Ion DRĂGUŞANUL

CERNĂUŢI (VI). „În răsboiul dintre Carol XII, regele Svediei, şi Petru cel Mare, cel dintăiu, fiind bătut la Pultava (1709), trecu, peste Nistru, în Moldova şi, fugind la Turci, se aşeză la Bender, cu vreo 1.500 de ostaşi, şi stârneşte lupta între Ruşi şi Turci.

O parte dintre ostaşii săi, cu vreo 200 de Cazaci, staţionau în Cernăuţi, alţii pe aiurea. Vreo 3-4.000 de Moscali trec, pe la Cuti şi peste pădurea Mihalcei, la Cernăuţi, nimicesc pe mulţi din ostaşii adunaţi aici; pe cei ascunşi pe înălţimi şi pe dealul Cecinei, îi împrăştie, iar pe alţii îi fac să piară de foame.

Atunci, Mihai Vodă Racoviţă, voind să părăsească tronul, de răul Turcilor, trimite pe Dediul, Spătarul, la Cernăuţi, spre a se înţelege cu Moscalii şi a-i pregăti fuga, ca să treacă în Rusia, însă nu-şi ajunge scopul.

De altă dată, Moscalii, cu Cazaci şi Calmuchi – 120.000 – sub conducătorul lor, Munich, venind dinspre Chiev şi trecând, pe la Vasileu, la Mitcău, peste Nistru, dau năvală asupra Moldovei (1739), fac pe la Zastavna, Şubraneţ, Jucica, pe lângă Cernăuţi, Horecea şi Boian, bat pe Turci la Rarancea, apoi la Stăuceni (17 August 7247/1739).

După pacea de la Belgrad (18 Septembrie 1739), Ruşii, reîntorcându-se peste Nistru, duc cu dânşii mulţi Moldoveni din ţinutul Hotinului şi al Cernăuţului, făcând multă pagubă şi batjocură.

Metropolitul Antonie, pustnicul de odinioară din Horecea şi ctitorul fostei bisericuţi de lemn de acolo, ţinând, în timpul luptei, cu Ruşii, a fost silit să treacă în Rusia, cu hrisoave, cu juvaiere, cu tot. Domnitorul Moldovei era, pe atunci, Grigore Ghica. În urma atâtor răsboaie, jăfuiri şi prăzi, Cernăuţul nu putea să ieie nici un avânt mai însemnat.

Cernăuţi, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, Cernăuţul avea numai o uliţă mai mare. Ea începea la vadul ce ducea, peste Prut, la Jucica, lângă gura pârâului Ruda, apuca pe povârniş, la deal, pe lângă sinagogă, biserica sfintei Parascheva, şi ajungea până în piaţa lui Rudolf.

Râpa jidovească se încrucişa cu această uliţă şi ajungea până la fântâna sbucnitoare (N.R.: aşa-numita Fântână Turcească). Pe lângă această uliţă, şi anume mai des de la încrucişare, erau aşezate casele – mai bine zis, bordeiele – vreo 200, după un raport al trimisului englez Porter, care trecu, prin calea sa la Constantinopole, prin Cernăuţi (1762). Vor fi fost, prin urmare, de tot, vreo 2.000 de suflete.

Vatra târgului ajungea, deci, de la uliţa numită mai sus, până la pârâuaşul de lângă fântâna turcească; avea, prin urmare, ca hotar, spre amiază-zi, partea inferioară a râpei jidoveşti, spre răsărit, Ruda. Între Prut, vad şi uliţa principală era partea nord-vestică a târgului.

Teritoriul între pârâul Ruda şi pârâuaşul de la fântâna turcească, spre amiază-zi, de la râpa inferioară jidovească, până spre Horecea, se chema Selişte. „Mergem la biserică la Selişte”, ziceau oamenii. Astfel se chema biserica sfântului Nicolai, făcută din lemn, şi care există şi până astăzi. Pe acest teritoriu, cu case împrăştiate, se aflau unele locuri şi case de ale mănăstirii Horecea. Casele erau de lemn, de lut ori împletite din nuele, acoperite cu paie, stuch şi trestie.

Edificii publice erau, înainte de 1774, cele trei biserici: sfinţii Nicolai, Parascheva şi biserica sfintei Maria (Adormirea), aşezată înainte de locul crucii de lângă fântâna turcească, unde se sfinţeşte, acuma, în fiecare an, de Iordan, apă.

Cernăuţi, între anii 1777-1898. Retrăgându-se Ruşii de prin părţile Moldovei, după ce au bătut pe Turci în mai multe locuri şi după ce au încheiat pace cu dânşii la Cuciuc-Cainargi (1774), s-a ocupat Bucovina de cătră Austriaci (pe timpul împărătesei Maria Teresia) şi s-a introdus în ea administraţie militară bine organizată, cu generalul Enzenberg în frunte.

Jurământul de fidelitate l-a depus Bucovina în 12 Octombrie 1777 (stil nou). Îndată după aceea, a mai sosit un batalion de ostaşi (Nugent), cu „stab”, şi un escadron de husari (Barco). Cancelaria ţării era în Cernăuţi. În Cernăuţi, Siret şi Suceava, mai erau câte un director districtual şi câte un auditor: cel dintâi îngrijea afacerile administrative şi politice, cel de pe urmă, afacerile judiciare (penale, contractuale etc.). Enzenberg mai introduse, fără a se atinge de status quo, un fel de magistrat provizoriu consultător din vornicul târgului, 4 părinţi orăşeneşti ca consilieri, un scriitor, 4 servitori judecătoreşti şi 2 străjeri de noapte.

În 1786, se delătură administraţia militară şi se introduse cea civilă – oficiul cercual (Kreisamt) – ca mijlocitor între boieri şi supuşi, deşi nu pe calea cea mai scurtă. După conscripţia din 1787, erau în Cernăuţi 2.686 de Suflete, în Suceava 2.517, în Siret 1.482. Prin urmare, se avântă Cernăuţul îndată, la începutul administrării civile, la primul târg (oraş) al ţării.

O nenorocire tare mare a fost că ţara fu, în anul 1786, împreunată cu Galiţia, formând un cerc al ei şi fiind supusă guvernului din Liov. Căpitanul cercual locuia în Cernăuţi. Lâmgă dânsul, mai era şi un comisar cercual (numit de popor, în loc de Kreiscommisar, Kraiţculişer). Directorii districtuali ai Cernăuţului, Siretului, Sucevei şi Vijniţei s-au delăturat şi, în locul lor, au fost aşezaţi comisari cercuali. În Cernăuţi se mai aflau şi mulţi scriitori şi servitori, cu felurite numiri. Primul căpitan cercual era calalerul de Beck, al doilea, Basil de Balş (1792-1800), mai târziu, George Issecescul (1840-1849), născut în Suceavă, de lege ortodox-catolică. Pe la anul 1786, Împăratul Iosif II desfiinţează mai toate mănăstirile ţării şi bunurile mănăstireşti şi înfiinţează, din ele – din averea Domnitorilor, boierilor, metropoliţilor, episcopilor, igumenilor şi a altor binefăcători români – măreţul Fond greco-ortodox (ort.cat.), spre susţinerea bisericii ort.cat. şi, după putinţă, şi a şcoalelor confesionale.

Trei părţi din întreaga Bucovină sunt proprietatea Fondului. Şi mănăstirea Horecei avea, după cum s-a zis mai sus, case şi locuri în Cernăuţi, mai ales în Selişte. Unele din ele au trecut, pe-ncetul, prin cumpărare, în posesie privată, numai pământul şi pădurea împregiurul mănăstirii az rămas, şi mai departe, fondului. Unele bunuri s-au răscumpărat de stat, aşa, de exemplu, Jucica, de la mănăstirea Barnovschi din Iaşi. Contractul respectiv s-a subscris de igumenul mânăstirii, la orânduirea patriarchului din Ierusalim (Maiu, 1781).”