Mircea Radu IACOBAN

Presa sportivă atrage atenţia că zece mari oraşe din România n-au nici o echipă de fotbal în vreuna din cele trei ligi. Nici una, barem în Liga III-a! Să vezi şi să nu crezi! E durere veche – numai că an de an se agravează. Braşovul, urbe cu 253.000 de locuitori, este în fruntea tabelului, în vreme ce aproape un sfert din totalul echipelor româneşti provin din comune, unele cu nici 2.000 de suflete. Chiar mai multe echipe săteşti de fapt, că n-o fi Chiajna oraş şi nici Voluntarii, să mă ierte dom’ Pandele! Amândouă aceste cluburi ornează ilicit performanţa judeţului Ilfov, fiindcă-s bucureştene sută-n sută. Să recitim lista din gazete: n-au fotbal de nici o culoare municipii precum Braşovul, Baia Mare, Rm. Vâlcea, Tr. Severin, Piatra Neamţ, Bistriţa, Slatina, Hunedoara, Bârlad, Vaslui! Și când te gândeşti că, odată... dar să-l lăsăm pe „a fost odată” să doarmă-n pace. Nu de alta, ar am constata că, în ultimii zece ani, o molimă distrugătoare a bântuit în fotbalul românesc, trimiţând în insolvenţă club după club într-un ritm de-a dreptul năucitor. Nu mai poate fi vorba despre cazuri singulare de management ştirb, întâmplări nefericite, nepăsare locală sau, utilizând expresia consacrată, de „ghinion”, ci mai degrabă pare o reală criză de sistem, până la urmă responsabilă şi de contra-performanţele Naţionalei şi ale echipelor de club angajate în competiţiile europene. Soluţia importului de fotbalişti, antrenori, preparatori fizici, şefi ai arbitrilor, rămâne iluzoriei, şi, evident, n-are cum rezolva neputinţa flagrantă a reprezentativei. Sistemul competiţional ce abia ne-a entuziasmat cu formula play-off / play-out îl schimbăm fără cine ştie ce motivaţie începând cu 2019, când se va reveni la 16 echipe şi la campionatul clasic. Ceea ce ne aminteşte pilda cu rabinul care, după ce l-a sfătuit pe Moritz să bage capra-n casă, într-un târziu îl fericeşte deplin îngăduindu-i să scoată cornuta afară. Bâjbâim în continuare, îl regretăm pe Piţurcă, după ce l-am înjurat ani în şir de trei ori pe zi, îl contestăm pe Burleanu, dar îl lăsăm să piloteze un avion deşi n-are decât permis auto de categoria B, ne e milă de neputinciosul Daum, dar nici să-l dăm afară nu prea ne lasă inima, mitraliem etapă de etapă arbitrajele păstorite de Vassaras şi-l păstrăm pe Vassaras... Aici ar fi vorba despre o chestiune pe are o spun de-a dreptul şi fără ocol: românii arată că nu mai au necesara şi justificata încredere în români. (Îmi îngădui şi o glumă; vă asigur că nu-i răutăcioasă şi nu-i purtătoare de vreun iz discriminatoriu: avem preşedinte neamţ, vice-premier turc, şef la SRI neamţ, şef la DNA ungur – mai rămâne să ajungă Orban prim-ministru ca să se închidă chinta regală. Noroc de Duda!) Lăsând gluma: în fotbal, soluţia importului nu poate fi decât păguboasă pe termen lung şi-n condiţiile în care aducem cu precădere marfă ieftină. Tot la ai noştri va trebui să ne întoarcem odată şi odată de vom voi să scoatem capul în lume. Analogia cu importul de verdeţuri şi legume ţine până la un punct: aducem roşii de pe nu ştiu unde, deşi am avea tomate româneşti. Dar mai avem? N-avem. Unde-s pătlăgelele de odinioară, zemoase şi parfumate? Salata cu roşii de polistiren importate din Turcia aduce la gust cu braga fotbalului nostru încropit în bună parte din lefegii mercenari. A ne întoarce la ale noastre ar însemna să finanţăm cum se cuvine pregătirea copiilor şi juniorilor. De unde parale? Au apărut curajoşi care declară că vor readuce Ploieştiul în Liga I-a doar prin efort financiar cetăţenesc local şi benevol, fără a apela la banii statului ori la vreun finanţator particular. Dea Domnul să izbutească! Îi va susţine Veolia, o firmă ce se ocupă cu apa şi canalizarea (precum ACET la Suceava ori Apa Nova la Iaşi). Numai că fondurile Veoliei izvorăsc din taxele contribuabililor. Dacă firma îşi permite astfel de sponsorizări înseamnă că ploieştenii plătesc apa mai mult decât se merită. Deci, tot de la cetăţean se iau banii, dar nu prin contribuţie benevolă, ci impusă... Iar apele-s tulburi nu numai în fotbal, ci în ansamblul sportului românesc. Cireaşa de pe tort: aflăm că junioara Olivia Cîmpan (16 ani), componentă de lot naţional şi considerată de antrenori „vârful generaţiei”, renunţă la tricoul României spre a concura, după obţinerea cetăţeniei, pentru reprezentativa Ungariei. Trist. Fără alte comentarii.