Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoCrucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului. Indentificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30), crucea arată calea urmării lui Hristos (imitatio Christi). Toţi martirii au ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Care „a suferit crucea”, mărturisind că nu există experienţă a împărăţiei lui Dumnezeu fără cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica îşi are rădăcina în lemnul crucii, creştinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că toate creaturile, prin însăşi finalitatea existenţei lor, „se cer după Cruce”. În pietatea ortodoxă, venerarea Sfintei Cruci este nedespărţită de lauda Învierii: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”. În luna septembrie, cu prilejul praznicului Înălţării Sfintei Cruci, magazinul ilustrat Lumea credinţei şi-a propus să vă prezinte pe scurt, o dată cu semnificaţiile generice ale crucii, principalele tipuri de cruci consemnate de tradiţie.
Vechi simbol cosmic, dar şi instrument de supliciu
Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior apariţiei creştinismului) care reprezenta soarele şi armonia contrariilor. Punctul de întretăiere a braţelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 braţe indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce” vine de la cuvântul latin crux/crucis. Termenii stauros (în greacă) şi crux (în latină) înseamnau însă numai stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care mulţi condamnaţi la moarte erau răstigniţi. „Cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. (...) Şi la romani termenul crux (din care derivă cuvântul «cruce») pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical” (The Imperial Bible Dictionary).
Romanii au preluat metoda execuţiei pe cruce de la cartaginezi.
Încă din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumită şi crucea Sfântului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latină veche, avea 4 braţe (+); crux decussata, sau crucea Sfântului Andrei, avea forma literei X. Mântuitorul a fost răstignit pe o crux immissa. Acest fapt apare şi în Sf. Scriptură, unde Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) şi Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu iniţialele I.N.R.I. – Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).
Simbol creştin al mântuirii
Creştinismul a prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un obiect sfânt, dătător de viaţă. Închinându-se Jertfei şi Învierii Domnului, creştinii au făcut analogia între forma crucii şi poziţia de rugăciune cu braţele întinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor întunericului a devenit semn al mântuirii şi al biruinţei întru Hristos, „Soarele Dreptăţii”. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuşi adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca făgadă de biruinţă (In hoc signo vinces, „Întru acest semn vei învinge”). El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv şi plin de putere al credinţei şi evlaviei creştine. Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poartă crucea în vârf, ca semn distinctiv şi sfinţitor. Semnul crucii se regăseşte şi în stemele multor ţări. Credincioşii obişnuiesc să poarte crucea la gât, iar mormintele creştine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce să fie sfinţită înainte de a i se da o destinaţie sau alta.
Peste 400 de forme de cruci
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite:
Crucea Tau, în formă de T (litera greacă Tau), forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
Crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 braţe inegale: † (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală.
Crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe egale: + (totodată simbolul actual al Crucii Roşii).
În afară de tipurile menţionate mai sus, de o răspândire mai largă se mai bucură: Crucea slavă/rusească (cu 6 braţe laterale, cele de la bază fiind înclinate), Crucea celtică (cu un cerc în mijloc), Crucea Sfântului Andrei (în formă de X), Crucea papală (cu 6 braţe laterale, cele din mijloc fiind mai lungi), Crucea trilobată (cu extremităţile în formă de treflă), Crucea sagitată (cu extremităţilre în formă de săgeţi), sau crucile unor vechi ordine cavalereşti, precum Crucea de Malta (cu braţele egale şi extremităţile mult lăţite). Svastica (vechi simbol păgân) este şi ea un fel de cruce (Crucea gammată).
Crucifixul – crucea mobilă, de obicei manuală, pe care e înfăţişat Iisus răstignit – a apărut cam prin sec. 10, cunoscând şi varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat alături de îngeri, de Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de Sfântul Apostol Ioan).
Rugăciunea Sfintei Cruci
„Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând:
Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmaşul.
O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin”.
(sursa: Lumea Credinţei)
