Copiii și imaginea de sine

Imaginea de sine este ideea pe care flecare individ și-o formează despre sine. Când un copil începe să aibă capacitate reflexivă se referă la sine folosind persoana a treia, la fel cum se referă ceilalți la el: „George este aici”. Primele manifestări ale percepției de sine trec, așadar, prin ceea ce aude de la ceilalți despre sine. Mai târziu, între 24 și 30 de luni, începe să vorbească la persoana întâi și nu va mai înceta vreodată să facă acest lucru, ceea ce presupune o piatră de hotar în dobândirea cunoașterii de sine. În plus, este frecvent ca una dintre primele judecăți pe care le emite despre sine să fie o calitate, ca atunci când un copil mic spune: „George bun”.

Acest proces evolutiv este revelator. Copilul începe să se vadă pe sine prin judecățile celorlalți, în  special ale părinților și profesorilor. Această autopercepție este făcută posibilă de maturizarea mintală a individului și, de asemenea, de către persoanele din jurul său, de la care aude expresiile pe care i le dedică: „Ce frumos, ce deștept, ce neîndemânatic, ce lipicios, ce supărăcios, ce rău...”  Din aceste ingrediente, fiecare copil își construiește propria imagine. De aceea, Susan Harter, o cercetătoare care a studiat subiectul la finalul secolului trecut, a spus că imaginea de sine este un proces care se construiește din interacțiuni reciproce ale individului cu mediul. La patru ani, un copil se descrie deja cu destulă precizie, însă niciodată în mod abstract („Alerg mult", „Am multă forță”, „Sunt blondă”, „Sunt deștept”, „Sunt neascultător”...). Pe măsură ce trece timpul, imaginea de sine se maturizează și include caracteristici din ce în ce mai abstracte și intime. La finalul anilor 1960, Stanley Coopersmith a descoperit că toți copiii între zece și doisprezece ani care aveau o imagine de sine pozitivă aveau mai mult succes la școală, conduceau mai mult grupul din care făceau parte, erau mai participativi, își exprimau opiniile cu mai multă libertate, nu se simțeau copleșiți de critici și erau mai puțin agresivi. Această cercetare demonstrează de una singură cât de avantajos este să ne îngrijim astfel încât copiii să ajungă la o imagine bună de sine.

Un alt studiu susținea și că stabilitatea personalității unui individ se bazează pe imaginea de sine. În timpul dezvoltării fiecare evoluează de la o stare inițială puțin diferențiată la o stare finală perfect individualizată, în urma integrării de experiențe cu caracter social.

Altă dimensiune a imaginii de sine este stima de sine. Apare când un copil a avansat în dezvoltarea mintală și este capabil să emită judecăți. În acest punct nu doar că știe cine este și cum este, ci se autoevaluează. Stima de sine constă în a ști cum ești și a compara acest lucru cu ce ți-ar plăcea sau speri să fii. În timp ce imaginea de sine este în general stabilă, stima de sine - care constă într-o judecată, fie pozitivă, fie negativă, în legătură cu imaginea de sine - poate varia și se schimbă în funcție de elementele care se evaluează. Acest lucru este posibil datorită evoluției continue a acțiunilor și capacităților persoanei.

Este destul de comun ca un artist prestigios să fi avut o copilărie plină de conflicte deoarece calitățile sale nu se adaptau la așteptările mediului. Poate că nu era un elev bun sau îi venea greu să își facă prieteni, dar când în sfârșit își găsește locul și triumfă în domeniul său, stima de sine i se schimbă radical, pentru că știe că își face bine meseria și este sărbătorit și apreciat social. Totuși, este posibil ca imaginea sa de sine să nu fi variat niciun pic.

Altă dimensiune strâns legată de stima de sine este auto eficacitatea. O serie de studii susțin că aceasta se naște din evaluarea continuă a propriilor abilități și capacități și este rezultatul succesului în atingerea scopurilor. Seamănă cu stima de sine, dar auto eficacitatea se rezumă la a ști să faci. Alt element care le deosebește este că stima de sine implică o judecată a priori în legătură cu propria persoană, în vreme ce auto eficacitatea se formează a posteriori, pornind de la succesul sau eșecul comportamentelor concrete și de la capacitatea sau incapacitatea de a rezolva probleme.

Dacă nivelurile de stimă de sine și de auto eficacitate sunt scăzute, nesiguranța personală este garantată. Prin urmare, un obiectiv esențial în educația unui copil este întărirea siguranței sale prin experiențe care să îi dea o imagine de sine ce poate conduce înspre succes școlar și social. Aceasta îi va da siguranță și astfel îi va crește asertivitatea, adică acea caracteristică personală care constă în a se cunoaște și accepta pe sine și a îndrăzni să își manifeste față de ceilalți felul de a fi, prin cuvinte și acțiuni. Iar dacă mediul nu îi permite acest lucru cu ușurință, psihologii îl pot ajuta să ajungă acolo prin tehnici potrivite.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com