Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 20 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 297 (7909)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Proiect

Primăria Dumbrăveni se va implica în ridicarea unui monument al Limbii Române la Chișinău

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Conducerea Primăriei Dumbrăveni este de mai multă vreme un liant solid cu tot ceea ce înseamnă Republica Moldova. Iar acest lucru a fost întărit sâmbătă, cu ocazia Simpozionului Literar ”Poeții Nemuririi Noastre”, eveniment care a ajuns deja la ediția cu numărul 12. S-a discutat pe teme literare, iar alături de cei patru mari poeți care făceau obiectul dezbaterilor, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu și Grigore Vieru, a fost adăugat un nou nume, o persoană care a decedat în cursul acestui an. Este vorba de un poet din stânga Prutului, Nicolae Dabija, care ani la rând a fost invitat al evenimentelor culturale de aici și îi plăcea să spună că ”la Dumbrăveni sunt acasă”. Dezbaterea a atins și un subiect destul de sensibil, care a mai fost pus pe tapet și cu alte ocazii, dar care până în prezent nu s-a materializat. Este vorba de un monument al Limbii Române, care se intenționează a se ridica la Chișinău. Tema a fost propusă de academicienii Mihai Cimpoi și Gheorghe Duca, iar primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a promis că administrația pe care o conduce se va implica în realizarea acestui obiectiv. ”Monumentul Limbii Române trebuia ridicat încă de acum câțiva ani, dar sistemul politic din Moldova de la acea vreme nu a permis. Sperăm ca anul viitor să ducem la bun sfârșit acest proiect, iar monumentul să fie amplasat în fața Academiei de Științe a Republicii Moldova și nu în parc sau altundeva”, a arătat Ioan Pavăl. Secretarul comunei Dumbrăveni, Mihai Chiriac, a dezvăluit și cum va arăta acest monument: o carte deschisă cu o înălțime de 6 metri.

 

Centrul Cultural ”Academician Eugen Simion” de la Dumbrăveni, sub egida academiilor din România și Moldova

Simpozionul de sâmbătă a oficializat un alt aspect important. Centrul Cultural ”Academician Eugen Simion” de la Dumbrăveni va funcționa sub egida a două academii, cea din România și cea din Moldova. ”Bordurile celor două academii au votat în unanimitate ca acest centru de la Dumbrăveni să funcționeze sub egida lor, ceea ce nu este decât un semn de apreciere pentru munca noastră”, a arătat Mihai Chiriac. ”Este o mare onoare să funcționăm sub tutela celor două academii și sper să ne ridicăm la nivelul așteptărilor”, a menționat și Ioan Pavăl. Secretarul comunei Dumbrăveni a amintit și de faptul că în vara acestui an a fost lansată la Copăceni și la Chișinău cartea ”Acest fulger care am fost”, dedicată lui Nicolae Dabija, ultimul dintre poeții care a intrat în eternitate. O altă carte care a văzut lumina tiparului cu ajutorul financiar al Primăriei Dumbrăveni a fost îngrijită de academicianul Gheorghe Duca. Este intitulată ”Limba română la ea acasă” și este un colaj de prelegeri rostite de-a lungul timpului cu ocazia Zilei Limbii Române, eveniment ce are loc la Chișinău în fiecare an pe data de 31 august.

 

Patru noi cetățeni de onoare ai comunei Dumbrăveni

Începând de sâmbătă, comuna Dumbrăveni are patru noi cetățeni de onoare. Este vorba de Grigore Corcodel, președintele Raionului Sângerei, Anatoli Ceban, primarul comunei Pererita, Boris Slipenski, rectorul Universității ”Perspectiva” din Chișinău și Vitalie Știrbu, inspector școlar al Raionului Briceni. Oaspeții nu au rămas datori și au adus Primăriei Dumbrăveni o machetă a casei lui Grigore Vieru de la Pererita, dar și un colaj cu imagini de la Festivalul ”Grigore Vieru”, care se derulează la Pererita cu implicarea administrației conduse de Ioan Pavăl. Înainte de acordarea acestor diplome pentru oamenii de onoare ai comunei, în cadrul Simpozionului au mai vorbit poetul matematician Viorel Dinescu, poetul Emilian Marcu sau Ion Filipciuc, cu toții prieteni ai Dumbrăveniului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Dumbrăveni se va implica în ridicarea unui monument al Limbii Române la Chișinău.
 Vizualizări articol: 1015 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primăria Dumbrăveni se va implica în ridicarea unui monument al Limbii Române la Chișinău0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei