Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 iun 2020 - Anul XXV, nr. 142 (7447)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Timp liber

Primăria Fălticeni a deschis piscinele și parcul de aventură din complexul Nada Florilor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primăria Fălticeni a redeschis piscinele, parcul de aventură și terenurile de sport din complexul de agrement Nada Florilor din acest municipiu. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că de săptămâna aceasta sunt deschise toate cele trei piscine exterioare din acest complex, cu respectarea tuturor reglementărilor de igienă și de distanțare stabilite de autorități. „Piscinele sunt curate, sigure și îndeplinesc toate condițiile pentru a putea fi folosite la capacitate maximă. Îi invităm pe toți sucevenii și nu numai la distracție și să intrăm în normalitate pentru a uita de perioada care a trecut”, a spus Cătălin Coman.

Piscinele exterioare vor fi deschide de luni până vineri, între orele 10:00 și 20:00, iar sâmbătă, duminică și în zilele de sărbătoare legală între orele 9:00 și 20:00. Coman a spus că tarifele nu au fost majorate, acestea fiind cele de anul trecut. „Încercăm să venim și în sprijinul populației care este destul de afectată din punct de vedere financiar de toată această pandemie. Vrem să asigurăm și partea de funcționare a bazei de agrement, dar să fim și atractivi în ceea ce privește prețurile. Sunt cele mai mici tarife care se practică în județul Suceava din acest punct de vedere”, a subliniat primarul din Fălticeni.

El a spus că piscina interioară din cadrul complexului a fost deschisă doar pentru sportivii de performanță, însă sălile de fitness sunt deschise publicului larg, la fel cum sunt și terenurile de sport. Complexul de agrement dispune de trei piscine exterioare, o piscină interioară, un teren de sport multifuncţional şi o pistă de biciclete. Dintre cele trei piscine exterioare, una are o suprafaţă de 325 mp, o adâncime de patru metri, fiind dotată cu o trambulină pentru sărituri, pe două niveluri. O altă piscină exterioară este destinată copiilor, aceştia având la dispoziţie şi două tobogane. Piscina exterioară pentru adulţi are şi aceasta un tobogan, suprafaţa ei fiind de 300 mp. Piscina interioară, cu apă încălzită, are o suprafaţă de 1.130 de metri pătraţi. Complexul de agrement dispune şi de un teren de sport multifuncţional, pe care se pot practica mai multe sporturi. În apropierea complexului a fost amenajat şi un teren de tenis pe zgură.

Pentru acces la piscinele exterioare se va plăti 10 lei pe zi, iar sâmbăta şi duminica 15 lei. Cei care doresc să închirieze un şezlong vor mai plăti în plus 5 lei, pentru un baldachin 10 lei și 5 lei pentru o umbrelă. Copiii sub 6 ani beneficiază de gratuitate şi vor fi însoţiţi obligatoriu de adulţi.

 

Tarifele de intrare pentru parcul de aventură au rămas cele de anul trecut

Cătălin Coman a spus că în momentul de față este deschis pentru public și parcul de aventură din complexul de agrement Nada Florilor. „Sunt șapte trasee pe care le punem la dispoziția amatorilor de mișcare. Având în vedere că mulți copii, multe persoane au stat în casă în această perioadă avem foarte multe solicitări pentru această zonă de agrement și se impunea deschiderea parcului de aventură pentru cei care vor să petreacă câteva momente în natură, într-un cadru curat și sigur. Toate echipamentele folosite sunt dezinfectate periodic și sunt respectate toate regulile și normele”, a spus primarul din Fălticeni. El a spus că și la parcul de aventură tarifele sunt cele de anul trecut.

Preţurile practicate în noul parc de aventură includ închirierea pentru două ore a echipamentului complet, cât şi instruirea obligatorie. Astfel, preţurile practicate sunt: adulţi şi minori peste 16 ani - 35 lei/persoană – 30 lei tarif de grup – 10 lei ora suplimentară; copii (10-15 ani) – 30 lei/persoană – 30 lei tarif de grup – 10 lei ora suplimentară; copii (8-9 ani) – 25 lei/persoană – 10 lei ora suplimentară şi copii (4-7 ani) – 20 lei/persoană – 5 lei ora suplimentară.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Fălticeni a deschis piscinele și parcul de aventură din complexul Nada Florilor.
 Vizualizări articol: 1432 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primăria Fălticeni a deschis piscinele și parcul de aventură din complexul Nada Florilor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei