Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, "unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi eu, în mijlocul lor" (Matei 18,20) descrie comunitatea de credincioşi ca un fruct al cărui miez este Hristos. "Adunarea" în numele Lui înseamnă, pe de o parte, că El este originea acestui fruct, că El adună şi face să crească în jurul său un corp de oameni uniţi prin şi pentru credinţa în Hristos, iar, pe de altă parte, prezenţa Sa este reală şi se manifestă într-un mod propriu în acest context.

Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola către Romani "îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine (...) şi Biserica din casa lor" (16, 3,5), asemenea în Epistola către Coloseni: "îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi Biserica din casa lui" şi în multe alte locuri despre Biserici locale, între care stabileşte o relaţie fraterna, de comuniune, ca şi între credincioşii adunaţi, individual, în numele Domnului. Mesajul apostolului este acelaşi: "îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos" (Romani 16,16). În Faptele Apostolilor citim despre semnele principale ale comunităţii creştine, numită "Biserică": adunarea în prima zi a săptămânii (Duminica) pentru "frângerea pâinii" şi ascultarea propovăduirii apostolului lui Hristos, fie direct (FA 20,7), fie prin citirea epistolelor sale (Coloseni 4,16).

Pe aceste baze a luat fiinţă parohia, comunitatea mică în care este exprimată comuniunea credincioşilor în Hristos, ca Biserică. Mitropolitul Emilianos Timiadis spunea: "Unitatea este poate însuşirea de bază a parohiei, toate celelalte caracteristici avându-şi originea în ea. Unitatea parohiei decurge din unitatea dumnezeirii şi oglindeşte cel mai bine imaginea divină în unitatea ei. De asemenea, această unitate semnifică unirea lui Dumnezeu cu umanitatea în activitatea sfinţitoare şi mântuitoare a lui Hristos" (Mitropolit Emilianos Timiadis, Preot, parohie, înnoire. Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practica pastorală, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 65).

 

Parohia

Parohia este, în primul rând, o comunitate liturgică, trăind în jurul Sfintei Euharistii. "Liturghia nu este o activitate oarecare a Bisericii, una printre celelalte taine şi ierurgii. Ea este mai mult decât manifestarea cultică a unei comunităţi creştine: este structura de comuniune, de integrare şi de creştere a trupului tainic al Domnului. Caracterul ei unic stă în aceea că aici Hristos Se dă total, prin unirea cuvântului şi Tainei, adică a puterii cuvântului şi puterii trupului Său, prin prefacerea elementelor euharistice" (Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, EIBMBOR, p.312).

 

Sfânta Liturghie

Participarea la Sfânta Liturghie de duminica şi din sărbători este pentru membrii parohiei manifestarea conştientă a legăturii lor nemijlocite cu Hristos, dar şi a unităţii lor în Hristos, unii cu alţii. Slujirea liturgică aparţine fiecăruia dintre cei care participă, împreună cu preotul lor, la săvârşirea Sfintelor Taine, la aducerea jertfei de rugăciune şi la primirea darurilor duhovniceşti revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii, închinându-se pe ei înşişi şi unii pe alţii lui Dumnezeu, membrii parohiei sunt părtaşi, în fiecare slujbă, lucrării mântuitoare a lui Hristos, iar prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului primesc, în jertfa unică a Mântuitorului, izbăvirea de păcat şi sămânţa învierii şi vieţii veşnice în trupurile lor.

 

Euharistia

Sfânta Euharistie este Taina centrală, în jurul căreia vieţuieşte comunitatea credincioşilor, dar în legătură cu ea se află toate celelalte Sfinte Taine, iar participarea credincioşilor la acestea, nu numai ca primitori direcţi, dar şi ca adunare este la fel de importantă. Pe bună dreptate Alexander Schmemann definea Euharistia ca "marea bucurie" din care s-au dezvoltat şi au dobândit sens toate celelalte în creştinism. Semnificaţia acestei bucurii trebuie să fie redobândită de către toţi creştinii, după cuvântul "Intră întru bucuria Domnului tău " (Matei, 25, 21) şi întru aceasta să rămână şi să trăiască veşnic (Pr. Prof. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii Sacramentele şi Ortodoxia, tradusă. Pr. Prof. Aurel Jivi, E.LB.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 25).

 

Botezul

Taina Sfântului Botez, împreună cu Taina Mirungerii şi Sfintei împărtăşanii administrate unui nou membru al Bisericii sunt o sărbătoare pentru câţiva apropiaţi, dar aceasta înseamnă că au devenit, din nefericire, mai mult un eveniment privat, de familie. De asemenea la Taina Cununiei sunt prezenţi de obicei numai invitaţii, aceiaşi care vor participa la festinul ce urmează după slujba bisericeasca. Aceasta situaţie, deşi generalizată, este anormală pentru viaţa spirituală a parohiei.

Botezarea unui nou membru al Bisericii este nu numai o naştere din nou pentru el, dar o sărbătoare pentru Biserică, reprezentată de parohie. Lipsa parohiei în jurul unui neofit este ca şi cum mama ar lipsi simbolic - la naşterea propriului prunc. Aceasta nu diminuează în nici un fel puterea Tainei şi nici nu umbreşte minunea îmbrăcării în Hristos a omului renăscut „din apa şi din Duh", dar slăbeşte conştiinţa de sine a parohiei şi lasă să se instaleze nepăsarea între membrii ei. Mai mult, se dezvoltă în acest fel concepţia greşită ca participarea la viaţa bisericii este o problemă privată a membrilor ei şi în acest fel Sfintele Taine (ale Bisericii!) sunt înţelese într-un mod egoist, care lucrează exact împotriva menirii lor, de a realiza comuniunea, atât a oamenilor cu Dumnezeu, cât şi a oamenilor între ei, prin integrarea lor în Trupul lui Hristos.

 

Sărăcia. Marginalizarea.

Accentul pus des în predică asupra Sfintelor Taine de iniţiere, mai multă importanţă acordată anunţării şi pregătirii unui botez în parohie, o cateheză generoasă, duhovnicească, asupra Sfintelor Taine, ar ajuta poate că în jurul unui neofit parohia să se strângă cu mai multă dragoste şi să privească mai responsabil viaţa sa în Hristos. Poate că în acest fel în comunităţile în care trăim vor rămâne mai puţini oameni nebotezaţi din cauza sărăciei şi marginalizării, şi mai mulţi copii vor gânguri în naosul bisericii, în loc să vină doar până la poartă pentru a cerşi un bănuţ sau o bucată de pâine. În aceste vremuri, când, din păcate, se mai nasc atât de puţini copii, mai mult ca niciodată parohia trebuie să-şi îmbrăţişeze şi să-şi strângă fiii la piept, purtând cu nădejde grija creşterii lor trupeşti şi sufleteşti, denunţând în acest fel păcatele care ameninţă viaţa. (Ambrozie SINAITUL- Episcop-vicar patriarhal)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parohia: comunitate liturgică şi misionară.

Comentarii