Ion DRĂGUŞANUL

ŞCHEIA (II). Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Şcheia, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „25 – toată suma caselor”, însemnând 4 slugi ale logofătului BALŞ, o femeie săracă şi 20 birnici.

În 1774, satul Şcheia avea 28 de familii, iar în anul 1784, după reforma agrară, 72.

Însoţirea raiffeisiană din Şcheia a fost înfiinţată în anul 1901, cu 50 părtaşi, sub preşedinţia preotului George Mihuţă, care se va muta, în 1903, la Suceava, lăsând parohia şi preşedinţia băncii rurale în seama preotului Gavril Bogdan. Din conducerea băncii mai făceau parte directorul Ştefan Roşu, vicedirectorul Nicolai Creangă şi membrii direcţiunii Nicolai Berariu, Petru Berariu (din 1903) şi vistiernicul Nicolai Pop.

Biserica Sfântului Nicolai din Şcheia a fost ctitorită, în 1841, de armeanul Ilie Hagi Aritonovici. În 1843, biserica avea 864 enoriaşi, patron bisericesc era Markus Hagi de Aritonovici, paroh fiind Ioan Criangă. În 1876, sub acelaşi patronat, paroh era Georgie Bilaşevschi, care păstorea 1.443 suflete. În 1907, paroh era Theodor Balan, născut în 1867, preot din 1893, paroh din 1901, cantor fiind, din 1900, George Mihuţă, născut în 1871, cel care va fi preot în Suceava şi autor de cărţi mărturisitoare.

Din 1884, avea să fie deschisă în Şcheia o şcoală cu 3 clase[2].

În 9 martie 1925, s-a născut, la Şcheia, o mare personalitate a culturii române, istoricul literar Dimitrie Păcurariu.