Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 dec 2019 - Anul XXIV, nr. 304 (7305)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Decizie judecători

O şoferiţă care a accidentat mortal doi oameni a scăpat, la prima instanţă, cu închisoare cu suspendare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procesul în care o femeie din Bucureşti este judecată pentru un cumplit accident petrecut pe raza judeţului nostru, în urma căruia o femeie în vârstă de 45 de ani şi o copilă de 5 ani, care mergeau împreună pe marginea drumului, au fost accidentate mortal, s-a judecat la instanţa de fond, magistraţii de la Judecătoria Vatra Dornei stabilind că şoferiţa vinovată de dubla tragedie nu trebuie să stea după gratii. Conform sentinţei Judecătoriei Vatra Dornei, Roxana Gorgiu a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată deja cu apel, sentinţa finală urmând a fi dată de Curtea de Apel Suceava.

 

Cum s-a petrecut nenorocirea

Accidentul soldat cu o dublă tragedie s-a petrecut pe 7 august 2017, în jurul orei 14.30, pe DJ 174, pe raza satului Coverca, comuna Panaci, pe un drum puţin circulat.

Conducătoarea auto, în vârstă de 37 de ani la acea vreme, din Bucureşti, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra volanului în condiţii aparent inexplicabile, pe o porţiune în aliniament, fără a fi jenată de nimeni. Maşina a lovit cele două victime din faţa sa, după care a ieşit în decor prin stânga. Conducătoarea auto a tras de volan stânga în momentul în care le-a văzut, însă a fost prea târziu.

Femeia şi fetiţa care au murit mergeau spre casă, dinspre un magazin din apropiere. Ele au fost lovite în plin şi proiectate la câţiva metri distanţă, în afara drumului.

Din păcate, personalul medical ajuns la faţa locului nu a putut face nimic pentru cele două. Iuliana Alupei, în vârstă de 45 de ani, şi fata de 5 ani, Ilioara Sara, erau deja decedate, cu leziuni incompatibile cu viaţa.

 

O familie greu încercată, lovită de o dramă de neimaginat

Cumplita dramă a lovit o familie care era deja greu încercată.

Iuliana Alupei, femeia în vârstă de 45 de ani, nu era căsătorită şi se dedicase în ultimii ani creşterii nepoţelei, fiica surorii sale. Mama naturală a micuţei a murit la puţin timp după ce a născut, astfel că Iuliana Alupei şi-a asumat creşterea nepoatei, inclusiv din punct de vedere legal. Iuliana Alupei era asistentul maternal al nepoatei sale.

Fetiţa era un copil perfect sănătos şi bine îngrijit. Tragedia a produs un şoc în întreaga comunitate.

Conform sentinţei Judecătoriei Vatra Dornei, două părţi civile din dosar vor primi daune morale de 30.000 de lei fiecare, însă şi această latură a procesului nu este încă definitivă.

Accidentul a fost greu de explicat din punct de vedere al mecanismului de producere.

Una dintre principalele concluzii ale poliţiştilor dorneni care au anchetat cazul este că femeia care se afla la volanul unui autoturism a avut un moment de neatenţie, uitându-se în altă direcţie. Ghinionul a făcut ca în acel moment de neatenţie maşina uşor scăpată de sub control să intre în cele două victime, femeia de 45 de ani şi nepoata sa, care se deplasau împreună pe marginea drumului.

De precizat şi că victimele se deplasau neregulamentar, pe partea dreaptă a drumului, cu spatele la maşina care a intrat în plin în ele. Dacă ar fi fost cu faţa la maşină, ar fi avut poate mai multe şanse de supravieţuire.

Foarte probabil, la decizia de condamnare cu suspendare, judecătorii au luat în considerare că şoferiţa nu a avut alte circumstanţe agravante şi a fost vorba doar de o eroare în trafic, e drept, una cu consecinţe dramatice.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O şoferiţă care a accidentat mortal doi oameni a scăpat, la prima instanţă, cu închisoare cu suspendare.
 Vizualizări articol: 3284 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
O şoferiţă care a accidentat mortal doi oameni a scăpat, la prima instanţă, cu închisoare cu suspendare5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei