Ştefan Sorin Gorovei a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni

În cadrul unui simpozion dedicat folcloristului Artur Gorovei şi găzduit joi de Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, a oferit Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni prof. univ. dr. Ştefan Sorin Gorovei şi (post-mortem) profesorului Artur Gorovei.

“Instituţia noastră îşi împlinește aşadar datoria de onoare de a menţine veşnic vie imaginea personalităților care au învăţat sau au îndrumat paşii elevilor aici. Nu întâmplător semnul sub care se desfăşoară anul acesta Zilele Colegiului <Nicu Gane> este conjugarea celor două elemente ce definesc blazonul, educaţia şi cultura”, a precizat prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ, directoarea instituţiei.

Personalitate distinctă, întruchiparea dascălului de vocaţie ce ilustrează  cel mai înalt nivel al educaţiei prin cultură, profesorul Neculai Sturzu, cel care a avut iniţiativa creării evenimentului de joi, a vorbit despre Artur Gorovei şi familia sa şi a prezentat cronologic lucrările acestuia, menţionând şi domeniul sau domeniile în care se înscriu acestea. Tânărul lector  universitar sucevean, Călin Horia Bârleanu, a vorbit celor prezenţi despre Artur Gorovei în subconştientul colectiv românesc, iar conf. univ. dr. Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, din Iaşi, l-a considerat pe Gorovei „una dintre personalităţile cele mai complexe, ceea ce pe noi, astăzi, poate să ne mire pentru că ne-am obişnuit să ne specializăm foarte bine în domenii limitate”.

Despre „Şezătoarea”, prima revistă românească de literatură populară şi folclor şi ecoul pe care l-a avut aceasta în ţară şi străinătate, a vorbit profesoara Viorica Benţa.

La finalul manifestării, prof. univ. dr. Ştefan Sorin Gorovei a adresat numeroasei audienţe „trei cuvinte”. Cel dintâi a fost pentru iniţiatorul şi organizatorii evenimentului şi pentru cei care au vorbit despre bunicul său, în al doilea cuvânt a scos în evidenţă nedreptăţile care s-au făcut, iar cel de-al treilea a fost al aducerilor aminte din viaţa de licean.

Profesorul ieşean a considerat că nu merită titlul cu care a fost cinstit, pentru că „nu am nici un  merit în faţa oraşului meu. Din contra. Am mai mult păcat. Am păcatul de a-l iubi prea mult. Am păcatul de a-l dori frumos şi strălucitor pe o hartă culturală a ţării. Am păcatul că am menţinut casa primită de la înaintaşii mei, pentru care am cheltuit sume uriaşe şi am putut beneficia şi de un ajutor care nu poate fi estimat nici în sunet, nici în cuvinte, pentru că a venit din suflete multe. Am păcatul că vreau să fiu cetăţean al acestui oraş ca să-mi pot împlini datoriile faţă de el. Acest drept l-am cerut şi îl cer. Faptul că mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, între dumneavoastră, profesori vechi, profesori noi, colegi de-ai mei, actuali elevi ai colegiului este pentru mine o plăcere şi o mângâiere”.