Doru POPOVICI

La mijlocul săptămânii trecute a avut loc un meci amical, printre multe altele, dar în care miza era orgoliul european care se manifestă de regulă în confruntările cu America de Sud, dublat (dacă nu chiar înzecit) de statutul de campioană mondială a uneia dintre combatante, Spania. Adversara ei nu era cine ştie ce putere fotbalistică, ci dimpotrivă: Columbia, ale cărei performanţe din ultima vreme nu sunt deloc înfricoşătoare. Cu toate acestea, a fost un meci uluitor, câştigat mai degrabă întâmplător de Spania, cu 1-0, dar în care a strălucit un singur jucător: columbianul Dayro Moreno! A măturat cu alde Pique şi Arbeloa, l-a încercat cu nişte şuturi de senzaţie pe Casillas, a dat pur şi simplu un recital, eclipsându-i complet pe toţi campionii mondiali din faţa lui. Unde vreau să ajung? Ia amintiţi-vă de acelaşi Moreno din vremea de când juca la Steaua: pus să facă cu totul altceva decât ştia şi putea, înconjurat de nulităţi (antrenori şi fotbalişti deopotrivă), terorizat psihic de patronul de stână. A plecat (sigur fără regrete) dintr-un mediu complet ostil, în care valoarea şi imaginaţia sunt programatic desconsiderate şi înnăbuşite de veşnicul elogiu adus muncii brute în teren, trasului la jug ca boul (sau ca Bănel, alegeţi dv. varianta corectă!). Şi totuşi, care-i legătura cu Tadici din titlul de azi!? Sâmbătă, dacă n-aţi văzut meciul de Champions’ League dintre Itxaco şi Oltchim, e perfect: aţi câştigat vreo doi ani de viaţă, adică exact atât cât mi-au mâncat mie, din nou, fetele alea. Au condus cu 22-16 şi, desigur, au luat bătaie în ultimul minut, 26-25! Spuneam cu o săptămână în urmă că meciul cu Budocnost va intra în istoria handbalului românesc pentru că atunci noua antrenoare, Anja Andersen, a produs o veritabilă revoluţie, punându-le pe jucătoarele noastre să joace complet altceva decât jucaseră toată viaţa, explicându-le că trebuie să trăiască bucuria jocului, să zburde pe teren, în loc să stea bătute în cuie care pivot, care extremă, care inter. Iar pe golghetera Neagu a făcut-o... coordonator! Ei bine, în Spania n-a mai ţinut experimentul: am luat-o! Dar nu din cauza Anjei, ci fiindcă pe teren au fost aceleaşi jucătoare care şi-au făcut un obicei din a pierde prosteşte, când ţi-e lumea mai dragă. Asta-i pur şi simplu o boală psihică, iar Anja nu e psihiastru, ci doar antrenor. La sfârşit, a spus doar că mai are de lucru până ce echipa va ajunge să joace ce vrea ea. S-a trezit însă unul, Tadici, care a distrus tot ce-a atins în toată viaţa lui trăită degeaba şi care a atacat-o cum o ataca şi pe Mariana Tîrcă, ba a a făcut şi mişto în teren, la meciul jucat de anonima lui echipă, băgând-o în poartă pe o piticanie, jucătoare de câmp, iar pe portăriţă punând-o pivot! A „experimentat” ca Anja, zice mitocanul, pentru care a antrena (fete!) înseamnă a înjura birjăreşte şi atât. Are Tadici ăsta tot atât de mult umor câtă ştiinţă de a antrena. Mare om, malac caracter!