mai puţin cunoscută pentru credincioşii obişnuiţi, pentru cei care nu sunt practicanţi ai bisericii, încât le amintim acestora şi tuturor credincioşilor că miercuri a fost jumătatea postului. Din această cauză, şi cântările care au loc în această zi de miercuri sunt specifice înjumătăţirii postului. În aceasta zi îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere să ducem această cale a postului, o cale în care zăbovim în această rânduială liturgică din această miercuri, prin rugăciune şi prin postire”.

 

Trei ani de la trecerea la cele veşnice a papei Ioan Paul al II-lea.

La 2 aprilie 2005 a trecut la cele veşnice papa Ioan Paul al II-lea. Avea aproape 85 de ani. Karol Jozef Wojtyla s-a născut la 18 mai 1920, în oraşul polonez Wadowice, într-o familie modestă. Fiu al unui ofiţer în retragere, şi-a pierdut mama când avea doar 9 ani. După absolvirea liceului s-a înscris la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cracovia. Din 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, iar patru ani mai târziu a fost hirotonit ca preot romano-catolic. A fost trimis la Vatican şi a obţinut doctoratul în teologie. Reîntors în Polonia, a devenit doctor în filozofie, profesor universitar, în 1964, arhiepiscop de Cracovia şi, în 1967, cardinal. Imediat după trecerea la cele veşnice a papei Ioan Paul I, Wojtyla a fost ales şi încoronat ca papă la 22 octombrie 1978. Era primul papă polonez, dar şi primul care venea dintr-o ţară comunistă, numirea lui fiind considerată o provocare a Occidentului, iar un semnal a fost atentatul din 13 mai 1981, din care papa a scăpat cu viaţă după ce a fost împuşcat de turcul Mehmet Ali Agca. Papa Ioan Paul al II-lea a călătorit în peste o sută de ţări, fiind primul papă care a vizitat o sinagogă, dar şi primul papă care a vizitat România, în mai 1999. Boala, dar şi vârsta, l-au doborât în cele din urmă. Prin întreaga sa activitate, papa Ioan Paul al II-lea a încercat să-i ajute pe credincioşii romano-catolici şi lumea întreagă să evite violenţa - o preocupare înrădăcinată în dramele pe care le-a trăit în anii formării sale teologice şi pastorale.

 

Pelerinaj românesc la moaştele Sfântului Ioan Casian.

În perioada 13 - 14 mai 2008, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale organizează, la Marsilia, un pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Casian. Pelerinajul include popasuri duhovniceşti la bisericile 'Sf. Cannat' şi 'Sf. Victor', unde vor avea loc slujbe şi conferinţe pe teme de spiritualitate, informează mitropolia-paris.ro. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române va fi condusă de către ÎPS Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi Meridionale, care va oficia, în data de 14 mai, slujba Sfintei Liturghii la parohia ortodoxă română din Marsillia.

 

35 de ani de la moartea pr.prof.dr. Liviu Stan.

Se împlinesc 35 de ani de la trecerea la cele veşnice a profesorului de teologie şi canonistului Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. dr. Liviu Stan. Părintele Liviu Stan s-a născut în localitatea Socet, judeţul Hunedoara. A urmat studiile liceale la Deva şi Lugoj, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă la Cernăuţi, cu licenţa în 1932 şi doctorat în 1936, precum şi studii la Facultatea de Drept din Cernăuţi. A fost trimis de către mitropolitul Nicolae Bălan pentru studii de specializare în Dreptul bisericesc la Facultăţile de Teologie şi Drept ale Universităţii din Atena, Varşovia, Roma şi Munchen.

După reîntoarcerea de la studii, a fost numit profesor suplinitor de Apologetica şi duhovnic la Academia Teologica 'Andreiana' din Sibiu, apoi titular la catedra de Drept bisericesc. La 2 decembrie 1948 a fost transferat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, la catedra de Drept canonic şi Administraţie bisericească, unde a funcţionat până la pensionare (1 august 1972).

A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului, un timp consilier în Ministerul Cultelor, protopop, iconom stavrofor, doctor honoris causa al Facultăţii de Teologie din Tesalonic. De asemenea, a fost delegat al Bisericii Ortodoxe Române la prima Conferinţă panortodoxă de la Rhodos (1961), la a patra Conferinţă panortodoxă de la Chambesy (1968), la a patra Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Uppsala (1968) şi la alte întruniri inter-ortodoxe sau inter-creştine, conferenţiind la diferite Facultăţi de Teologie din Grecia şi Germania. A fost unul din cei mai de seamă canonişti ai Ortodoxiei, cu o pregătire deosebită, cunoscător al mai multor limbi moderne. A lăsat o operă canonică şi teologică impresionantă, în care a tratat probleme de o mare diversitate: rolul mirenilor în Biserică, autocefalia şi autonomia, raporturile Bisericii cu Statul, diaspora ortodoxă, canonizarea sfinţilor, problema unui viitor sinod panortodox, probleme actuale ale Ortodoxiei etc. Unele din studiile sale au fost traduse în limbile rusă, germană, engleză, greacă, şi publicate în reviste teologice de peste hotare. Părintele Liviu Stan a trecut la cele veşnice în data de 1 aprilie 1973, la Bucureşti.

(Trinitas)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cronica religioasă.
 Vizualizări articol: 965 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cronica religioasă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei