Ion DRĂGUŞANUL

Dăruit de Ilie şi Ştefan Voievozi, în 24 februarie 1437, lui Şteful Jumătate, împreună cu satele Văşcăuţi pe Siret, Muşineţ şi Batcouţi, satul „Dragoşani”, menţionat şi în 1623, „pe din sus de târgul Siretului”, este cumpărat, pe un sfert, în 20 iunie 1673, de Ştefan Petriceicu Vodă pentru a o dărui ctitoriei sale, mănăstirea Sf. Onufrei, cu 80 galbeni, de la Nacul Volcinschi, care, la rândul lui, o cumpărase de la Costin, Nicolae şi Paraschiva Caraşinul.

Unit, în perioada Bucovinei istorice, cu satul Sf. Onufrie, Drăguşeni de lângă Siret a devenit, încet-încet, un cătun al cartierului siretean Mănăstioara (fostul Sf. Onufrie).

DUBĂUŢ. Aflat în stânga Prutului, în vecinătatea satelor Hliniţa, Zeleneu, Revacăuţi, Berhomete şi Lujan, „Dubovăţul” a fost întărit, împreună cu Ciortoria şi Oşilibul, de Ştefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun.

În 10 martie 1591, Petru Şchiopu întărea satul Dubovăţ lui Pepele diac, fost cămăraş. Dubovăţ, „peste apa Prutului, cu un vad de moară pe pârâul Sipeniţului”, şi el ascultător, odinioară de Sipeniţ, era loc pustiu, iar Pepele era recompensat „pentru că a făcut bine visteriei noastre, ajutând-o cu 15.000 bani turceşti, fiind Turcii răi cu noi, şi a dat banii aceştia Turcilor pentru ajutorul ţării noastre Moldova”.

În 8 aprilie 1617, Radu Mihnea Vodă avea să întărească satul Dubăuţi lui Necoară Prăjescul, fost vistiernic.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Dubovăţ, moşie a vistiernicului Ioniţă Sturza, „47 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Andrei şi Ion, 1 dascăl, Andrei, 8 văduve, Gafiţa, Cârstina, Aniţa Dumintiasă, Nastasia, Maria, Aniţa Andriasă, Catrina şi Lupa, 1 jidov, Mendel, 3 case pustii şi 32 birnici, adică: Iacob Deliiciuc, Neculai Costaşco, Ştefan Ţiruc, Pelachii sin Coştaş, Andrei Arcepciuc, Andrei Bucovei, Vasile Costaşciuc, Nechita Hodovaneţ, Dumitraşco Todoriciuc, Ştefan Hodovaneţ, Vasile Vasalenciuc, Fodor Sorocopud, Vasile Sorocopud, Toader Sorocopud, Acsintii Furluciuc, Iacob Coztaşuc, Andrieş Tofan, Ion Geluta, Simion Sodco, Anton Andrabura, Vasile Rusnak, Hrihor Şcavco, Vasile zet lui Arhip, Toma Focioc, Gavril Rusnak, Alecsandru Ţopa, Toader zet Coştaş, Matei sin Stasii, Hrihor Vasilescu, Iacob Tumac, Petro Pirinchic şi Ion Sorocopud.  

În 1774, satul avea 36 familii ţărăneşti, iar în 1784 – 94 familii.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dubăuţ, construită în 1785, aflată, în 1843, sub patronatul lui Simion von Simonovicz, în avea preot administrator pe Theodor Nosievici, parohia având 872 credincioşi ortodocşi. În 1876, patron al bisericii era Iakob von Szymonovicz (!), preot fiind Grigorie Lipeţchi, cel care păstorea peste 1.011 suflete. În 1907, patron era acelaşi Iakob, dar „von Szymonowicz”, paroh fiind Ilarion Kadeszczuk, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1897, iar cantor, din 1900, Emanuil Rusnak, născut în 1864.

Din 1856, funcţiona, la Dubăuţ, o şcoală cu trei clase[2].

În 1890, comuna Dubăuţ avea 1.105 locuitori. Nicolai Rusnac era primar, Leon de Vlad era paroh, Emanuil Rusnac era cantor bisericesc, iar Onufrei Iliuc (socrul cărturarului Alexandru Bocăneţu), învăţător.

În 1910, 9 din 10 săteni vorbeau limba ucraineană.