Doru POPOVICI

În sfârşit, după ce de mai bine de 50 de ani urmăresc fotbalul de la noi şi de oriunde, am înţeles în ultimul weekend esenţialul, adică de ce la noi nu şi la ei da. De ce la noi, deşi se numeşte tot aşa, fotbalul nu e chiar fotbal. Nu-mi cereţi să spun ce e, că nu ştiu. Încă nu ne-am lămurit (exact ce antrenorul ăla din Bosnia, citat de Ducu Hâncu în ultimul număr din Kamikaze, care a fost rugat de selecţioner să-i prezinte stilul de joc al României dar n-a putut s-o facă deoarece... nu a înţeles nimic!). Pot doar să spun ce nu e. Iar acum, spre deosebire de bosniac, cum vă spuneam, am găsit şi explicaţia, urmărind panarama de derby de la Timişoara, precum şi reacţiile de după. Mai întâi despre meci: acesta a avut două reprize a câte 45 de minute, plus prelungirile, alte câteva. Atât. Jucătorii au fost câte 11 de fiecare parte a liniei de centru, câţiva fiind înlocuiţi pe durata picnicului. Arbitrii, vreo 3 la număr, plus ăla care se uita la crampoane când se schimbau jucătorii. S-ar fi înscris şi goluri, cu câteva condiţii: să aibă şi cine, şi de ce. Numai că la noi (iar asta e una din componentele stilului pe care n-a putut să-l descâlcească bosniacul) fotbalul nu se joacă pe goluri. Dincolo de faptul că uneori, cu totul întâmplător, se mai înscrie câte unul pe ici, pe colo, în general nimeni nu vrea să bage mingea în poartă. Dovadă în acest sens sunt tacticile strict defensive în care românii au ajuns hiperexperţi la nivel planetar: marile realizări ale echipelor noastre nu au la bază ideea de a înscrie un gol mai mult decât adversarul, ci doar aceea de a nu primi nici unul. Evident că stând cu curu-n poartă toată echipa, în partea ailaltă cine să înscrie, din moment ce toţi sunt dincoace, în propriul careu? Ei, acu, că am lamurit-o p-asta cu tactica, să vedem cum e cu tehnica. Încep cu o declaraţie a unui patron al unei echipe care îşi propune an de an să câştige măcar campionatul, dacă nu şi cupa, pentru care s-a declarat încântat la acest meci de prestaţia unuia, Bănel. Din ce am văzut eu, lui Bănel îi sare mingea ca din colţul mesei, şuturile se duc hăt pe lângă, centrările (când ajung în careu, adică una din 10) la cam un sfert de oră pe traiectorie, iar pasele se duc 100%, fix la adversar. În meciul cu Timişoara, zice Gazeta, s-a autodepăşit: a greşit doar 31 de pase din 47 şi doar 4 centrări din 6. Păi dacă ăsta a fost cel mai bun de pe teren în viziunea patronului, contribuind prin prestaţia lui la un remarcabil 0-0 contra unei echipe de Champions League, ce dracu’mai aşteptăm de la un Bistriţa – Astra? În rest, coate-n gură, penaltiuri neacordate şi înjurături după. După ce?