Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 14 sep 2012 - Anul XVII, nr. 215 (5120)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Heidi Klum a recunoscut că are o relaţie cu bodyguard-ul ei, dar susţine că nu l-a înşelat pe Seal

Top modelul german Heidi Klum a recunoscut, într-o emisiune de televiziune din Statele Unite, că are o relaţie cu bodyguard-ul ei Martin Kristen, însă a susţinut că nu l-a înşelat niciodată pe fostul ei soţ, cântăreţul Seal, în perioada în care cei doi au format un cuplu.

Modelul german, care a depus actele prin care a solicitat divorţul de Seal în ianuarie, spune că a început relaţia cu Martin Kristen abia după despărţirea de celebrul cântăreţ, informează The Sun.

Heidi Klum, în vârstă de 39 de ani, a făcut aceste dezvăluiri în talk-show-ul TV găzduit de Katie Couric.

Invitată să se pronunţe în legătură cu seriozitatea acestei noi relaţii, Klum a spus: "Nici măcar nu ştiu dacă pot să-i spun relaţie sau ce alt nume să îi dau. Abia a început şi nu ştiu. Nu ştiu unde ne va duce".

"Îl cunosc de patru ani şi el a fost alături de familia noastră în ultimii patru ani. A avut grijă de toată familia, în special de cei patru copii, şi ne-a ajutat extrem de mult. Am încredere să îl las să aibă grijă de copiii mei. E un bărbat minunat şi abia am început să ne cunoaştem dintr-un punct de vedere complet diferit" , a spus Heidi Klum.

Zvonurile despre relaţia lor au apărut la sfârşitul lunii trecute, atunci când Heidi a fost fotografiată în timp ce era îmbrăţişată de Martin Kristen, în timpul unei vacanţe petrecute cu familia în Sardinia.

Seal, în vârstă de 49 de ani, şi-a criticat în termeni destul de duri fosta parteneră de viaţă, declarând după ce a văzut acele fotografii: "Aş fi preferat ca Heidi să aibă mai multă clasă şi să aştepte măcar să divorţăm, înainte de a începe să facă sex cu un angajat al familiei".

Heidi Klum şi Seal - care au împreună patru copii - aşteaptă în această perioadă ca divorţul lor să fie finalizat oficial.

În emisiunea TV la care a fost invitată miercuri seară, Heidi a repetat faptul că nu şi-a înşelat niciodată soţul.

"Nu e adevărat. Nu m-am uitat niciodată la un alt bărbat atât timp cât am fost cu el.  Sunt o persoană care crede în poveştile de iubire, iar atunci când spun «da», o spun pentru totdeauna. Însă... nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. Viaţa te schimbă. Pare un drum cu multe urcuşuri şi coborâşuri şi încerci să treci peste ele. Nu ştiu ce s-a întâmplat, pur şi simplu nu am mai putut face ca relaţia noastră să meargă", a spus modelul german.

În ianuarie anul acesta, Heidi Klum şi Seal au anunţat că vor divorţa după o relaţie de şapte ani.

Top modelul a declarat anterior că îi place viaţa de femeie celibatară şi că nu intenţionează să se mai căsătorească, deşi i-a plăcut ideea de căsnicie. Klum a mai spus că vrea să se concentreze pe propria familie şi că sunt lucruri mult mai grave în viaţă decât o despărţire.

Heidi, în vârstă de 39 de ani, şi Seal, în vârstă de 48 de ani, s-au căsătorit în mai 2005, iar la fiecare aniversare a evenimentului şi-au reînnoit jurămintele.

  Cuplul are împreună trei copii biologici - Henry, în vârstă de 6 ani, Johan, în vârstă de 5 ani, şi Lou, în vârstă de 2 ani. Heidi, un renumit model al casei Victoria's Secret, l-a cunoscut pe Seal în 2004, pe când era însărcinată cu Leni, al cărei tată biologic este omul de afaceri Flavio Briatore. În 2009, Seal a adoptat-o oficial pe Leni.

 Heidi Klum, gazda emisiunii de televiziune "Project Runway", care a obţinut în perioada mai 2011-mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari, a fost mulţi ani una dintre ocupantele primelor cinci locuri în topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. Anul acesta, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum este "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".

Seal a devenit cunoscut în Marea Britanie la începutul anilor 1990, ajungând la un stil muzical care amestecă genuri precum soul, folk, pop, dance şi rock. Artistul a vândut mai mult de 20 milioane de albume şi a câştigat mai multe premii, printre care unul pentru "albumul anului" şi "cântecul anului", în 1996, pentru piesa "Kiss From a Rose". Piesa a fost inclusă şi pe coloana sonoră a filmului "Batman Forever", aducându-i cântăreţului trei premii Grammy. Piesa a rămas pe locul întâi în US Billboard timp de 12 săptămâni. Seal a concertat în România în octombrie 2006.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Heidi Klum a recunoscut că are o relaţie cu bodyguard-ul ei, dar susţine că nu l-a înşelat pe Seal.
 Vizualizări articol: 429 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Heidi Klum a recunoscut că are o relaţie cu bodyguard-ul ei, dar susţine că nu l-a înşelat pe Seal0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei