Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoÎnvăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur arată toată importanţa milosteniei:
"Nimic nu e mai puternic pentru a şterge păcatele decât milostenia; castitatea şi postul nu fac bine decât celui ce le practică şi aceste două virtuţi nu ajută decât la propria sa mântuire. În timp ce milostenia se răspândeşte asupra tuturor şi îmbrăţişează pe toţi membrii trupului lui Hristos".
Astfel, în explicaţia sa la Evanghelia Sfântului Toma, Ioan Gură de Aur zicea: "Voieşti să cinsteşti pe răposatul tău? Cinsteşte-l prin milostenie şi prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veşnice". Vorbind de plânsul nestăpânit şi de înmormântările pompoase ca de lucruri total nefolositoare răposaţilor (ca şi viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, făcută în numele răposatului, este un mare ajutor pentru mântuirea sa. Îngropăciunile bogate arată nu iubirea pentru cel mort, ci vanitatea. De voieşti să-l plângem cu adevărat pe răposat, îţi voi arăta un alt fel de soi de înmormântare şi te voi învăţa să-l îmbraci cu haine ce se vor scula împreună cu el în ziua Judecăţii şi-l vor slăvi; aceste haine sunt milosteniile ce vor învia odată cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit şi cu care va face să strălucească hainele sale, când va auzi cuvintele: "Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc". Acestea sunt lucrurile care îl vor face slăvit, care îl vor face luminos, care îndepărtează primejdia. Să îngropăm morţii într-un chip folositor lor şi nouă, întru slava lui Dumnezeu; să facem milostenie întru numele lor; să le dăm bune merinde pentru drum".
A face milostenie
Numărul mântuiţilor şi al osândiţilor este format din bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neştiutori de carte, domni şi slujitori. Credinţa mântuieşte şi necredinţa pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obţine iertarea păcatelor sale pe pământ şi dincolo de mormânt prin mijlocirea Bisericii şi a rudelor; celui ce nu crede nu i se va ierta, după cuvintele lui Iisus Hristos, nici în lumea aceasta şi nici în cealaltă. Noi trebuie să înţelegem prin aceasta nu credinţa pe care o au chiar şi demonii, ci credinţa care se manifestă prin faptele de îndurare către Dumnezeu şi către oameni.
După rugăciune, al doilea mijloc de a interveni pentru răposaţi este milostenia pe care noi o facem în amintirea şi în numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pământeşti pe cei ce au nevoie de ele, pe săraci, adică pe fraţii noştri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihnă răposaţilor păcătoşi. Tot ajutorul dat săracilor Iisus Hristos îl ia asupra Lui: "Pentru Mine aţi făcut", zicea El; prin urmare, El nu va vrea să rămână dator către aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apă rece, cei doi bani ai văduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile făcute de cei vii în amintirea răposaţilor au aceiaşi semnificaţie ca şi când aceste fapte ar fi fost făcute de răposaţii înşişi.
"Dumnezeu vă dă fiecăruia după faptele sale"
Cuvintele: "Dumnezeu vă dă fiecăruia după faptele sale", "Ceea ce omul va fi semănat, va secera", şi alte cuvinte de acest fel, se referă la A Doua Venire a lui Hristos, când va veni să judece viii şi morţii, căci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil şi nici o rugăciune nu va mai fi primită, când grozava zi a Judecăţii cea de pe urmă va sosi, timpul ce era dat omului pentru a lucra la mântuirea sa şi la cea a aproapelui va fi consumat. Sfântul Ioan Damaschinul, legând expresiile de acest fel cu sfârşitul lumii, zice că: "Aceste cuvinte se vor îndeplini în adevăr pentru sufletele nepăsătoare de mântuirea lor. Unde se vor găsi atunci săracii? Unde se va căuta un preot? Nu mai e loc nici pentru rugăciune, nici pentru milostivire. Aşadar, până când va sosi acea oră, să ne ajutăm unii pe alţii şi să aducem jertfa de milostenie Domnului Celui îndurat şi milostiv".
