Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul aşezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea aşezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăguşanul. Aşa cum spune autorul, „povestea fiecărei aşezări este extrem de importantă şi constituie pentru noi un patrimoniu obştesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.

CAMENCA. În 15 iunie 1431, Alexandru cel Bun întărea lui Stan Cupcici, printre alte sate, „şi Camena pe Siret (numele vechi al Camencei, conform DRH, Vol. I, p. 153), pe care i l-a dat fiica lui Miclouş”.

Închinat mănăstirii Putna, în 2 februarie 1503, „pe Siret, satul Camenca”, fiind dăruit „pentru pomenirea sa” de „răposatul Iurii Cupcici”, satul, aflat în hotar comun cu Petriceanca, este menţionat, drept Caminca, şi în uricele târzii, precum cel din 1760, al lui Ioan Callimah, sau în hotarnica din 1765, drept proprietate a mănăstirii Putna, dar şi în 1771, când la Camenca se stabileşte pălmaşul din Bârgău Alexandru Bilous, împreună cu soţia şi cele două fete ale sale.

În 30 martie 1727, Calistru, episcopul de Rădăuţi, dăruia mănăstirii Putna „prisaca cu toţi stupii din Camănca”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Caminca, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „19 – toată suma caselor”, însemnând 1 panţir, 3 femei sărace şi 15 birnici.

În 1775, Camenca, cu Petriceanca, ambele din Ocolul Berhometelor, aveau doar 18 familii de ţărani, acelaşi număr fiind stabilit, şi pentru 1774, de Daniel Werenka, numărul acestora sporind la 92, până în 1784.

În 1843, biserica din comuna bisericească Camenca şi Petriceanca, cu 1.846 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Joann Tarasiewicz. În 1876, comuna bisericească avea 3.295 enoriaşi, preot fiind Leon Ferliewicz (în sursă, este notat cu creionul, drept preot cooperator, şi O. Mironovici). În 1902, se va sfinţi o biserică-filială şi la Petriceanca. În 1907, paroh al comunei bisericeşti Camenca şi Petriceanca era Grigore COSTAŞ, născut în 1845, preot din 1872, paroh din 1877, iar preot cooperator era Ioan Grigoraş-Sucevean, născut în 1875, preot din 1901, cantor fiind, din 1900, Ioan Simota, născut în 1849.

În Camenca a funcţionat o şcoală ruteană cu 5 clase, din 1854, şi o şcoală românească cu 2 clase, din 1902[2].

În 1890, Camenca avea 3.817 locuitori, ucraineni şi români, parohi fiind Leon Ferlievici şi Cristofor Iliuţ, iar cantor bisericesc – Ioan Simota. Învăţător al satului era Teodor Cârstiuc.

Vineri, 25 octombrie (6 noiembrie) 1896, a fost sfinţită biserica din Camenca de către Arhimandritul Mitrofor Vladimir de Repta, fiind întâmpinat, în numele comunei bisericeşti din Camenca, de preotul Christofor Iliuţ, de învăţătorul Teodor Cârstiuc şi de amploaiatul Starcuewski. „La intrarea în comună, şi anume în atinenţa Petreceni, lângă portalul ridicat aici şi împodobit cu cetină şi steaguri, înaltul oaspe a fost salutat de delegatul căpitanatului districtual, dl Dr. Tarangul.

Trecând apa Siretului, drumul era împodobit, de amândouă părţile, cu brădănaşi, iar poporul adunat petrecea, cu uralele sale, pe mult doritul său oaspe până la locul destinaţiunii, între sunetele clopotelor şi bubuitul săcăluşelor…

Rânduiala sfinţirii bisericii s-a început cu serviciul divin de seară (privegherea), care a decurs în cea mai bună ordine. La actul sfinţirii, mult înfrumuseţată prin cântările alese, executate de membrii corului seminarial, săvârşit de către I.P.C. Sa Arch. V. de Repta, au asistat: prof. dl. Dr. Em. Voiuţchi, admin. Protopr. S. Piotrovschi, P.C.L.T. Iliuţ, paroch în Arbore, I. Hostiuc, paroch în Carapciu, V. Calance, spiritual seminarial, L. Zugrav, paroch în Romaneşti, M. Tarnavschi, paroch în Hliboca, V. Isopescul, paroch în Volcineţ, G. Grosar, paroch în Cerepcăuţi, M. Mitric, cooperator în Carapciu, şi diaconul catedral M. Boca”[3].

În 1898, funcţiona, la Camenca, în casa lui Filip Rotariu, Cabinetul de lectură „Luceafărul”, cu 61 membri, 32 cărţi şi 3 abonamente la gazete. Conducerea acestei prime biblioteci săteşti din Camenca era asigurată de Ilie Grigorovici, Filip Rotariu şi Alexandru Carleciuc.

Însoţirea raiffeisiană a fost înfiinţată în primăvara anului 1903.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[4], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor şi de la Alexandru Zelenevschi (20 ani în 1910) din Camenca.

În 1910, trei sferturi din populaţia satului o formau ucrainenii.