Google
 
vineri, 9 ian 2015 - Anul XX, nr. 5 (5817)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7432 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2921 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava

Incendiu violent

Sediul Arhiepiscopiei şi Seminarul Teologic, transformate în scrum

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un incendiu foarte violent izbucnit ieri dimineaţă a distrus în totalitate, în doar câteva zeci de minute, clădirile în care se aflau Seminarul Teologic „Mitropolit Dosoftei” şi sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, lângă Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Dezastrul s-a declanşat puţin înainte de ora 9.00, iar martorii oculari, oameni din interior, au relatat că flăcările şi fumul s-au propagat extrem de rapid pe culoarele clădirilor. Practic, peste 50 de elevi seminarişti, precum şi profesorii şi angajaţii Arhiepiscopiei au avut timp doar să iasă din clădiri, cu doar o parte din bunurile de valoare din birouri şi sălile de clasă.

Focul a fost atât de violent în condiţiile în care clădirile erau din lemn, inclusiv pompierii fiind nevoiţi la un moment dat să se retragă din dispozitivul în care se aflau din cauza temperaturilor extrem de ridicate generate de incendiu, inclusiv la câteva zeci de metri de focar. 

 

„Am dat alarma,iar în 20 de secunde fumul şi focul au început să înainteze pe culoar”

În momentul în care s-a dat alarma la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul de la clădirea din lemn a seminarului, cu demisol, parter şi etaj, era deja extins. Grăitoare privind extinderea flăcărilor este declaraţia preotului Petru Crăciun, care se afla în birourile Arhiepiscopiei, din clădirea vecină Seminarului Teologic.

„Am realizat ce se întâmplă şi am dat alarma,iar în 20 de secunde fumul şi focul au început să înainteze pe culoare. Nu am avut timp decât să ieşim toţi afară”, a spus preotul.

Generalul de brigadă Ion Burlui, comandantul ISU Suceava, a dat în scurt timp alarma generală. Pe lângă toate forţele de la Detaşamentul Suceava au fost chemate efective de pompieri de la Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, plus două echipaje de la Botoşani. De asemenea, la faţa locului au ajuns şi echipaje de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă de la Suceava, Salcea, Şcheia şi Bosanci, plus serviciile private pentru situaţii de urgenţă de la Ambro şi CET Suceava. 

În total, la locul incendiului au ajuns 33 de autospeciale, din care 22 de intervenţie. La faţa locului au participat peste 200 de oameni, pompieri, jandarmi, poliţişti şi voluntari.

 

Pompierii nu au putut interveni eficient din mai multe motive

Chiar dacă efectivele de pompieri au fost mari, nu s-a putut interveni eficient.

Inspectorul-şef Ion Burlui a explicat şi de ce: „Hidranţii au fost îngheţaţi din cauza gerului şi de aceea am lucrat foarte greu. Apoi, am fost puşi în postura de a retrage autospecialele din dispozitiv deoarece temperatura era extrem de ridicată, iar autospecialele riscau să se aprindă. Am fost obligaţi să alimentăm autospecialele din reţeaua de hidranţi mai îndepărtată de mănăstire, am făcut practic naveta. Am încercat să lucrăm şi cu hidranţii din incintă, dar şansele au fost reduse”.

Chiar şi dacă ar fi avut condiţii optime de intervenţii, pompierii nu aveau şanse să mai salveze construcţiile din lemn în care se aflau seminarul, cu săli de clasă şi dormitoare, şi sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Odată scăpat de sub control, focul nu mai putea fi oprit. Flăcările înalte de zeci de metri au fost vizibile de altfel din mai toate punctele oraşului.

Teama pompierilor a fost ca focul să nu se extindă la complexul monahal şi chiar la biserica monument UNESCO, în zonă fiind mulţi copaci.

Focul s-a extins însă în direcţia opusă, spre mai multe construcţii, inclusiv case, de la intrarea în clădirea Arhiepiscopiei. Au urmat momente de panică, mai multe maşini  parcate în apropiere fiind împinse pentru a nu lua foc.

Din fericire, focul nu s-a mai extins foarte mult, mai fiind distruse doar câteva depozite care aparţineau tot bisericii.

 

„În zece minute a ars totul, a fost ca un foc de tabără...”

Petrică Negrea, unul dintre sucevenii care se aflau în zonă la momentul izbucnirii focului, a descris şi el dezastrul: „În zece minute a ars totul, a fost ca un foc de tabără... toţi creştinii ortodocşi în dreaptă credinţă trebuie să punem acum mână de la mână şi să facem o clădire pentru seminar mai mare şi mai frumoasă”, a fost mesajul de îmbărbătare al bărbatului.

 

Clădirile din lemn nu erau autorizate pentru că nu erau respectate normele de securitate împotriva incendiilor

Clădirile din lemn care au ars atât de violent erau departe de a îndeplini normele de securitate împotriva incendiilor. A confirmat-o chiar inspectorul-şef al ISU Suceava.

„Construcţia nu avea aviz ori autorizaţie din partea noastră, obiectivul era exclusiv din lemn şi nu erau luate măsuri conforme cu normele de securitate la incendii, condiţii în care noi nu aveam cum să eliberăm o autorizaţie”, a declarat generalul Ion Burlui.

Astfel de construcţii atât de mari, din lemn, cu atât mai mult aflate în apropierea unui monument de asemenea valoare, sunt un imens pericol.

Aurel Buzincu, directorul Direcţiei de Cultură Suceava, a precizat şi el că asemenea construcţii din lemn au mai ars şi în apropierea altor monumente, inclusiv în judeţul Suceava, iar riscul pierderii unor valori inestimabile este ridicat.

 

Pagubele imense rămase în urmă

Ieri după-amiază, pompierii încă interveneau la faţa locului. Forţele de intervenţii lichidau ultimele focare şi îndepărtau materialele rămase printre scrum.

În urma unei evaluări preliminare pompierii au precizat că au ars în totalitate clădirea seminarului (compusă din săli de curs, spaţii de cazare, bucătărie, sală de mese), dar şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu o suprafaţă construită de 936 de metri pătraţi şi suprafaţa desfăşurată de 2.700 de metri pătraţi. Flăcările au mai cuprins clădirea centralei termice pe 169 de metri pătraţi şi un alt corp de clădiri în care se aflau o şcoală de muzică şi depozite de cărţi, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.

În privinţa cauzei incendiului, pompierii nu au dat încă un verdict. Cert este doar că focul a izbucnit din bucătăria seminarului, existând varianta unei defecţiuni la un panou electric ori o ardere necontrolată a unei instalaţii de încălzit. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sediul Arhiepiscopiei şi Seminarul Teologic, transformate în scrum.
 Vizualizări articol: 6755 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Sediul Arhiepiscopiei şi Seminarul Teologic, transformate în scrum5.053

Shopping City Suceava
DAREX AUTO - Showroom Botosani
AnnaCori
Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei