La o despărțire

Ne-a părăsit dureros de repede dr. Mihai-Simucă Cristof, colegul nostru până de curând, după o îndelungată și nemiloasă suferință. Trecând peste emoția și tristețea momentului, încercăm să evocăm amintiri despre un chirurg de excepție.

Dăruit cu talent, l-a pus în lucrare operând mii și mii de pacienți, mulți dintre ei cu patologii grave, necesitând operații dificile sau riscante. Victime ale accidentelor sau agresiunilor, oameni care au ajuns la capătul speranței, toți, prin mâinile sale pricepute, au primit vindecare, alinarea suferinței sau o nouă șansă.

L-am cunoscut prima dată în 1999 ca rezident. A fost cel care m-a luat drept colaborator apropiat pentru câteva luni și am remarcat, încă de atunci, simțul clinic și orientarea rapidă spre diagnostic, într-o vreme când investigațiile disponibile erau incomparabil mai puține și trebuia să te bazezi foarte mult pe cunoștiinte și flerul clinic.

Am admirat de multe ori siguranța gesturilor chirurgicale și curajul responsabil în fața cazurilor grele. Măsurat la vorbă, prefera să tacă și să facă ceea ce trebuie.

Avea un fin simț al umorului, era un om cultivat și citit, un mare iubitor al sportului și chibiț al fotbalului, îndeosebi.

Se bucura reținut de reușite și privea mereu la următoarea provocare cu siguranța celui care știe că are la activ o experiență solidă.

Am făcut multe gărzi împreună și, la fel ca și ceilalți chirurgi, eram încredințați că alături de el putem rezolva orice caz.

A știut să fie un coleg agreabil și am petrecut împreună multe momente frumoase; sunt de neuitat pauzele de cafea (și o țigară pentru el) când am povestit, am glumit și ne-am amuzat sau am vorbit de lucruri serioase.

Ne vom aminti mereu cu drag de mersul lui hotărât, dar niciodată grăbit, de vocea și de apelativele lui și de mustața lui inconfundabilă!...

Drum bun spre veșnicie, Mihai!

Dumnezeu să te odihnească.

Dr. Valeriu Gavrilovici