Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Fericirea are chipul lor! Nu am nici un dubiu. Nu aş putea să spun altceva după ce i-am cunoscut pe Carmen Roxana şi Andrei Colda, o tânără familie de suceveni, şi pe fiica lor adoptivă, Roxana, care va împlini în decembrie 5 ani. Roxana a intrat în viaţa acestor tineri părinţi acum aproape jumătate de an. Ea este fetiţa născută prematur de o mamă tânără şi singură, care a abandonat „boţul de viaţă” într-o maternitate din Oradea. Roxana a fost preluată imediat de un asistent maternal şi crescută până la vârsta de 4 ani. Fetiţa bruneţică, cu ochi negri ca mura, cu părul ondulat şi un zâmbet care te cucereşte de la prima întâlnire se afla pe lista copiilor greu adoptabili încă de la primul gângurit, imediat după naştere. Era un nume, o fotografie, pe un site pe care se mai află peste o mie de suflete abandonate. Culoarea pielii (măslinie) şi ochii ei mari care te cercetează cu privirea de sub buclele rostogolite peste creştet poate i-au speriat pe cei care îşi doreau un copil de vârstă foarte mică, poate blond, cu ochi albaştri, cu sânge albastru... Nu ştim. Însă, cu siguranţă ştim că Roxana a aşteptat patru ani ca cineva să îi privească profilul şi să spună: acesta este copilul pe care îl aşteptăm, pe care ni-l dorim. Şi cei care s-au îndrăgostit iremediabil de această fetiţă, care au trecut peste prejudecăţi, peste culoarea pielii, au fost Carmen şi Andrei Colda, doi oameni care se iubesc foarte mult şi care şi-au împlinit visul, acela de a avea copii.
De 11 ani împreună, la bine şi la greu
Carmen Colda are 27 de ani, s-a născut în municipiul Suceava, a copilărit la Adâncata şi este singură la părinţi. A studiat Facultatea de Asistenţă Socială la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, dar momentan lucrează în alt domeniu. Îşi doreşte ca la un moment dat să practice această meserie, pentru că şi-a dorit mereu să lucreze cu oamenii, „ca împreună să depăşim şi să reparăm nedreptăţile vieţii, ajungând la acel nivel de fericire dorit şi meritat de fiecare, indiferent de culoarea pielii, sex sau provenienţă”. S-a căsătorit cu Andrei, „prima şi marea mea iubire”, acum 6 ani, dar se cunosc de 11 ani, timp în care, după cum ne-a povestit tânăra, „Andrei mi-a fost alături încă din liceu, m-a îndrumat şi încurajat pe perioada facultăţii la Cluj şi apoi în toate celelalte momente frumoase sau grele ale vieţii de adult”. În opinia tânărului cuplu, copiii sunt cei care aduc fericirea deplină. Ei sunt cei care le luminează zilele, le înveselesc viaţa, dau sens relaţiei de cuplu. Carmen spune că din adolescenţă, „din primele luni împreună” a descoperit gustul fericirii şi, împreună cu Andrei, şi-a făcut planuri de viitor: „cât de frumos va fi când vom avea copii!”
Paşi grei spre acceptare
După terminarea studiilor, revenirea la Suceava şi nuntă, cei doi soţi şi-au dorit un copil, au dorit să-şi lărgească familia, însă copilul se lăsa aşteptat. A început lungul şi obositorul drum al investigaţiilor şi al tratamentelor, care, în final, a dus la un răspuns nedorit: şansele de a face un copil, prin orice metodă, sunt aproape zero. A fost o perioadă grea, ne-a spus Carmen, cu plâns, cu revoltă, cu resemnare şi, în final, acceptarea situaţiei. „Dorinţa de a fi părinţi era tot mai mare, dar hotărâserăm să mai aşteptăm câţiva ani. Apoi, am început să discutăm şi să citim despre adopţie, despre ce presupune, ce acte şi cât durează până la sosirea copilului în familie. Ne-am sfătuit unul cu celălalt. Încurajarea a venit, cred, din exemplele pozitive de adopţii din jur şi fericirea care se citea pe feţele lor. Decizia era deja luată, însă nu era momentul. Asta până într-o seară, când bucuria de a avea o relaţie minunată, o casă frumoasă şi toate cele necesare nu mai erau suficiente pentru a ne face fericiţi. Și după o repriză serioasă de plâns, am luat decizia că trebuie să avem un copil”, ne-a mărturisit Carmen Colda.
Au căutat un copil în jumătate de ţară
În dimineaţa ce a urmat momentului luării hotărârii de a adopta un copil, cei doi soţi au mers la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava pentru a obţine mai multe informaţii, iar ideea că există deja copilul lor undeva, născut din alţi părinţi, părea tot mai normală şi naturală. Au avut o discuţie cu cei de la Direcţie şi au primit o listă cu acte necesare. Le-au adus pe toate în cel mai scurt timp şi au început cursurile şi întâlnirile pentru obţinerea atestatului de părinţi adoptatori. În acest timp, ne-a povestit Carmen, relaţia şi dragostea lor înflorea mai frumos ca niciodată. Se redescopereau unul în percepţia celuilalt şi conştientizau câtă iubire au de oferit. După cum cere legislaţia, la un moment dat trebuiau să dea o declaraţie prin care să creioneze caracteristicile copilului şi judeţele în care s-ar putea deplasa. Criteriile celor doi soţi erau aproape inexistente şi au ales să caute în jumătate de ţară, dorind astfel să mărească şansele de a-şi găsi copilul mult visat.
Un zâmbet ştrengăresc, pe la pagina 70
Specialiştii de la DGASPC Suceava le-au explicat foarte realist ce fel de copii sunt în sistemul de protecţie, din ce familii provin şi cu ce probleme se confruntă, unii având dizabilităţi grave. Tot atunci au aflat şi despre o listă cu copii greu adoptabili din toată ţara, ce putea fi văzută la orice DGASPC. Au primit atestatul de părinţi adoptatori şi chiar atunci au hotărât să vizioneze copiii de pe profilul cu copii greu adoptabili. Şi-au spus că nu au nimic de pierdut şi urmau să înţeleagă şi ei care sunt problemele peste care persoanele care vor să adopte un copil, familiile adoptatoare nu pot să treacă, ajungându-se la o astfel de soluţie. Pe profilul cu copii greu adoptabili se aflau peste o mie două sute de copii, de vârste mai mari, cu dizabilităţi, boli ce necesită mai multă dăruire, copii de etnie romă etc. Carmen îşi aminteşte că a parcurs toată lista, însă inima ei a tresărit „pe la pagina 70”. „Era o fetiţă din Oradea, perfect sănătoasă, care ajunsese pe lista copiilor greu adoptabili, pentru că multe familii o considerau prea brunetă. O minunăţie bruneţică, cu zâmbet ştrengăresc şi ochi negri ca mura. Îşi făcuse deja loc în sufletul meu şi am decis să o cunoaştem”, începe drumul tinerei mămici spre fericire.
„Cred că ea deja ne alesese ca părinţi”
Au urmat paşii spre inima Roxanei. Carmen şi Andrei au plecat spre Oradea să o cunoască pe fetiţa în vârstă de 4 ani, aflată în grija unei familii de asistenţi maternali. Cum au intrat în casă, fetiţa i-a îmbrăţişat şi s-a pus în braţele viitoarei mămici. S-au jucat împreună, au desenat, am colorat, au construit. S-a lipit de Andrei, viitorul tată, i-a sărit în braţe, l-a pupat şi s-a jucat în părul lui. “Cred că ea deja ne alesese ca părinţi. Trăiam toate sentimentele, după săptămâni în care îmi făcusem scenarii, eram în sfârşit liniştită. Totul era bine şi am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Au urmat numeroase weekenduri prelungite, întâlniri, vizite, jocuri, ieşiri şi locuit împreună pe la pensiuni. Totul venea natural şi eram siguri că e fetiţa noastră. Abia aşteptam sosirea acasă, ce avea să fie în vinerea dinaintea Paştelui”, îşi aminteşte cu drag Carmen Colda.
Primul Paşte împreună
Aşteptarea până la momentul în care Roxana avea să devină copilul lor, să îşi aleagă camera, pătuţul, jucăriile a fost obositoare, dar a meritat. De la primirea atestatului de părinţi adoptatori, prima vizită la Oradea şi până la prima zi acasă, la Suceava, au trecut trei luni. Carmen şi Andrei aveau deja o viaţă nouă, cu un copil de 4 ani. Cum ei au discutat cu Roxana foarte mult şi pe video call, ea ştia deja cum e casa la Suceava, care va fi camera ei şi ce o aşteaptă aici. Un ajutor a venit de la pisicile familiei Colda, care au făcut ca adaptarea fetiţei în noua casă să fie mai blândă. „Roxana a fost fascinată de pisici şi, alergând după ele, a descoperit fiecare unghi al casei. În prima noapte dormită împreună, ne tot uitam la minunea dintre noi şi eram atenţi la fiecare respiraţie sau surâs. Eram o familie şi ne încurajam că vom trece peste toate cu răbdare şi dragoste”, îşi aminteşte Carmen. Primele zile acasă, împreună cu Roxana, au coincis şi cu zilele de Paşte şi părinţii simţeau că toată lumea se bucură pentru ei, pentru schimbarea din viaţa lor. Plănuiseră în detaliu ce vor face împreună, ca mamă şi fiică: ouă vopsite, păscuţe, coşul pentru sfinţit, lumânări şi decorarea casei. Toate au ieşit grozav, cu amintiri şi emoţii pe care nu le vor uita niciodată cei trei membri ai familiei Colda.
Roxana, “raza noastră de soare şi motivul pentru care vrem să fim tot mai buni”
Roxana este acum copilul familiei Colda, născut din alţi părinţi, la peste 500 de km distanţă de Suceava. Ea este piesa ce lipsea din puzzle-ul celor doi soţi, “este raza noastră de soare şi motivul pentru care vrem să fim tot mai buni. Ea ne-a întregit şi înzecit fericirea”. Viaţa lui Carmen şi Andrei este împlinită. Priorităţile lor s-au schimbat. Deja o pregătesc pentru grupa mare şi îi căută o şcoală. „Ne bucurăm pentru fiecare lucru mărunt din viaţa Roxanei: să ţină lingura bine, să mănânce de toate, să îl spună pe <r> sau să numere în engleză. Ne minunăm de toate gesturile identice cu ale noastre sau când ne dă replici la care putem reacţiona doar cu un pup apăsat şi strâns în braţe. Când vine dimineaţa cu viteză şi părul zburlit şi se cuibăreşte între noi, când ne spune din senin că ne iubeşte sau că suntem cei mai buni părinţi din lume ne face să uităm de tot ce e greu”, ne-au destăinuit cei doi părinţi.
Rezumatul ultimelor luni
Dacă ar fi să facă un rezumat al ultimelor opt, nouă luni din viaţa lor, Carmen şi Andrei cred că ne-ar spune aşa: „În noiembrie anul trecut ne-am hotărât să adoptăm un copil, am făcut acte, cursuri, întâlnirile cu specialiştii, am primit atestatul şi imediat ne-am găsit îngeraşul pe profilul public. Cred că cel mai greu a fost cu plecările la Oradea, de joi până duminică, jonglatul cu serviciul, viaţa de la Suceava şi, deja, viaţa noastră de acolo, cu Roxana. Acum, însă, cred că cel mai greu este să facem cele mai bune alegeri pentru ea. Să reuşim să găsim echilibrul pe care ni-l dorim în noua noastră meserie de părinţi, în relaţia dintre noi trei”. Au fost şi persoane care le-au sugerat celor doi soţi să mai aştepte, să nu se grăbească cu adopţia, „poate apare un copil de vârstă foarte mică, care să nu fie de etnie romă”. Odată ajunsă acasă şi cunoscând-o pe Roxana, lucrurile s-au schimbat şi cei mai sceptici nu au avut nimic de comentat. „Roxana este cea care a dus la dispariţia ideilor preconcepute despre romi sau despre riscurile adopţiei. Toţi s-au topit în ochişorii sprâncenaţi şi isteţimea ei. Acum toată lumea o iubeşte şi începe să vadă asemănări între noi”, este de părere tânăra mămică.
Ce „le-a pregătit” Dumnezeu
Carmen Colda crede cu tărie că Dumnezeu apare în viaţa fiecăruia la momentul cel mai potrivit. Ea a simţit asta şi crede cu tărie că Dumnezeu “le-a pregătit” acest copil. S-au rugat să aibă înţelepciune şi răbdare. “Noi am făcut nunta în anul 2011, în anul 2012 s-a născut îngeraşul; eu sunt Carmen Roxana, născută pe 8 decembrie, ea este Roxana, născută pe 6 decembrie. Când am ajuns noi la DGASPC, hotărâţi pentru adopţie, în aceeaşi săptămână, ea era pusă pe profilul public, plus că e brunetă cu păr ondulat ca soţul meu. Pentru asta şi nu numai, trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu aşa un copil, dar şi specialiştilor de la DGASPC care ne-au oferit atât de multe informaţii şi ne-au îndrumat spre profilul public”. Din experienţa lor de până acum, Carmen şi Andrei Colda le recomandă celor care încă nu au copii „să lucreze mult şi cu toată implicarea la relaţia lor”. Iar atunci când sunt împăcaţi cu ei înşişi şi ştiu sută la sută că se pot baza pe partener, să ia în calcul varianta adopţiei, să nu amâne fericirea 10 - 15 ani. Iar cu banii pentru fertilizări să plece în vacanţe de vis cu îngeraşul lor născut de altă mamă. „Odată cu venirea Roxanei (pe 13 aprilie anul acesta) fericirea a crescut înzecit, parcă se măsoară pe scara Richter! Acum am înţeles ce mult se schimbă viaţa şi cât de diferite sunt provocările prin care treci, dar şi cât valorează o îmbrăţişare, un zâmbet de copil năzdrăvan sau un simplu <te iubesc>”, ne-a mai spus Carmen.
Un gând pentru Roxana, copilul mult dorit
Carmen Colda: “Mereu mi-am dorit să fiu mamă tânără. Când totul părea pierdut, Dumnezeu m-a îndrumat către tine, astfel schimbând viaţa noastră pentru totdeauna. Vom face fiecare zi motiv de bucurie, împreună vom trece peste toate greutăţile, iar provocările vor face dragostea noastră să crească tot mai puternică. Îmi doresc ca toată viaţa să îţi fim aproape, să îţi fim prieteni şi confidenţi mereu. Te iubim până la infinit şi dincolo de el!”
