Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 feb 2015 - Anul XX, nr. 46 (5858)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

În dosarul şefului SIPI

DNA nu a prelungit măsura controlului judiciar în cazul ofițerului de poliție acuzat de cercetare abuzivă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Şeful Secţiei de Poliţie Gălăneşti, comisarul Marius Ciotău, reţinut o noapte, în decembrie 2014, în arestul poliţiei judeţene, în acelaşi dosar în care a fost încătuşat şi şeful  Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI), comisarul-şef Cristian Macsim, nu se mai află sub control judiciar.

Marius Ciotău era singurul inculpat din acel dosar faţă de care DNA mai avea impusă vreo măsură preventivă.

La sfârşitul săptămânii trecute, măsura a expirat, iar ofiţerul a aşteptat să primească de la DNA o hârtie prin care să i se comunice dacă măsura i s-a prelungit ori nu. Termenul se apropia, însă nici un semn de la anchetatorii care-l băgaseră în arestul poliţiei.  O zi, două, trei... nu a primit nimic de la DNA.

Contactat telefonic, Marius Rădăcină, avocatul ofiţerului de poliţie, ne-a explicat că „el (n.r. - Marius Ciotău) a fost audiat înainte de expirarea celor 60 de zile de control judiciar atât cu privire la fapta care i se reţine în sarcină (n.r. - cercetare abuzivă), cât şi cu privire la oportunitatea prelungirii controlului judiciar. După expirarea celor 60 de zile nu ni s-a comunicat că s-ar fi prelungit măsura preventivă, ceea ce înseamnă că măsura controlului judiciar instituit asupra clientului meu a încetat de drept”.

Avocatul Rădăcină a opinat că, deşi nu există o regulă scrisă în acest sens, magistraţii procedează diferit în astfel de situaţii: „Deşi în practică sunt discuții referitoare la această încetare de drept, eu consider că organul de urmărire penală nu trebuie să emită vreo ordonanţă de încetare sau revocare a controlului judiciar, întrucât acesta încetează de drept la finalul celor 60 de zile, dacă nu este prelungit printr-o ordonanţă similară, exact ca în cazul măsurii arestului preventiv sau arestului la domiciliu”.

 

DNA: Probe fabricate şi contrabandişti în uniforme de poliţişti

Monitorul de Suceava v-a dezvăluit în edițiile trecute mai multe semne de întrebare care planează asupra acestei anchete a DNA, în care poliţişti de la Secţia Gălăneşti sunt acuzaţi că erau implicaţi în contrabandă cu ţigări şi că au fabricat probe împotriva a doi indivizi care i-au denunţat unui anume ofiţer „Florin” din cadrul SIPI Suceava. Poliţiştii ar fi aflat că sunt turnaţi unui ofiţer de informaţii, în timp ce transcriau interceptările telefonice făcute într-un dosar în care erau investigate zeci de furturi pe raza de competenţă a Secţiei Gălăneşti, principalii suspecţi fiind chiar cei doi informatori.

Ofiţerul „Florin”, cel la urechile căruia au ajuns informațiile prețioase, le-a transmis mai departe şefului structurii, comisarul-şef Macsim, însă acesta din urmă, se arată în scenariul DNA, le-a ignorat, pentru a-i proteja astfel pe poliţiştii contrabandişti.

 

Acuzaţii grave, nici un arestat

Primul semn de întrebare a apărut în momentul în care, în ciuda acuzaţiilor extrem de grave, parcă desprinse dintr-un thriller de acţiune, cu poliţişti corupţi, ofiţeri de informaţii care îi protejau şi oameni nevinovaţi băgaţi la puşcărie, nimeni nu a fost arestat.

Dintre cei patru poliţişti care s-au trezit cu mascaţii la uşă (unii chiar cu mascaţii prin uşă), trei au fost reţinuţi 24 de ore, iar unul singur dus la arestare, fiind vorba de şeful SIPI, comisarul-şef Cristian Macsim. Tribunalul Suceava şi mai apoi Curtea de Apel (la contestaţie) au respins propunerea de arestare preventivă considerând-o nefondată. Judecătorii de la cele două instanţe nu numai că i-au scos cătuşele lui Macsim, dar nu au luat nici o altă măsură preventivă împotriva lui, pe motiv că nu s-au adus probe nici măcar cât să contureze suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este acuzat.

Cei trei poliţişti de la Secţia Gălăneşti au fost lăsaţi în libertate (doi dintre ei după ce-au stat 24 de ore în arestul de la subsolul instituţiei ai cărei angajaţi sunt), sub măsura controlului judiciar, una dintre reguli fiind acea de a nu lua legătura între ei, direct sau indirect.

Singurul care nu a contestat imediat măsura a fost Marius Ciotău, ceilalţi doi, prin avocaţii lor, făcând plângere la instanţă, iar judecătorii hotărând să le ridice controlul judiciar. Motivul: “nu sunt indicate minimal care sunt probele sau indiciile temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-au săvârşit infracţiunile de cercetare abuzivă” (încheiere judecători).

 

Semne de întrebare

Acum sunt două ipoteze, fie scenariul thrillerului nostru se complică şi intră în distribuţie şi judecători corupţi, fie anchetatorii au pus căruţa înaintea calului. Mai ales că miza era libertatea unui om. Trecând peste trauma pe care au suferit-o membrii familiei acestuia ori compromiterea carierei.

Ar mai fi o ipoteză şi trebuie să o spunem şi pe asta: aceea că noi, ziariştii, suntem duşi în eroare de persoane care ar putea avea un interes în acest dosar. Ne-am gândit şi la asta şi, tocmai din acest motiv, atunci când am scris despre acest dosar, am făcut-o doar cu hârtiile în faţă, cu argumente scrise negru pe alb şi susţinute de date certe şi de concluzii ale unor magistraţi (alţii decât cei de la DNA Suceava).

Iar celelalte semne de întrebare pe care le-am descoperit aprofundând această cauză ne-au făcut să mergem mai departe cu demersul nostru jurnalistic.

Aşa am aflat că dosarele în care s-ar afla acele „probe fabricate” de care vorbesc cei de la DNA Suceava au fost verificate de către doi prim-procurori, după care, în instanţă, au trecut de camera preliminară, judecătorii consimțind astfel legalitatea rechizitoriilor, a probelor administrate și actelor de urmărire penală.

Apoi, nu neapărat într-o ordine cronologică, „nevinovaţii” împotriva cărora s-ar fi fabricat probe au fost arestaţi preventiv de judecători care au considerat că sunt indicii care să confirme acuzaţiile, iar alţi judecători au respins contestaţiile şi chiar le-au prelungit perioada de deteţie în arest. 

Un alt argument - şi unul foarte important! -: într-unul dintre acele dosare, prin care au fost trimiși în judecată cei doi informatori ai ofiţerului SIPI „Florin”, procurorul de caz vorbește despre faptul că în urma interceptărilor dispuse în acea cauză s-a descoperit „relația ciudată” a ofițerului „Florin” cu cei doi informatori, aceștia din urmă, scrie negru pe alb, dându-i informații false angajatului SIPI, cu scopul de a se răzbuna pe polițiștii care îi anchetau.  

 

Întrebări fără răspuns. Doar acuzaţii în ziare şi la tv şi aplauze la bilanţ

Într-o ediție anterioară a Monitorului de Suceava, vă vorbeam şi despre denunțurile care au dus la punerea poliştilor sub acuzare.

V-am prezentat două cazuri: unul al informatorului care îşi păzea de hoţi lanul de porumb, într-o noapte de la sfârşitul lui octombrie 2013 (aspecte povestite procurorilor DNA spre sfârşitul lui 2014). În timp ce veghea să nu i se fure recolta, denunţătorul a prins pe ogorul său doi poliţişti în timp ce făceau contrabandă, iar aceştia, ca să-i închidă gura, i-au dat peste 1.000 de pachete de ţigări, care au fost găsite trei zile mai târziu la percheziţia făcută la informator acasă. După ce i s-au găsit ţigările la percheziţie, informatorul a declarat că a adus ţigările prin vama Siret şi că le ţinea pentru consum propriu. Ulterior, la un an distanţă, însă, a schimbat varianta şi, susţin cei de la Anticorupţie, a spus-o pe cea adevărată.

Alt denunț ar fi cel în urma căruia comisarul Marius Ciotău s-a ales cu cătuşe pentru cercetare abuzivă, denunţ care, aşa cum spuneam şi mai sus, a fost făcut după mai bine de un an de la data la care s-ar fi petrecut cercetarea abuzivă.

Fără certificat medico-legal, cu o poveste confirmată doar de către familie, denunţătorul, trimis şi el în judecată pentru furt, a fost crezut pe cuvânt, fiind pregătite cătuşele pentru poliţist.

Nimeni nu a verificat cum, la câteva zile după presupusa agresiune, victima a ajuns în arest (reţinut 24 de ore), iar leziunile i s-au vindecat în mod miraculos(cel puţin, nu apar în fişa medicală), cum nimeni nu a verificat de ce nu corespund datele audierilor la poliţie (5, respectiv 12 noiembrie 2013)  cu data așa-zisei bătăi în secţia de poliţie (28 octombrie 2013).

Sunt multe semne de întrebare în acest dosar, însă avem speranţa că procurorii DNA Suceava, daţi ca exemplu pozitiv la bilanţul structurii centrale pentru că, în 2014, „au desfăşurat o activitate cu o reală îmbunătățire sub aspectul eficienței”, vor veni şi cu răspunsuri. Şi probe.

Până atunci, însă, avem doar un dosar cu acuzaţii foarte grave, titluri îngroşate în ziare, ştiri la televizor, însă celule goale şi o grămadă de contradicţii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DNA nu a prelungit măsura controlului judiciar în cazul ofițerului de poliție acuzat de cercetare abuzivă.
 Vizualizări articol: 3266 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
DNA nu a prelungit măsura controlului judiciar în cazul ofițerului de poliție acuzat de cercetare abuzivă5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Tot Io* lămuresc pipălul trimis de
(26 feb 2015, 11:14:05
Apăi în data de 4 dec. 2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. 211 - 217 din Noul cod de procedură penală, referitoare la controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.

Ca să se evite producerea unui vid legislativ în domeniu, Guvernul a emis, în 10 dec 2014, OUG 82/2014 care aduce completări N.C.p.p.
Astfel:
„ Dupa articolul 215 se introduce un nou articol, articolul 215^1, cu urmatorul cuprins:
"Durata controlului judiciar Art. 215^1
(1) In cursul urmaririi penale, masura controlului judiciar se poate dispune de catre procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati pe o durata de cel mult 60 de zile.
(2) In cursul urmaririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de catre procuror, prin ordonanta, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii sau au aparut temeiuri noi care sa justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 60 de zile. ”
1.1  RE: Tot Io* lămuresc pipălul trimis de
(26 feb 2015, 11:20:40
și mai ales

„Art. II
(1) Masura preventiva a controlului judiciar si cea a controlului judiciar pe cautiune, aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, continua si se mentin pana la efectuarea verificarii prevazute la alin. (2).
(2) In termen de cel mult 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, procurorul, in cauzele aflate in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, si instanta, in cursul judecatii, verifica din oficiu daca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune ori daca exista temeiuri noi care justifica una dintre aceste masuri preventive, dispunand, dupa caz, prelungirea, mentinerea sau revocarea masurii preventive, dispozitiile art. 207, 208, 215^1 si 216 din Codul de procedura penala aplicandu-se in mod corespunzator.”

Concluzie:
Celor trei polițiști de la Gălăești, printre care și comisarul Ciotău, li s-a instituit măsura controlului judiciar în data de 23 dec. 2014. Deci după intrarea în vigoare a OUG82/2014. Neprelungirea acestei măsuri preventive, în termenul MAXIMAL prevăzut de ordonanță, face ca această măsură să înceteze DE DREPT, la epuizarea termenului sau a ultimului termen de 60 de zile.
AM ZIS! 3:)

p.s. dacă nici Io* n-oi ști cum e cu priponul la țăruș, atunci cine naiba să mai știe.
1.2  RE: Tot Io* lămuresc pipălul trimis de
(26 feb 2015, 22:23:00
Mare păcat de atâta educație investită în tine! Când să gândești... m-apucă jalea. Mare păcat!
1.3  RE: Tot Io* lămuresc pipălul trimis de
(27 feb 2015, 00:20:30
Dar să-mi belești püla, poți, băi săbiuță știrbă?
Educația mea este suficient de temeinică să nu accept compromisul și compania borfașilor-beizadele emanate de socialismul de caviar.
Da! N-am avut loc în system din cauza tâmpitelor voastre progenituri, motiv pentru care îmi folosesc înaltul coeficient de inteligență dublat de deprinderi temeinice în domeniul logicii și a interpretării legislative ca SĂ VĂ DAU VOUĂ ȘUTURI ÎN KUR.
Sunt un coctail mortal, alcătuit din inteligență, putere de persuasiune, cunoștințe vaste plus o enormă capacitate de a insulta.
Puțini îmi pot face față, săbiuțo!
P.S. De mâine (adică azi 27.02.2014 pornesc următoarele etape ale Jihadului:
- penal
- penal
- civil
- CSM
- DNA.

Azi sunt la Parchetul de pe lângă Lege!
JIHAAAAAAAAAAAAAD!
ODINU AKBAAAAAAAR!

Hristosul mamei voastre de șobolani ordinari!
1.4  RE: Tot Io* lămuresc pipălul trimis de
(27 feb 2015, 06:58:58
Doamne ajută! Sper să reușești, ca să văd și eu cum se face.winking
2.   DNA are dreptate! trimis de
(26 feb 2015, 17:04:23
Eu zic,ca acest proces trebuia stramutat la o alta Curte de Apel pe modelul Dimbu al carui proces zbarnae dupa cum bine stim. In cazul nostru avem un sef de serviciu secret care evident ca stie multe despre multe vipuri,inclusiv judecatori...e simplul motiv pentru care procesul trebuia stramutat.Zic bine?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Pârjoale de cartofi Astăzi este... Miercurea Strâmbă, zi în care sunt pedepsiți toți cei care muncesc la câmp. Ei sunt... pociți, adică li se strâmbă gura și nu mai pot reveni la înfățișarea normală decât dacă în anul următor... Citeşte