Dacă pierdem încrederea

Un element esențial (și nu vorbesc degeaba!) al relațiilor în comunitate este încrederea. Încrederea se manifestă la diferite niveluri, de la cel în familie, prieteni, autorități locale, până la cea în autoritățile centrale precum Guvernul, Parlamentul sau președintele. Lipsa de încredere blochează o dezvoltare normală a societății, creează disensiuni și conflicte între cetățeni și este un teren favorabil intervenției în ”treburile interne”, cum se spunea, a celor care nu ne sunt prieteni. Suspiciunile legate de neîncredere (în multe cazuri justificate) ne-au însoțit în istorie, iar acum se manifestă puternic încurajate de o campanie bine finanțată și profesionist orchestrată. Cine sunt ”cozile de topor” care întrețin și accentuează neîncrederea în instituții sau între cetățeni nu este greu de descifrat. Pot spune doar că nu sunt plătiți în ruble!

Dacă încrederea la nivel politic este mai mare (Iohannis atunci!) sau mai mică (Her Klaus acuma) este grav pentru că personajul reprezintă națiunea. În excursie, tenis, golf sau schi!! Un observator obiectiv ar putea remarca faptul că românii și-au exprimat încrederea prin vot de după 1990 și tot ei au ajuns la concluzia că respectivii demnitari nu se ridică la nivelul pretențiilor absolut justificate decât în proporție de 15-20%. Nu știm să votăm, suntem naivi și păcăliți și repetăm aceleași greșeli din 4 în 4 ani. Cine sunt vinovații? Demnitarii care ne ”aburesc” sau mulțimile care sunt încântate cu promisiuni de cei cu gură mare și lipsă de scrupule? Eu cred că mulțimile needucate! Dacă cetățenii nu ar vota ticăloșii, ei ar dispărea din spațiul public. Și ar crea spațiu pentru creșterea încrederii în demnitari bine intenționați chiar dacă nu sunt genii ai administrației. În democrațiile normale se pune problema echilibrului dintre cei ”cu bun-simț” și tehnocrați. Pentru încredere ar fi nimerită o alternanță la putere precum cea dintre stânga și dreapta în perioadele anterioare.

Lipsa de încredere între membrii familiei generează o ”familie eșuată” (dacă îmi permiteți sintagma), lipsa de încredere în autoritățile statului ne duc spre un stat eșuat. Lipsa de încredere în clasa politică este mai ușor de rezolvat prin vot. Dacă vrem, dar se pare că suntem nemulțumiți, nu avem încredere în ei și îi votăm permanent. Straniu și nu îmi explic decât prin faptul că alternativele sunt chiar și mai rele. Efect al retragerii intelectualilor și afaceriștilor de succes din viața publică.

Încrederea o obțin în mod normal cei care sunt calificați, profesioniști în domeniul în care activează. Așa alegem un meseriaș la care apelăm în caz de nevoie. După renumele lui de specialist! În politică nu se mai aplică această metodă. De ce? Sunt specialiști în politică formați doar la Ștefan Gheorghiu? Sau la facultăți private de tot râsul? Așa se pare cu cei din frunte! Deși sunt resurse, avem oameni educați care merită încrederea! Îi promovează partidele? NU!!

Cea mai cumplită concluzie la care un român poate ajunge este că nu are încredere în nimeni. Asta distruge psihic persoana, iar dacă se extinde în masă va afecta groaznic națiunea. Sper că nu vom ajunge acolo!

PS: Îmbătrânind am pierdut 50% din capacitatea intelectuală. Pot întra cu succes în politică sau trebuie să ajung la 80%? Aștept verdictul liderilor politici.

Dan Strutinschi