Alina MIHĂESCU

Sportul are puteri tămăduitoare. Orice formă de sport este o reală terapie capabilă să scoată la lumină tot ce e mai bun, fie că vorbim de practicanţi, fie de suporteri. Primii sunt capabili se eforturi supraomeneşti cu motivaţii competiţionale, având performanţa ca scop, ceilalţi sunt făcuţi din inimă şi pasiune, savurând victoria ca pe un drog. Împreună dislocă energii şi provoacă adevărate fenomene sociale. Cum altfel ar putea fi numit acest angrenaj format din milioane de oameni ai planetei care strigă cu toţii la unison? Mai mult decât alte sporturi, fotbalul stârneşte această magie. Fotbalul este al tuturor, oriunde s-ar juca, oricine l-ar organiza şi mai ales, orice culoare ar avea.

Campionatul Mondial 2018 s-a terminat. Putem aclama: regele (sportul rege) a murit, trăiască regele! Fotbalul jucat la asemenea niveluri nu poate fi ignorat. De altfel, am văzut pe pielea noastră că, în ciuda necalificării României la această competiţie, am fost şi noi acolo, am trăit propriile noastre emoţii, am pariat, am scandat, am fost trişti sau fericiţi, doar pentru că fotbalul are puterea de a nu ne lăsa indiferenţi. Cine n-a făcut asta, măcar pentru câteva minute, e un nebun. Dar cum toate sunt făcute din alb şi negru, din bune şi rele, nici de data aceasta n-a fost altfel. Poate doar puţin, în paranteză fie spus, date fiind eşecurile unor abonate la succes precum Germania, Spania, Brazilia etc., ceea ce a făcut vâlvă la casele de pariuri şi a încurcat nişte socoteli.

A fost la fel ca-n viaţă: s-a băut cafeaua, aşa cum era în program, s-a consumat caimacul, oferit tura asta de echipa Croaţiei şi prima suporteră în stat, iar Franţa şi-a luat frişca. După o ploaie cu bulbuci, fără umbrele, care a cernut şi social-media, fără de care nici un eveniment al lumii nu are cum să existe, a rămas zaţul. Mai greu de scurs şi de înghiţit, zaţul a fost trântit cu satisfacţie în drum. Din toată minunăţia provocată de bucuria jocului cu balonul rotund, o bună parte a lumii n-a rămas decât cu ideea că trofeul a fost câştigat de oameni a căror piele este mai închisă, ai căror origini sunt în Africa. Rasismul este complet lipsit de argumente raţionale, dar atât de omenesc. Iar cât priveşte rasismul în fotbal, mă întreb cât de mic şi neînsemnat să vrei să fii şi chiar să fii, ca să rămâi după un astfel de spectacol cu astfel de concluzii?

P.S. Întrebarea este retorică. Please, no reply.