Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 apr 2023 - Anul XXVIII, nr. 96 (8320)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9732 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7413 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

„Bucovina Muzicală”

Zeci de tineri vor participa la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică, ce se va desfășura la Rădăuți și Horodnic de Sus

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Zeci de tineri din țară și din străinătate vor participa, în perioada 28-30 aprilie 2023, la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a II-a, ediție dedicată omagierii lui Ciprian Porumbescu. Concursul se va desfășura la Rădăuți și Horodnic de Sus.

În competiție sunt înscriși tineri care studiază pianul în instituțiile de specialitate și în mediul privat și are trei secțiuni: concurenții care studiază în instituțiile de specialitate, în regim privat și concurenții care studiază disciplina pian complementar, cât și 14 categorii de vârstă - elevi și studenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 25 de ani.

Am aflat de la prof. dr. Corina Răducanu, director artistic, că deschidereaConcursului Internațional de Interpretare pianistică ,,Bucovina Muzicală” va avea loc vineri, 28 aprilie 2023, la ora 17:00, la Casa de Cultură „Sf. Ioan Gură de Aur” din Horodnic de Sus. Sâmbătă, 29 aprilie, la Casa de Cultură Rădăuți și la Casa de Cultură din Horodnic de Sus vor avea loc probele de concurs. În aceeași seară, de la ora 19:00, va avea loc, la Casa de Cultură din Rădăuți, recitalul laureatei care a obținut marele premiu al primei ediții, Sofia Cherecheș. Gala laureaților va avea loc duminică, 30 aprilie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Rădăuți. Director concursului este Ovidiu Foca, iar directori artistici sunt prof. dr. Corina Răducanu și prof. Teodora Adriana Iftimiu.

 

Organizatori

Organizatorii concursuluisunt Primăria Municipiului Rădăuți, Casa de Cultură Rădăuți, Primăria Comunei Horodnic de Sus și Asociația Klavier ART, având ca parteneri culturaliȘcoala Gimnazială „Iulian Vesper” din Horodnic de Sus, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Protopopiatul Rădăuți și Muzeul Național „George Enescu” București. Sponsorii concursului sunt: SC Olint Com SRL, Marelvi Impex SRL, SC Killer SRL, Atlantis Gold, Petrol Euro Tehnic, GoblenArt și SC Zada Prodcom SRL.

 

Juriu. Premii

Juriul concursuluieste alcătuit din personalități de seamă ale muzicii clasice din țară și de peste hotare. La secțiunea dedicată celor care studiază pianul în instituțiile de specialitate juriul este format din: prof. Gabriela Stepan (Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” București) - președinta de onoare a juriului, prof. univ. dr. Verona Maier (prorector la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti) - președinta juriului, lector univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu (prodecan la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași), asist. univ. dr. Elena Turea (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chişinău), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (Asociația Klavier ART).

La secțiunea concurenților care studiază în regim privat și disciplina pian complementar, juriul este format din: prof. Loredana Baltazar (Colegiul Național de Arte ”Dinu Lipatti” București) – președinta juriului, prof.Adriana Teodora Iftimiu (Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava) și prof. dr. Amalia Szüks Blănaru (Școala Gimnazială Vaskertes Gheorgheni).

Premiilecelei de-a doua ediții a concursului însumează peste 15.000 lei, iar premianții fiecărei categorii vor primi trofeu, diplomă și bani. Muzeul Național „George Enescu” oferă laureaților premii speciale pentru interpretarea lucrărilor muzicale românești, în Anul Ciprian Porumbescu - 2023.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zeci de tineri vor participa la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică, ce se va desfășura la Rădăuți și Horodnic de Sus.
 Vizualizări articol: 499 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Zeci de tineri vor participa la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică, ce se va desfășura la Rădăuți și Horodnic de Sus0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei