După Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, întrebuinţarea pâinii dospite este singura practică îndreptăţită şi păstrată de la întemeietorul ei. Căci instituirea Sfintei Euharistii s-a făcut cu pâine dospită şi cu acest fel de pâine s-a săvârşit dumnezeiasca Euharistie în toată Biserica în primele veacuri, aşa cum se practică şi astăzi în toată Biserica Ortodoxă.

După învăţătura ortodoxă practica de a folosi azima în loc de pâine dospită este o inovaţie fără temei scripturistic şi nici tradiţional. Ea s-a introdus târziu în Apus, şi anume, în veacul al VII-lea în Spania, în vea­cul al VIII-lea în Anglia, iar în veacul al IX-lea în Germania, generalizându-se în tot Apusul abia în secolul al XI-lea. În veacul al IX-lea, patriarhul Fotie al Constantinopolului nu ştia de ea, căci ar fi enume­rat-o şi pe aceasta între abaterile papale care au dus la Marea schismă a Bisericii din 1054.

Temeiul doctrinar al practicii ecumenice ortodoxe cu pâine dospită îl constituie însuşi modul serbării Paştilor de către Hristos, când a insti­tuit, la Cina cea de Taina, Sfânta Euharistie. La Cina cea de Taina Mân­tuitorul n-a serbat Pastile iudaic, care începea în seara de  14 Nisan, căci încă nu venise vremea; era, de fapt, în seara zilei de 13 Nisan, şi deci nu se putea mânca azima, ci un Paşte deosebit. Şi atunci, pâinea euharistică a fost pâine dospită şi nu azimă.

Romano-catolicii susţin că Mântuitorul a mâncat Paştile iudaic în care timp nu se mânca decât azimă şi deci, pretind ei, pâinea euharistică, binecuvântată şi împărţită apostoli­lor, a fost azima.

Dacă Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) spun că Mân­tuitorul a trimis pe Petru şi Ioan "să pregătească Paştile" (Marcu, 14, 13-16; Luca, 22, 8-13), nu înseamnă că s-ar fi junghiat mielul pascal, adică s-ar fi serbat Paştile iudaic, căci evangheliştii ar fi notat în mod sigur dacă ar fi avut loc jertfirea mielului pascal. Dacă Hristos a serbat în seara de 13 Nisan Cina cea de Taină, aceasta n-a putut să fie Paştile iudaic şi deci n-a mâncat azima.

Versiunea grecească a Evangheliilor sinoptice, care este de fapt ver­siunea iniţială (dacă nu şi pentru Evanghelia după Matei, în mod sigur pentru celelalte două Evanghelii sinoptice, după Marcu şi după Luca), ne arată, de asemenea, şi ea acelaşi lucru prin termenii folosiţi. Astfel, dacă Mântuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taină Paştile iudaic, masa ar fi trebuit să fie numită Paşti, dar ea este numită cină, iar pâinea de la ea este pâine dospită, nu azimă.

Apoi, sunt o serie de amânunte care sprijină folosirea pâinii dospite de către Hristos la Cina cea de Taină. Astfel, spălarea picioarelor uce­nicilor nu ar fi putut avea loc la această Cină dacă ar fi fost unită cu Paştile iudaic, căci la Paşti toţi trebuiau să-şi ţină încălţămintele în pi­cioare, având mijlocul încins şi toiag în mână, gata de călătorie. Iuda Iscarioteanul întinge în blid, de unde rezultă că la masă era şi mâncare lichidă, ceea ce nu era îngăduit la Paşti.

După obiceiul iudaic, nimeni nu putea părăsi casa în care a mâncat paştile până a doua zi; or, Iuda Iscarioteanul, fiind descoperit de Iisus, a şi plecat, noaptea, de la Cină. În noaptea aceea nu erau Paşti, fiindcă Hristos iese cu ucenicii Săi şi merge cu ei în Grădina Ghetsimani să Se roage, unde va fi prins, fi­ind arătat ostaşilor de către Iuda însuşi (Matei, 26, 48-49). Apoi Vine­rea Patimilor şi morţii Mântuitorului a fost zi de lucru, ajun de Paşti.

Aceasta se vede din faptul că Simon Cireneanul, cel silit să ducă crucea Domnului spre Golgota, se întorcea de la munca câmpului, iar femeile purtătoare de mir pregătesc, în seara aceleiaşi zile de Vineri, aromate, ştiind că Domnul a şi fost înmormântat, şi nu merg la mormânt a doua zi, sâmbăta, căci era Pastile iudaic, ci numai a treia zi dis-de-dimineaţă, Duminica, găsind mormântul gol şi fiind înştiinţate că a înviat Hristos (Matei, 28, 1, 5-11 , Marcu, 16, 1-9 , Luca, 24, 1-6, 9-10).

Dar şi rostul pentru care a fost instituită Euharistia cerea să fie fo­losită pâine dospită. Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toţi oa­menii, şi iudei şi păgâni, şi pentru totdeauna, având să se împărtăşească în orice timp, nu numai la Paşti. Şi era deci firesc că Mântuitorul să fo­losească pâinea, obişnuită la toate popoarele, şi nu pâinea folosită numai la iudei.

Practica Bisericii primare a fost cu pâine dospită. Faptele Apostoli­lor (2, 42-46; 20, 7) şi sfântul apostol Pavel (I Cor., 11, 21) vorbind despre Euharistie sau Cuminecătură, numesc pâinea euharistică artos, adică pâine dospită, şi nu azima. Sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite şi a vinului cu­rat de struguri la pregătirea materiei pentru Jertfa euharistică.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pâine sau azimă pentru Taina Euharistiei.

Comentarii