Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 iul 2014 - Anul XIX, nr. 163 (5672)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Săpături

Surorile dispărute de la Rădăuţi, căutate cu un buldoexcavator în zona Suceviţa - Palma

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În timp ce Vasile Lavric (56 de ani) face greva foamei în Penitenciarul Botoşani, susţinându-şi nevinovăţia, anchetatorii de la Bucureşti care l-au trimis după gratii s-au reîntors în judeţul Suceava şi s-au apucat din nou de săpat, de data aceasta în zona Suceviţa - Palma, sperând să găsească probe care să le confirme acuzaţiile ce i se aduc mecanicului auto din Rădăuţi, şi anume că acesta le-ar fi omorât şi îngropat pe cele trei surori Iordache.

La mijlocul lunii aprilie a acestui an, aceiaşi anchetatori, de la Parchetul General, au transformat într-un şantier curtea părinţilor lui Lavric, din Rădăuţi, şi au săpat în mai multe locuri. Prima dată în garajul din curte, iar apoi, după aproximativ o săptămână, în veranda casei şi prin grădina din spate. De fiecare dată, au găsit fragmente osoase, însă în urma expertizelor - susţin surse judiciare - s-a stabilit că e vorba de oase de provenienţă animală.

Între timp, Vasile Lavric a fost arestat preventiv de către Tribunalul Bucureşti, nu în cazul disparițiilor surorilor Iordache, ci într-un dosar de tentativă de omor, o presupusă faptă comisă în urmă cu 14 ani, când mecanicul auto i-ar fi dat cu ciocanul în cap soţiei sale din acea vreme, Nicoleta Lavric (fostă Iordache).

Aceasta a ajuns la spital, însă s-a împăcat ulterior cu soţul ei, cu care a mai trăit încă cinci ani.

În aprilie 2005, Nicoleta Lavric, care avea atunci 31 de ani, a cerut în instanţă divorţul de Vasile Lavric, iar câteva zile mai târziu a dispărut fără urmă.

La scurt timp, mecanicul auto a adus-o în casa lui pe Ramona Iordache (18 ani), cu care, s-a aflat ulterior, avea un copil, în urma unei relaţii extraconjugale, tânăra rămânând gravidă cu propriul cumnat la numai 13 ani.

Culmea, în iunie 2005, dispare şi Ramona Iordache. În aceste condiţii, anchetatorii au început să se întrebe dacă nu cumva cele două cazuri au legătură şi cu dispariţia, în 1995, a unei alte surori Iordache, Iuliana, care avea atunci 16 ani.

Dispariţiile misterioase de la Rădăuţi au fost cercetate şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, însă anchetatorii suceveni au clasat dosarul în septembrie 2006 din lipsă de probe.

La mijlocul lunii aprilie 2014, Vasile Lavric s-a trezit din nou cu procurorii la poartă, de data aceasta veniţi de la Bucureşti, iar o zi mai târziu era arestat preventiv.

 

Săpături la Suceviţa şi percheziţii la Dorneşti, la rude ale lui Vasile Lavric

Din informaţiile pe care am reuşit să le aflăm în cursul zilei de ieri, procurori şi poliţişti de la Bucureşti se află în zona Suceviţa - Palma, unde, cu ajutorul unui buldoexcavator, fac săpături.

Mai exact, ne-au mărturisit sursele noastre, anchetatorii sapă la aproximativ doi kilometri de Popasul turistic Bucovina, spre Palma, având informaţii că acolo ar fi îngropată cel puţin una dintre surorile dispărute.

Procurorii de la Capitală au stabilit cinci perimetre din zona respectivă în care se vor face săpături.

Luni şi marţi, aceiaşi anchetatori au fost şi la Dorneşti, unde, din datele pe care le deţinem, au efectuat mai multe percheziţii la rude ale lui Vasile Lavric.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au refuzat să confirme sau să infirme perchezițiile, susţinând că vor reveni cu informaţii atunci când ancheta o va permite.

 

“O să facă greva foamei până la moarte, pentru că îl ţin nevinovat după gratii”

Vasile Lavric a fost trimis în judecată în urmă cu aproape o lună pentru tentativă de omor, iar din arestul Poliţiei Capitalei a fost transferat, după confirmarea şi prelungirea măsurii de arestare preventivă, la Penitenciarul Botoşani, dosarul  ajungând pe rolul Tribunalului Suceava.

„Sunt nevinovat şi voi demonstra asta. E făcătura soacrei mele, care de ani de zile îmi vrea numai răul. Ea a ascuns fetele şi ştie unde sunt. Am s-o dau în judecată pentru asta şi va plăti”, declara Lavric la intrarea în sediul Palatului de Justiţie.

Mecanicul auto susţine că soţia sa s-a lovit cu capul de sobă şi de aici s-a ales cu leziunea la cap, respingând categoric varianta procurorilor cum că el ar fi lovit-o pe Nicoleta Lavric cu ciocanul în cap.

În penitenciarul de la Botoşani, Lavric a anunţat la mijlocul săptămânii trecute că intră în greva foamei.

“Dacă persoana privată de libertate dorește să își mențină forma de protest, administrația penitenciarului are obligația de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană într-o instituţie medicală din reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi de a înştiinţa familia persoanei condamnate sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care persoanei condamnate îi este afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta”, declara zilele trecute purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoşani, Anna-Maria Rotariu.

“O să facă greva foamei până la moarte, pentru că îl ţin nevinovat după gratii”, era revoltată femeia cu care Vasile Lavric trăieşte în concubinaj de mai mulţi ani, Aurica Bodnărescu.

 

Scrisoare din penitenciar. Expeditor: Vasile Lavric

Recent, Vasile Lavric a trimis redacţiei Monitorul de Suceava o scrisoare în care îşi susţine nevinovăţia şi în care explică cum toate acuzaţiile i se trag de la fosta lui soacră, mama femeilor dispărute.

 “În anul 2005, prinzând probabil gustul occidentului, soţia m-a părăsit, plecând din ţară, spunându-i inclusiv copilului nostru, Andrei Vasile, că va pleca şi nu se va mai întoarce acasă. Acum, după 14 ani, având mai multe conflicte cu soacra mea şi fiicele ei, care au dus la mai multe procese penale la care am avut câştig de cauză de fiecare dată, am căzut victimă răzbunării şi declaraţiilor false. Anchetatorii au fost duşi pe nişte piste false, distrugându-mi gospodăria, săpând în garaj, curte şi grădină în speranţa că vor găsi acele oase ale soţiei mele, care după cum a spus soacra mea a fost omorâtă şi îngropată. Toate aceste săpături au scos la iveală într-adevăr nişte oase, dar spre dezamăgirea lor nu erau ale soţiei mele, ci ale unor animale şi păsări”, a scris Vasile Lavric.

Mecanicul auto e ferm convins că surorile Iordache sunt în viaţă şi se află în străinătate, mai exact în Italia, şi, împreună cu mama lor, complotează pentru a-i distruge lui viaţa.

 

Fiul Nicoletei Lavric, femeia dispărută în aprilie 2005: „Mama trăieşte”

În urmă cu aproximativ trei luni, la redacţie a venit şi băiatul lui Vasile Lavric şi al Nicoletei Lavric, femeia dispărută în aprilie 2005.

Andrei are aproape 18 ani şi e convins că mama sa trăieşte în Italia, iar tatăl său este închis pe nedrept.

 „Înainte să plece în Italia a vrut să mă ia şi pe mine, m-a dus la notar, dar apoi a plecat singură. Eu sunt sigur că trăieşte, dar nu se mai răspunde cu noi, ne-a părăsit”, mărturisea tânărul.

 

„Aceste persoane trăiesc în străinătate şi-şi bat joc de noi”

La rândul ei, şi Aurica Bodnărescu, concubina actuală a lui Vasile Lavric, susţine nevinovăţia acestuia, explicând că înainte a fi arestat, mecanicul auto era cel care avea grijă de ea, de cei patru copii pe care îi au în întreţinere, dar şi de părinţii bătrâni şi bolnavi ai bărbatului.

“Am ajuns să împrumut bani de la toate rudele şi cunoscuții ca să am ce pune pe masă copiilor şi cu ce să-i trimit la şcoală”, mărturisea femeia, precizând că de când Vasile Lavric a fost arestat, toată familia acestuia se întreţine doar din alocaţiile copiilor şi o pensie a fiului bolnav.

„Aceste persoane (n.r. surorile dispărute) trăiesc în străinătate şi-şi bat joc de noi. Am ajuns să li se facă oamenilor milă de noi şi să ne ajute cu ce pot”, a mai spus femeia.

 

Una dintre surorile dispărute a trimis scrisori acasă. „Nu e scrisul ei”

În urmă cu aproape un an, Televiziunea Română a prezentat cazul surorilor dispărute în cadrul uneia dintre emisiunile din seria „Dispăruţi fără urmă”.

„Pe o stradă din Rădăuţi, există un triunghi al Bermudelor, femei care dispar din aceeaşi casă, de lângă aceleaşi bărbat”, e prezentarea de început a emisiunii.

Sunt intervievaţi atât Vasile Lavric, cât şi mama şi o soră de-a surorilor dispărute, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

„Nu am cuvinte faţă de Nicoleta să vorbesc ceva urât. La noi era o armonie”, descria Vasile Lavric căsnicia sa cu soţia care a intrat parcă în pământ la câteva zile după ce a introdus acţiunea de divorţ.

Tot în acea emisiune, se vorbește şi despre mai multe scrisori primite de Cornelia Iordache, mama surorilor dispărute, chiar de la una dintre acestea, de la Iuliana.

„Se vedea că nu e scrisul ei”, era convinsă Cornelia Iordache că altcineva îi trimitea scrisori în numele fiicei ei.

Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, comisarul-şef Manuel Bordeianu, vorbește şi el în acea emisiune de pe TVR 1, difuzată în luna mai a anului trecut, despre cazul surorilor Iordache, explicând că suspectul principal a fost dus la detectorul de minciuni:  „Cu consimțământul lui Lavric Vasile, acesta a fost supus unui test al comportamentului simulat, rezultând în mod foarte evident că este nesincer şi minte”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Surorile dispărute de la Rădăuţi, căutate cu un buldoexcavator în zona Suceviţa - Palma.
 Vizualizări articol: 4446 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Surorile dispărute de la Rădăuţi, căutate cu un buldoexcavator în zona Suceviţa - Palma3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei