Google
 
miercuri, 12 dec 2012 - Anul XVII, nr. 291 (5196)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,571 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,8741 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Soţia lui Dinu Patriciu cere partajul acuzându-l că a înstrăinat, gajat şi ipotecat bunuri comune

Soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţiii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală.

Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri.

Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real.

Dana Patriciu îşi motivează gestul, precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată.

Prin urmare, ea cere separaţia judiciară a bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei, modificarea regimului matrimonial din regimul comunităţii legale în regimul separaţiei de bunuri, precum şi lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei.

  Agenţia de presă MEDIAFAX relata, la începutul lunii octombrie, cã omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau Cipru, precum şi către persoana cu care se presupune ca are o relatie extraconjugala.

 

80 de tablouri din colecţia personală, puse gaj

Începând din toamna anului trecut, Patriciu a constituit gaj în favoarea DP Holding (Elveţia), Veridesco Limited (Cipru) şi Melanie Anne Chen, pentru circa 80 de tablouri din colecţia personală. Melanie Chen este membru în boardul director al DP Holding şi preşedinte executiv al Marine Resources ExplorationInternational BV, firme deţinute de Patriciu.

Majoritatea lucrărilor au fost cumpărate de la casa de licitaţii Artmark, unele dintre acestea chiar după încheierea licitaţilor, dacă nu au existat cumpărători care să ofere preţul minim din evaluare.

Şase tablouri l-au costat pe omul de afaceri mai mult de 100.000 de euro fiecare: Nicolae Tonitza – Afize (160.000 de euro), Nicolae Grigorescu – Panseluţe (115.000 de euro), Ştefan Luchian - Flori de primavară (155.000 de euro), Ştefan Luchian – Garoafe (140.000 de euro), Ştefan Luchian – Maci (132.000 de euro), Ion Ţuculescu - Mare fermecătoare (105.000 de euro).

Patriciu deţine în colecţie şi una dintre lucrările lui Tonitza "Nud în Iatac", două dintre acestea, denumite studii, fiind vândute cu până în 100.000 de euro, în timp ce versiunea finală a fost achiziţionată la o licitaţie organizată de Artmark pentru aproape 300.000 de euro.

Peste o treime din tablouri au fost cumpărate de omul de afaceri la preţuri de câteva zeci de mii de euro, cea mai scumpă lucrare fiind semnată Ion Ţuculescu - După războaie (Renaştere) (72.500 de euro).

Colecţia lui Patriciu mai cuprinde în această categorie de preţ lucrări precum Ion Ţuculescu - La malul mării (Mangalia veche) (52.500 de euro), Ion Ţuculescu - Mare fermecătoare (105.000 de euro), Ion Ţuculescu – Compoziţie (44.000 de euro), Ion Ţuculescu – Costineşti (44.000 de euro), Theodor Pallady - Natură statică cu matişori (65.000 de euro), Theodor Pallady - Natură statică cu narghilea (60.000 de euro), Theodor Pallady - Fumătoarea de opiu (50.000 de euro), Theodor Pallady - Natură moartă cu narghilea (57.500 de euro) , Theodor Pallady - Nud în fotoliu (21.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Trandafiri (30.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Peisaj la Roscoff (38.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Natură moartă cu cărţi şi pere (28.000 de euro), Gheorghe Petraşcu - Case (27.000 euro), Gheorghe Petraşcu - Case la Vitre (18.000 euro), Ştefan Popescu - Caliacra (16.500 de euro), Camil Ressu - Pe malul Siretului (10.500 de euro), Camil Ressu - Maternitate (15.000 de euro), Rudolf Schweitzer Cumpăna - Alegoria toamnei (17.000 de euro).

Câteva zeci de mii de euro a plătit Dinu Patriciu şi pentru Nicolae Dărăscu - Vedere asupra Balcicului (20.000 de euro), Nicolae Dărăscu - Vedere către port (30.000 de euro), Nicolae Dărăscu - Han în Dobrogea (21.000 de euro), Nicolae Dărăscu – Chioggia (57.500 de euro), Nicolae Dărăscu - Natură statică cu dovleac (20.000 de euro), Dumitru Ghiaţă - Case la Balcic (14.500 de euro), Francisc Sirato - Lila în galben (50.000 de euro), Jean Alexandru Steriadi - Peisaj de iarnă (20.000 de euro), Jean Alexandru Steriadi - Stradă la Balcic (12.000 de euro), Eustaţiu Stoenescu - Natură statică cu farfurie olandeză (32.000 de euro), Ion Theodorescu-Sion – Palermo (26.000 de euro), Nicolae Toniza - Natură statică cu fructe (55.000 de euro).

 

Lista tablourilor de mai mică valoare

Colecţia gajată de omul de afaceri este completată cu tablouri de mai mică valoare, aparţinând în general unor artişti consacraţi, dar şi pictori mai recenţi: Horia Bernea- Poiana Mărului (2.600 euro), Horia Damian – Portretul pictorului Doru Bucur (4.500 euro), Ştefan Dumitrescu – O cruce pe deal, Adam Bălţatu – La sat (2.000 euro), Ştefan Dumitrescu – Sfat (8.500 euro) , Constantin Pacea – Golf (2.000 euro), Ion Pacea – Natură Statică cu flori şi mere (1.900 euro) , Gheorghe Saru – Peisaj cu cal, Rudolf Schweitzer Cumpăna – Bărci la Hydra (8.500 euro) , Nicolae Tonitza – Bust de fată blondă, Gheorghe Vânătoru – Natură statică cu vase şi mere (5.500 euro), Constantin Artachino - Bordei tătărăsc (4.000 de euro), Constantin Artachino - Han tătărăsc (7.000 de euro), Adam Bălţatu - Case pe valea Siretului (5.500 de euro), Adam Bălţatu - Case la Huşi (4.000 de euro), Adam Bălţatu - După ploaie (4.000 de euro), Adam Bălţatu – Cană cu muşcate (6.500 de euro), Adam Bălţatu - Natură moartă cu vânat (5.000 de euro estimativ), Adam Bălţatu - Case la periferia Iaşului (4.750 de euro), Horia Bernea – Tâmpla (8.000 de euro), Traian Boldea – Grandpa (450 de euro), Traian Boldea – Hello (450 de euro), Marius Bunescu - Drum pe malul lacului în Mangalia (4.500 de euro), Ştefan Dimitrescu - Ai vrea tu! (circa 2.000 de euro), Dumitru Ghiaţă - Pe valea Bistriţei (4.250 de euro), Iosif Iser – Odaliscă (3.000 de euro), Viorel Mărginean - Pasărea Phoenix (8.000 de euro), Samuel Mutzner – Figaro (aproximativ 4.000 de euro), Ion Pacea - Golf auriu (5.000 de euro), Ion Pacea – Marină (1.400 de euro), Constantin Pacea - Patio de Sevilla (1.500 de euro), Constantin Piliuţă – Citadină (4.500 de euro), Constantin Piliuţă – Primăvară (4.250 de euro), Lucian Grigorescu - Case din Via Ripetta (7.000 de euro), Lucian Grigorescu - Uliţa dobrogeană (9.500 euro), Gheorghe Petraşcu- Răsărit la Balcic (7.000 de euro), Nicolae Vermont - Sat de pescari în Bretania (3.250 de euro), Nicolae Vermont – Visare (7.500 de euro).

Anul acesta, Dinu Patriciu a avut dificultăţi financiare atât cu Adevărul Holding SRL, cât şi cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat in faliment, pe lista creditorilor existând peste 1.200 de societăţi şi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de salariaţi neplătiţi. Printre societăţile păgubite se numără Mercadia Holland BV, acţionarul majoritar al MIC.RO. Pentru garantarea unor împrumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilităţile bancare ale MIC.RO şi cu alte bunuri ale acestei societăţi.

Surse din mediul de afaceri susţin că datoriile lui Dinu Patriciu se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

Până la ora transmiterii ştirii, omul de afaceri nu a putut fi contactat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Soţia lui Dinu Patriciu cere partajul acuzându-l că a înstrăinat, gajat şi ipotecat bunuri comune.
 Vizualizări articol: 557 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Soţia lui Dinu Patriciu cere partajul acuzându-l că a înstrăinat, gajat şi ipotecat bunuri comune0.05

Iulius Mall Suceava
Denis Shoes
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei