Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Biserica este aşezământul sfânt întemeiat de Domnul nostru Iisus Hristos, pentru mântuirea oamenilor. Ea duce mai departe, până la sfârşitul veacurilor, propovăduirea cuvântului dumnezeiesc, împărtăşeşte fiilor ei harul sfinţitor prin Sfintele Taine şi îndrumă credincioşii pe calea vieţii adevărate. Bisericii i-a dat Domnul aceasta întreită putere:
- să înveţe adevărul dumnezeiesc
- să săvârşească Sfintele Taine şi slujbe bisericeşti
- să îndrume pe oameni spre trăire curăţă, în numele Său.
În Biserică, iar nu în afară de ea, Domnul nostru Iisus Hristos împărtăşeşte harul Său mântuitor, prin Duhul Sfânt în Sfintele Taine. De aceea numai în Biserică este sigura mântuirea. Căci dacă "Hristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor este" (Efeseni. 5, 23), cum zice cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, atunci nimeni nu poate să se împărtăşească de mântuire, dacă nu este mădular al trupului lui Hristos, adică al Bisericii.
Adevărul mântuirii în Biserică este mare şi taina lui este adâncă; de primirea şi urmarea lui atârna însăşi mântuirea noastră. Pentru a apropia acest adevăr de înţelegerea noastră, Mântuitorul face asemănarea cu viţa şi mlădiţele: "Rămâneţi întru mine şi eu întru voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roade de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi întru mine. Eu sunt viţă, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne întru mine şi eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără mine nu puteţi face nimic. Dacă unul nu rămâne întru mine, este lepădat ca o mlădiţă ce s-a uscat" (Ioan 15, 4-6). Precum mlădiţa se usucă dacă este ruptă de viţa, de la care primeşte hrana prin sevă, tot aşa şi sufletul moare duhovniceşte, adică îşi pierde mântuirea, dacă se rupe de Biserică, trupul tainic al lui Hristos, care îl hrăneşte duhovniceşte prin harul dumnezeiesc. Harul din Biserică este ca sângele cald din trupul omenesc viu, sânge care hrăneşte toate mădularele trupului. Dacă un mădular se desprinde de trup, atunci de îndată se lipseşte de viaţă, căci nu mai curge în el sângele trupului, şi aşa este de lepădat. Tot aşa şi credinciosul care se desprinde de Biserica, în care este harul, moare sufleteşte, pentru că nu mai are viaţă duhovnicească din trupul tainic al lui Hristos.
Tot biserica se numeşte şi locaşul de rugăciune sfinţit şi închinat lui Dumnezeu, pentru ca acolo se adună obştea credincioşilor să asculte cuvântul dumnezeiesc, să ia parte la aducerea sfintei jertfe a Domnului şi să aducă împreună închinare lui Dumnezeu. În clădirea bisericii, pe Sfântul Altar, se păstrează Sfânta Cuminecatură, care este trupul viu şi sângele Domnului sub chipul pâinii şi al vinului. Acolo se săvârşesc cele mai multe slujbe religioase, după rânduiala Bisericii. După aceea clădirea bisericii se mai numeşte "Casa Domnului" .
