Odată cu depunerea candidaturii pentru un nou mandat la conducerea Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV), rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, și-a publicat și planul managerial pentru perioada 2020-2024. Documentul cuprinde principalele priorități și obiective pe care acesta le are în vedere în următorii patru ani. De menționat că Popa este singurul care și-a depus candidatura pentru funcția de rector.
Principalele obiective manageriale pentru 2020-2024 fac referire la consolidarea rezultatelor obținute de Universitate în ultimii ani, atât pe plan național, cât și internațional; motivarea angajaților în concordanță cu rezultatele obținute; dezvoltarea și adaptarea programelor de studii; intensificarea investițiilor și implicării USV în dezvoltarea regională.
Investiții și cadre didactice motivate
În programul său managerial, Popa arată că odată redresată, în 2016, situația financiară a universității, există și premisa pentru susținerea investițiilor.
Astfel, suplimentarea locurilor de cazare pentru studenți rămâne printre preocupările principale din următorul mandat, în condițiile în care, anual, circa 1.000 de cereri de cazare rămân neonorate.
Conducerea USV are în vedere mansardarea Căminului 1, care ar aduce un plus de aproape 30 de locuri; reabilitarea căminului preluat de la Colegiul de Industrie Alimentară; construirea unui cămin în campusul de la Moara (824 de locuri); asigurarea utilităților în campusul de la Moara etc.
În ceea ce privește suplimentarea și îmbunătățirea spațiilor pentru învățare, planul managerial menționează reabilitarea Corpului A, instalarea de centrale termice în campusul din strada Universității, extinderea și reabilitarea Corpului J, construirea unei clădiri pentru viitoarea Facultate de Medicină, construirea în Campusul II a sediului de la Facultatea de Silvicultură etc.
Despre resursa umană a Universității, Popa menționează că aceasta a trecut printr-o adevărată ”curbă de sacrificiu” în anii 2012-2015, când au fost momente dificile, însă în ultimii ani situația financiară a USV a fost redresată.
Pentru motivarea acesteia, actualul rector vizează salarizarea diferențiată a cadrelor didactice în funcție de realizările acestora; implicarea cadrelor în realizarea de noi programe de studiu; creșterea tarifelor pentru activitățile în regim de plată cu ora; menținerea, atragerea și stimularea personalului tânăr; acordarea de stimulente financiare pentru activitățile de cercetare etc.
Noi programe de studiu și implicare în dezvoltarea regională
Un alt obiectiv al mandatului 2020-2024 vizează implicarea USV în dezvoltarea regională și transformarea instituției într-o universitate antreprenorială.
Astfel, conducerea USV va avea în vedere sprijinirea companiilor care vor să investească pe plan local/regional, susținerea transferului de brevete de invenție în industrie, susținerea inițiativelor studențești în ceea ce privește inițierea unor start-up-uri, intensificarea activităților economice de la USV, dezvoltarea Clusterelor inovative regionale etc.
Cât privește dezvoltarea de noi programe și facultăți, mandatul următor vine cu planuri importante: înființarea Facultății de Medicină; deschiderea programelor Media digitală, Tehnică dentară, Medicină generală, Informatică etc.; dezvoltarea unui program în limba chineză; susținerea programelor de studii cu dublă diplomă.
USV va urmări în continuare și corelarea programei cu piața muncii, motivarea studenților prin burse sau alte gratuități, promovarea celor mai merituoși studenți, sprijinirea asociațiilor studențești, susținerea participării studenților la manifestări științifice din țară sau străinătate etc.
La finalul planului managerial, Valentin Popa a mai arătat că „USV va continua eforturile pentru creșterea calității activităților didactice și de cercetare, a recunoașterii naționale și internaționale, procese corelate eforturilor de internaționalizare. Vreau să acționăm în direcția creșterii investițiilor eficiente care să stimuleze și să facă posibilă dezvoltarea USV ca pol de cunoaștere, de educație și de instruire (…)”.
Alegerile pentru funcția de rector se desfășoară pe 30 ianuarie.
Potrivit Metodologiei, „rectorul poate fi ales din primul tur de scrutin dacă este votat de «jumătate plus unul» din numărul persoanelor înscrise pe listele de vot”. Dacă această condiție nu este îndeplinită, se desfășoară un al doilea scrutin.