Cezar STRATON

Vanitate.Vanitatea omenească se naște dintr-o falsă credință: cea în eternitatea amintirii, a numelui și renumelui, a gloriei personale. Nemurire (în miniatură). Omul ține, absurd, să fie ”văzut și după moarte”, scria Vasile Pârvan. E un instinct derivat din dorința noastră de nemurire. Într-adevăr, a fi observat, remarcat – pomenit în necrologuri - de semeni, e un soi de pseudo-nemurire... în miniatură. Moarte. Dispariția bătrânilor noștri dragi ne îmbătrânește și pe noi, oricât am fi de tineri.

Ciuperci.”Ciupercile parazitare pot mâzgăli, cotropi trecător copacii mai bicisnici. Dar pădurea biruie, trăiește și rămâne. Nu diploma, nici cinul nu hotărăsc în viața culturii, ci numai rodnicia, vigoarea intelectuală de calitate superioară.” (Paul Zarifopol)

Fiu.Înainte de orice, după orice - și oricum s-ar percepe acesta pe sine însuși – bărbatul rămâne... fiul femeii.

Senzațional.Un critic literar interbelic scria că senzaționalul este treapta populară, vulgară, a ”originalității” și succesului literar-artistic. Pentru vremurile mai noi – puternic marcate de apariția televiziunii și internetului – eu aș adăuga între ingrediente violența și erotismul siropos. Și acestea au trepte, grade diferite de percepție: înainte, imediat după 89, coafezele citeau cu delicii Sandra Brown. Mai nou, cele auto-numite ”hair-styliste”, se delectează cu... Paolo Coelho. Bravo! Aștept să ajungă măcar la Andrei Pleșu... nu musai la M. Eliade... P.S. E o replică răutăcioasă, recunosc! Căci mereu m-am simțit bine într-o frizerie...

Salvare.Pentru o căsnicie durabilă: când nevastă-ta tună și fulgeră, tu... fă-te că plouă!

Realitate.De cele mai multe ori, nu iubim o femeie pentru calitățile, farmecele ei... ci o înzestrăm cu calități, farmece.. din pricină că o iubim... Dar nu văd nimic rău, greșit în această iluzie...

Dar.”Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?/Din nori îți cos o rochie ușoară./Din ghiocei îți fac o cingătoare./La gât îți pun șirag de lăcrămioare.//Te-ncalț cu pantofiori de toporași./Să fii cea mai frumoasă din oraș./Vrei și brățări? Ba încă și cercei?/Îți fac un set complet din brebenei.//Și gata! Nu mai am, știi bine,/C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!/Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?/Din astea n-am. /La Dumnezeu sunt toate!/Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,/Rugându-mă la El să ți le dea!” (Magda Isanos). Preludiu. Ea: – Iubi, știi... mie- mi place foarte mult preludiul! Excelent, nevastă! Începe tu, că apar și eu în juma de oră!

Iubire.Soția bandajează capul soțului – spart de o oală aruncată de ea – și îi spune: - Vezi!? Cine te-ar îngriji, dacă n-aș fi eu...?

Tomate.În secolul XVIII, tomatele erau denumite „mere otrăvitoare”. Acest atribut acordat tomatelor a apărut din cauza aristocraților care după ce le consumau se îmbolnăveau și mureau. Însă ce nu știau ei la acea vreme este că nu tomatele erau cele care le provocau moartea, ci vesela din care erau consumate. Aciditatea tomatelor favoriza eliberarea plumbului din vesela aristocraților, iar aceștia decedau intoxicați cu plumb.

Nații.Un chinez intră într-un local din America, se așează la bar și-i cere barmanului un whisky. În dreapta lui, Steven Spielberg. Chinezul, un mare fan al filmelor acestuia, îi cere un autograf. În schimb, Spielberg îi dă o palmă și îi spune: – Voi, poporul chinez, ați bombardat Pearl Harbour, pleacă de-aici! Chinezul, uimit, răspunde: – N-au fost chinezii cei care au bombardat Pearl Harbor, ci japonezii! – Chinezi, japonezi, taiwanezi, sunteți cu toți la fel, a replicat Spielberg. Chinezul, jap-jap, îi dă două palme lu’ Spielberg și-i spune: – Tu ai scufundat Titanicul. Strămoșii mei au fost pe acea navă! Șocat, Spielberg răspunde: – A fost un aisberg cel care a scufundat nava, nu eu…Chinezul: – Iceberg, Spielberg, Carlsberg… toți sunteți la fel! Stratagemă. Ilarion Ciobanu a fost și un tip de viață. Poveștile cu și despre el sunt nenumărate. Unele s-au transformat în legende. ”Claris” obișnuia să mai iasă cu ”Bică” la o șuetă, la restaurant, la ”Podgoria”. ”Bică” i se spunea lui Sebastian Papaiani. Lume bună, pe ”Magheru”, colț cu ”Tache Ionescu” ("Nikos Beloiannis" pe vremea aceea). Uneori, rămâneau fără bani. Nu plecau acasă. Activau planul ”B”. O luau la pas către Piața Unirii. Unul pe o parte, celălalt, pe alta. Lumea-i oprea pe stradă, le cerea autografe. ”Și, ce mai faceți, ce mai ziceți?” Răspunsul venea imediat: ”Uite, n-o să-ți vină să crezi! Mi s-a întâmplat ceva ciudat, am plecat de acasă fără niciun ban și trebuie să mă întâlnesc cu cineva!” Puteai să-l refuzi pe Ilarion Ciobanu? Puteai să-l refuzi pe Sebastian Papaiani? Tu, ca muritor? Săreau să-i ajute. Care cu cinci lei, care cu zece. Nu acceptau mai mult. Sus, în față, la Magazinul ”Unirii”, se găseau, schimbau trotuarele, făceau rocada. Apoi, cu bani de buzunar, se reașezau la masa lor de la ”Podgoria”. (Meniu TV).

Răutate.1. Epitaf răutăcios: „Aici zace curva satului. În sfârşit, s-a culcat singură”. Autorul textului citat este cu siguranţă unul dintre cei pe care răposata l-a refuzat. 2. Răutatea unui bărbat îl transformă într-un diavol, cea a femeii o transformă într-un infern. 3. Lumea este atât de rea – zice cineva - că nici şosetele nu-şi găsesc perechea. 4. ~ (masculină). Un invitat al familiei Morand (ambasadorul Franţei ocupate de război, în Bucureştiul anilor 1942 – 1944, căsătorit cu o româncă de viţă nobilă poreclită „Bufniţa”) se exprima astfel faţă de „harpia de soţie” a scriitorului-diplomat: e atât de bătrână, de uscăţivă, cu un aer atât de uscat, de rău, încât cred că atunci când soţul ei face dragoste cu ea nu este dragoste, ci...spiritism”.

Vaselină.– La ce folosiţi vaselina? – O folosim pentru pielea uscată şi când facem dragoste. – Apropo de ultima variantă, în ce situaţie o folosiţi? – O punem pe clanţa uşii pentru a-i împiedica pe copii să intre în camera noastră.