Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 15 aug 2012 - Anul XVII, nr. 189 (5094)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Christoph Waltz ar putea veni în România, pentru cel mai nou film al lui Terry Gilliam

 

Actorul austriac Christoph Waltz deţine rolul principal în "The Zero Theorem", de Terry Gilliam, film care va fi realizat, cel mai probabil, în România, potrivit declaraţiilor regizorului, informează IndieWire.

Într-un interviu de luna trecută, Terry Gilliam spunea că proiectul la care a lucrat mulţi ani, "The Man Who Killed Don Quixote", a fost, din nou, amânat. Cu toate acestea, el a dezvăluit un singur lucru legat de următorul său proiect, "The Zero Theorem": va fi filmat în România. "Italia era cel mai bun loc în care puteai face film fără cheltuieli prea mari. Apoi, după căderea comunismului, a fost Praga, apoi Budapesta. Acum este Bucureşti", a declarat el pentru The Hollywood Reporter.

Christoph Waltz va juca rolul principal în "The Zero Theorem", un film după un scenariu de Pat Rushin. Waltz va juca rolul lui Qohen Leth, un geniu al computerelor, care caută sensul existenţei.

Potrivit IndieWire, filmările pentru "The Zero Theorem" vor începe pe 22 octombrie.

Terry Gilliam s-a născut în Minneapolis, în 1940. Gilliam a emigrat în Marea Britanie, unde s-a ocupat pentru o perioadă de animaţiile pentru grupul umoristic Monthy Pyton, care avea un show televizat. Ulterior a devenit membru cu drepturi depline al grupului, alături de care şi-a făcut debutul şi pe marele ecran, mai întâi ca actor, apoi ca regizor. În 1975, Gilliam a coregizat, împreună cu Terry Jones, primul lui film, "Monty Python and the Holy Grail", urmat la puţin timp de debutul lui regizoral solo, "Jabberwocky" (1977).

Filmografia lui cuprinde titluri precum "Brazil" (1985), cu Jonathan Pryce şi Robert De Niro, pentru care a fost nominalizat la Oscar, la categoria "cel mai bun scenariu original", "Regele pescar/ The Fisher King" (1991), care i-a adus nominalizări la Globul de Aur şi Leul de Argint, la Veneţia, "Armata celor 12 maimuţe" (1995), "Aventuri în Las Vegas" (1998), o adaptare a romanului din 1971 al lui Hunter S. Thompson. De asemenea, Gilliam a realizat filmul "Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Dr. Parnassus", pe care a trebuit să îl termine fără actorul Heath Ledger, care a murit în timpul filmărilor, în 2008.

Actorul austriac Christoph Waltz, născut în 1956, a devenit cunoscut pe plan mondial pentru interpretarea personajului Hans Landa din filmul "Inglourious Basterds/ Ticăloşi fără glorie", în regia lui Quentin Tarantino. Christoph Waltz a studiat actoria la Max Reinhardt Seminar din Viena şi la Lee Strasberg Theatre and Film Institute din New York. Waltz este un cunoscut actor de teatru în ţările vorbitoare de limbă germană, jucând pe scene importante, precum cele din Zürich, Viena şi Salzburg, dar şi în numeroase producţii de televiziune. În 2000, Christoph Waltz a debutat ca regizor de film, odată cu lansarea peliculei sale pentru televiziune intitulată "Wenn Man Sich Traut". Rolul care l-a propulsat la Hollywood este cel din filmul lui Tarantino, care i-a adus recunoaşterea din partea criticii de film, dar şi respectul fanilor din lumea întreagă. Acest rol a fost recompensat cu premiul pentru interpretare la Cannes, în 2009, şi cu premiile Oscar, New York Film Critics Circle, Boston Society of Film Critics, Los Angeles Film Critics Association, Globul de Aur, BAFTA şi cel al Sindicatului actorilor americani. Christoph Waltz vorbeşte fluent trei limbi - germană, franceză şi engleză.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Christoph Waltz ar putea veni în România, pentru cel mai nou film al lui Terry Gilliam.
 Vizualizări articol: 606 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Christoph Waltz ar putea veni în România, pentru cel mai nou film al lui Terry Gilliam0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei