Proiectul “GIRL UP!” sau despre iniţierea copiilor în ideologia de gen

Aparent, Strategia naţională de (re)educare parentală a fost retrasă şi neasumată de către Ministerul Educaţiei Naţionale – conform răspunsului oficial dat societăţii civile. Cu această ocazie, s-a aflat că ceea ce constituia obiectiv principal pentru strategia naţională de educaţie – respectiv „încurajarea activă a egalităţii de gen” şi „înlăturarea rolurilor stereotipe” – era deja pe agenda multor ONG-uri, agendă aplicată prin propuneri de noi discipline în planul de învăţământ (de exemplu disciplina Educaţie sexuală), seminarii „de specialitate”, conferinţe cu tematici specifice – cum a fost cea din 24.02.2018, unde elevii vrânceni au fost învăţaţi de un transgender că „identitatea de gen şi orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil”, frază care de altfel există şi într-un manual de combatere a discriminării predat de câţiva ani în România copiilor de către un ONG, fără a fi fost solicitat şi acordul părinţilor în acest sens – şi mai nou, prin tabere pentru copii, în care, sub titulatura de împuternicire a femeii şi de egalitate de gen, se pare că obiectivul organizatorului – acelaşi ca în cazul evenimentului de la Vrancea – este „reeducarea ambelor sexe”.

Ne punem problema juridică în ce măsură formularele de acord parental date pentru o activitate care poartă titulaturile „combaterea violenţei împotriva femeilor”, „egalitate de gen”, „împuternicirea femeii”, „roluri de gen” sunt date în cunoştinţă de cauză de către părinţi cu privire la conţinutul acestor noţiuni noi, exclusiv ideologice.

Astfel, eroarea şi dolul (viclenia) sunt cele mai folosite vicii prin care la acest moment părinţii sunt hărţuiţi şi presaţi să îşi exprime consimţământul pentru diversele ideologii cu care activiştii “progresişti” fac propagandă (ex. ideologia de gen).

Spus pe înţelesul tuturor, consimţământul este manifestarea de voinţă a unei persoane de a face ceva, iar pentru a produce efecte, consimţământul trebuie să fie conştient, liber exprimat şi neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimţământ, prevăzute de lege, respectiv eroarea, violenţa, dolul (viclenia) şi leziunea.

În acest sens, pentru obţinerea consimţământului părinţilor cu privire la educarea copiilor în spiritul ideologiei de gen, aceştia trebuie să fie informaţi corect, complet, etic şi moral, în condiţii de neutralitate şi imparţialitate, pentru a putea decide în cunoştinţă de cauza, conform drepturilor şi libertăţilor pe care le au ca părinţi în creşterea şi educarea propriilor copii, atribute conferite în mod imperativ de art. 29 alin. 6 din Constituţia României, secondată de dispoziţiile Codului Civil în materia familiei şi exercitarea autorităţii părinteşti.

Prin acţiunile derulate şi programele de reeducare de către anumite ONG-uri care fac propagandă ideologiilor de gen, părinţii sunt induşi în eroare asupra naturii, rolului şi “competenţelor” pe care le au în creşterea şi educarea copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin manoperele dolosive (cum ar fi titlurile care nu sugerează caracterul ideologic şi propagandistic LGBT), fără a mai lua în considerare (dez)informarea părinţilor cu privire la consecinţele concrete, produse de ideologia de gen asupra comportamentului şi mentalităţilor copiilor de astăzi – adulţii de mâine.

La acest moment, constatăm că ne aflăm în plină conflagraţie ideologică de gen, prin care practic tot ceea ce este natural şi firesc din punct de vedere biologic, social şi sociologic, moral, etic, psihologic, emoţional, afectiv şi spiritual, este supus unei discriminări fără precedent în istoria omenirii, culmea ironiei, totul fiind pus sub egida drepturilor omului.

O gravă problematică este ridicată de unele prevederi ale controversatei Convenţii de la Istanbul, ratificată de România fără dezbatere publică în 2016, prin care se normativizează ideologia de gen, în statele semnatare, fără informarea şi acordarea consimţământului din partea opiniei publice.

Drept urmare, datorită conştientizării problemelor şi a efectelor negative, în state precum Marea Britanie, Rusia, Irlanda, Cehia, Croaţia, Grecia, Azerbaidjan, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au existat şi există ample dezbateri publice asupra acestei Convenţii, ele fie nesemnând Convenţia de la Istanbul, fie retrăgându-şi semnătura ori neratificând Convenţia.

Numai lecturând dispoziţiile art. 12 sau 14 din această Convenţie ne punem întrebarea dacă părinţii, profesorii ori creştinii din România înţeleg gravitatea situaţiei.

În concluzie, ne aflăm în faţa unei mari şi grave provocări, pentru soluţionarea căreia trebuie să acţionăm cu toţii în mod unitar cu respectarea drepturilor tuturor, inclusiv ale părinţilor care trebuie să fie corect şi complet informaţi cu privire la caracterul ideologic şi propagandistic al activităţilor în care sunt implicaţi copiii lor.

O pârghie deosebit de importantă o reprezintă dreptul de a ne defini instituţia căsătoriei la Referendumul care se tergiversează de trei ani, în condiţiile în care este instituţia cea mai democratică într-un stat de drept. Să înţelegem că implementarea şi normativizarea ideologiei de gen este cauza tergiversării lui? Se pot face multe discuţii, însă un lucru rămâne cert: de implicarea şi motivarea noastră depinde viitorul copiilor noştri şi implicit al neamului românesc.

Avocat Marina-Ioana Alexandru

Acest articol reprezintă şi punctul de vedere al APOR Suceava şi ÎMPREUNĂ Suceava.