Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 15 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 109 (5316)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Angelina Jolie a suferit o dublă mastectomie: Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile

 

Angelina Jolie a dezvăluit, marţi, că a suferit o dublă mastectomie pentru a preveni un risc de cancer. Într-un articol intitulat "Opţiunea mea medicală", publicat în New York Times, actriţa americană a scris că a suferit această operaţie deoarece este purtătoare a unei gene "defectuoase" care îi creşte riscul de cancer ovarian şi de sân.

Potrivit actriţei în vârstă de 37 de ani, care este partenera de viaţă a lui Brad Pitt, medicii i-au spus că prezintă un risc de 87% să dezvolte cancer mamar şi un risc de 50% pentru cancer ovarian, din cauza acestei gene (BRCA1).

Mama Angelinei Jolie a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui cancer. "Mama mea s-a luptat cu cancerul timp de aproape zece ani şi a murit la 56 de ani. A rezistat destul ca să îşi cunoască primul nepot şi să îl ţină în braţe. Dar restul copiilor mei nu vor avea şansa de a o cunoaşte şi de a afla ce fiinţă plină de graţie era", îşi începe actriţa editorialul în The New York Times.

"Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile cât se poate de mult", a mai scris artista, completând: "am decis să fac o dublă mastectomie, preventiv".  "Am început cu sânii, deoarece riscul de cancer la sân este mai mare decât cel de cancer ovarian, iar operaţia este mai complexă", a mai scris vedeta, precizând că, după această procedură complexă, care a durat trei luni, riscul de a dezvolta cancer mamar a scăzut la 5%.

"Sunt norocoasă că am un partener de viaţă, Brad Pitt, care mă iubeşte şi mă sprijină. Deci, oricine are o soţie sau o iubită care trece prin aşa ceva, să ştiţi că sunteţi o parte importantă a acestui proces de tranziţie. Brad a fost la Pink Lotus Breast Center, unde am fost tratată, tot timpul cât au durat operaţiile. Am reuşit să găsim momente în care să râdem împreună. Ştiam că acesta este cel mai bun lucru pe care putem să-l facem pentru familia noastră şi că ne va apropia mai mult. Şi aşa s-a întâmplat", a scris Angelina Jolie.

Cei doi au împreună şase copii, trei dintre ei fiind adoptaţi. "Pot să le spun copiilor mei că nu mai au nici un motiv să se teamă că mă vor pierde din cauza cancerului la sân", a adăugat ea.

"Am ales să-mi fac publică povestea pentru că sunt atâtea femei care nu ştiu că ar putea fi bolnave de cancer. Sper ca şi ele să poată să se testeze genetic şi, dacă află că prezintă un risc ridicat, vor şti şi ele că au alternative mari", a explicat Angelina Jolie demersul ei.

"Lucrurile care nu ar trebui să ne înspăimânte sunt cele pe care putem să le controlăm", a încheiat Jolie.

Angelina Jolie, care a câştigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu partitura din "Tinereţe furată/ Girl, Interrupted", a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din "Schimbul/ Changeling", regizat de Clint Eastwood. Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza "Lara Croft" şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum "Domnul şi doamna Smith", "Speranţa moare ultima/ A Mighty Heart", "Gia", "Dispari în 60 de secunde", "Alexandru", "Beowulf", "Wanted" şi "Kung Fu Panda".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Angelina Jolie a suferit o dublă mastectomie: Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile.
 Vizualizări articol: 647 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Angelina Jolie a suferit o dublă mastectomie: Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei