Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 11 iun 2014 - Anul XIX, nr. 132 (5641)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   11 imagini |   ø fişiere video

Moment de sărbătoare

Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” din Dolheştii Mari a aniversat 150 de ani de existenţă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Actuali şi foşti profesori, elevi care învaţă la Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” din Dolheştii Mari şi foşti elevi, autorităţi locale şi judeţene, printre care s-au numărat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, prefectul Florin Sinescu, senatorul Ovidiu Donţu, inspectorul general Gheorghe Lazăr, inspectorul adjunct Cristina Teodorovici, Cristi Bărculescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, au fost  prezenţi la Dolheşti la acest moment festiv.

După ce Cătălin Nechifor a dezvelit în holul şcolii o placă comemorativă care va aminti peste ani evenimentul din vara anului 2014, a fost oficiată o slujbă religioasă, urmată de stropirea cu apă sfinţită a spaţiilor de învăţământ din şcoală.

Manifestările au continuat la Căminul Cultural, iar după alocuţiunile invitaţilor, conducerea şcolii a acordat diplomele aniversare special pregătite pentru acest moment. Din partea Inspectoratului Şcolar Suceava, inspectorul general Gheorghe Lazăr a oferit Şcolii Gimnaziale „Hatmanul Şendrea” o plachetă aniversară.

Rezultatele obţinute de elevii şi cadrele didactice ale Şcolii „Hatmanul Şendrea” şi aspecte de la cele mai reprezentative activităţi organizate de şcoală sau la care elevii acesteia au participat au fost prezentate de profesoara Elena Jitariuc. Profesorul Valeriu Sandovici, unul dintre cei mai cunoscuţi cronicari ai comunei, a lansat cartea „Şcoli din comuna Dolheşti”.

A urmat o întâlnire de suflet între generaţiile de profesori şi elevi, după care cei prezenţi au asistat la un spectacol artistic în cadrul căruia preşcolarii, elevii claselor primare şi elevii claselor gimnaziale au prezentat cântece, dansuri, muzică clasică, muzică uşoară, o scenetă, o şezătoare tradiţională din zona Dolheşti şi un spectacol folcloric.

După cum ne-a informat directoarea şcolii, prof. Maria Ilie, istoria instituţiei de învăţământ din Dolheşti a început în anul 1864, când prin promulgarea Legii învăţământului de către domnitorul Al.I. Cuza au fost înfiinţate 25 de şcoli în satele fruntaşe ale judeţului Suceava, printre care s-a numărat şi şcoala din satul Dolheştii Mari .

Directoarea şcolii a spus în cuvântul de bun venit adresat celor prezenţi: „De atunci şi până astăzi au trecut 150 de ani, care înseamnă 150 de generaţii, 150 de ani de muncă, 150 de ani de trudă depusă de cadrele didactice ce şi-au desfăşurat activitatea în această instituţie şi care au clădit valori perene. Sămânţa sădită acum un secol şi jumătate a devenit stejarul falnic de astăzi, la umbra căruia înmuguresc zeci de generaţii de cugete libere. La ceas aniversar şcoala îşi omagiază dascălii din totdeauna pentru că ei fac parte din liga aleasă a profesioniştilor devotaţi. Ei, dascălii, au dus cu demnitate frumoasa, admirabila povară a luminării minţii şi a sufletului elevilor, efortul de a da învăţătură, adeseori încercaţi, dar niciodată osteniţi în lucrările lor. Întotdeauna au fost importanţi vectori de cultură indiferent de vremi şi tendinţe, spirite înalte care au ars pentru ideea de bine şi de frumos adevărat. În aceste momente aniversare, frunţile noastre se pleacă în memoria dascălilor care au predat în această şcoală şi în cinstea elevilor care au învăţat aici, şi care ne fac cinste”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” din Dolheştii Mari a aniversat 150 de ani de existenţă.
 Vizualizări articol: 2200 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Şcoala Gimnazială „Hatmanul Şendrea” din Dolheştii Mari a aniversat 150 de ani de existenţă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei