Ion DRĂGUŞANUL

CÂMPULUNG MOLDOVENESC (IV). Fenomenul seliştei munteneşti la deal şi câmpie a contribuit decisiv la conservarea unui folclor bucovinean unitar, inclusiv în configuraţia costumului şi a elementelor simbolice de pe cusături. Diferenţele aveau să apară doar în piesele de vestimentaţie care nu se produceau în gospodăria individuală, ci în atelierele unor meşteri sumănari, cojocari, cizmari sau pălărieri, care aveau să impună, regional, stiluri distincte ale produselor lor, cel mai exemplificativ caz fiind cel al bundiţelor lucrate de un evreu cojocar din Colacu, de lângă Fundu Moldovei, venit din Cernăuţi şi care a făcut primele bundiţe cu blană de dihor, devenite, peste timp, un adevărat simbol al portului popular câmpulungean.

Pelerinajele bianuale ale câmpulungenilor, pe Drumul Muntenilor, înspre seliştile lor din ţinutul Sucevei, însemnau şi adevărate parade ale portului muntenesc, dar şi revărsări de cântec străvechi asupra plaiurilor întâlnite în cale. Şi mai erau şi zilele de sărbătoare, petrecute la selişti, cu cântec şi joc, dar şi cu tradiţii de alţii uitate, la care ţăranii locului cătau cu jind şi cu luare aminte, reluând, peste iarnă („Pe plugar doar frigul iernii îl dedă odihnei… / Iarna-i vreme de petreceri şi-orice grijă risipeşte”, spunea Vergilius), fragmentele pe care şi le mai aminteau din cântecele auzite, în primăvară şi în toamnă, dinspre seliştile muntenilor.

Modul de viaţă preistoric („matricea stilistică”, despre care vorbeşte Blaga) sau „aderenţa la mit”, semnalată de Eliade, cea care „spune mai multe despre sufletul unui popor decât un şir întreg de întâmplări istorice”, determină, în munţii câmpulungenilor, o anume desime a mărturiilor nesemnificative[1] despre ciclicitate, în care doar numele personajelor se mai schimbă, nu şi întâmplările:

În 1611, Ursul Mănăilă zălogeşte Pecişte lui Gheorghe Floce, pentru 3 lei turceşti, o oaie, doi cârlani şi doi miei, cu mărturia lui Simeon Andrei, Simion Mănăilă, Vasile Hurghiş, Gheorghe Flocii, Gheorghe Stroescu, Ştefan Leuştean, Ilie zet Hilimon, Miron Roşu sin Nechifor, Istrati sin Floci.

În 17 noiembrie 1652, Ionaşcu şi Maria Jauca vând lui Mihăilă Dodul un laz cu runcuri  în Valea Seacă, pentru 90 lei turceşti, în prezenţa martorilor popa Macsim, popa Simion, Arsenie vornicelul, Mazere vătăman, Precop, Chirilă, Nistor şi Ionuţ Popeanţe, Ionaşco Candrea, Ioniţă Cocălţea, Andronic a Irimie, Gheorghe Călinaş, Vasile a Popei, Toader Andreian, Vasilie Sturza, Ştefan Ticşea, Mihăilă diac şi Vasile Jauca.

În 6 decembrie 1669, Ionaşco, Simeon şi Nistor, feciorii lui Gheorghie Cojboiu, dau mărturie că tatăl lor a lăsat cu limbă de moarte o casă cumnatului lor, Petre. Martori: Ionaşco Petrică, Ştefan Hurghiş, Andronic Coca, Constantin Cărbune, Dumitraşco Bompa, Gheorghie Petrică, Gavril Durduşanul, Vasile Nădeajde.

În 29 decembrie 1671, în vremea răscoalei lui Hâncu şi Durac împotriva lui Duca Vodă, vornicul Nacu de Câmpulung scrie bistriţenilor despre sosirea, în Câmpulung, a bistriţenilor Petria şi Gheorghe Burdujea, cărora „le-au luat seama” şi care „să vor însura în Cămpulung”.

În 10 mai 1684, Mihail şi Sofronia Dodul împart moşia lor, Pietrele Roşii de pe Rarău, lângă Scăldătoare, cu feciorul lor, Miron Dodul, în prezenţa martorilor Ion Simionescul, Ionaşco Andronicesc, Toader Sturza, Ion Măndrilă, Gheorghe Floce, Gheorghe Vasilaşcu şi Mer Jid, evreul în casa căruia s-a scris diata şi s-au băut, aldămaş, 10 vedre de vin, anul 1684 fiind primul al menţionării unor evrei câmpulungeni.

În 22 martie 1686, feciorii lui Petre Hurghiş, Ion şi Gheorghe, plătesc datoria unchiului lor, Toderaşco Hurghiş, stolnic, iar moşia pe care o scot de sub zălog o vând lui Toader Hurghiş, în prezenţa martorilor Vasilie Hurghiş, Ionaşco Pizdialia, Ion Hrubă, Gheorghe Tărâţă, Ionaşco Ţimpău, Iliaş Ţimpău, Chirilă Erhan, Istratie Lateş, Nuţul şi Miron Dodul, Vasile Coca, Gheorghe Floce şi Ion Faraon.

În 1774, Ion Dodul şi Ion a lui Istrate Floce, care stăpâneau împreună un loc în munte, prin rotaţie, câte un an fiecare, aflându-se cu marfă la Botoşani, hotărăsc să rămână locul lui Ion Floce, care-i plăteşte lui Ion Dodul în produse: „mi-au mai dat 5 oi cu mei şi 4 vătui (iezi de un an) şi am tocmit oile dreptu 6 lei 90 potronici, şi vătuii, dreptu 5 lei”; „mi-au mai dat  20 coţi sucman albi… şi am tocmit sucmanii dreptu 3 lei”; „mi-au mai dat 6 berbinţă cu brânză şi 2 berbinţă lapte… şi am tocmit brânza dreptu 12 lei şi laptele 1 leu”.

În 1766, Iftimia lui Chirilă Piticar rânduieşte cu limbă de moarte ce are să se facă cu averea care va rămâne după ea şi arată cheltuielile pe care le-a făcut cu „comândul” (înmormântarea) bărbatului ei: 81 bani i-a dat camătă pentru 4 lei împrumutaţi de la diacul Mircăş, iar 90 bani i-a dat lui Ion Turturea, „cănd m-au dus la Suceavă pintru moşie ce esti casa”.

În 2 octombrie 1768, când i se mărită fata, Catrina, cu Ioniţă Zugravului, „om strein” (din Ciocăneşti), Toader Şuiul o înzestrează, în prezenţa martorilor Ioniţă Merchiş (viitor primar în Fundu Moldovei), Neculai Şandru, Ştefan Cojocar, Lupul Forminte, Toader Sabie, Ion Tudurian şi Toader Croitor.