Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 14 iul 2011 - Anul XVI, nr. 164 (4762)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Unde fugim de acasă

Perioada 14 – 20 iulie

 

Toyota Drift Series la Shopping City Suceava

Pe 16 şi 17 iulie, Suceava va avea cea mai ridicată temperatură la sol din România. Prognoza este garantată de piloţii care se vor întrece în a patra etapă din 2011 a Campionatului Naţional de Drift – Toyota Suceava Drift Series.

Regii driftului din România descalecă de pe caii putere pentru a doua oară în Bucovina. Asociaţia Română de Drift, împreună cu echipa King of Europe, Shopping City Suceava şi Toyota Suceava invită publicul, în weekendul 16-17 iulie 2011, în parcarea Shopping City Suceava, pentru a-i admira pe cei mai buni piloţi din Campionatul Naţional de Drift.

Pregătiţi-vă pentru o luptă strânsă şi foarte spectaculoasă, deoarece punctajele sunt foarte apropiate, cel puţin între primii cinci clasaţi. Însă, farmecul driftului este că până şi cele mai mici greşeli de pilotaj pot răsturna complet ierarhiile campionatului.

Evenimentul, organizat de Shopping City Suceava şi Toyota Suceava, împreună cu Asociaţia Română de Drift (ARD) şi cu sprijinul King of Europe (KOE), cel mai important Campionat European de Drift, va reprezenta cea mai profesionistă etapă de drift desfăşurată până acum în Bucovina, datorită arbitrajului prin telemetrie (un sistem de jurizare electronic unic în Europa, special conceput pentru drift, care reduce eroarea umană la 0).

Mike Procureur, fondatorul King of Europe, împreună cu echipa sa de specialişti, vor fi direct implicaţi în configurarea traseului şi arbitrarea în concordanţă cu regulamentele formulate de Federaţia Mondială de Drift.

Nerăbdarea lor va fi răsplătită pe 16 şi 17 iulie, când vor avea ocazia să trăiască fiorii vitezei şi vor putea încerca adrenalina drift-ului din postura de pasager ai maşinilor înscrise în competiţie(Taxi Drift)

Program Toyota Drift Series:

Sâmbătă, 16 iulie

08:00 – 10:00 Briefing + antrenamente debutanţi
10:00 – 12:00 Antrenamente libere
12:00 – 13:30 Taxi Drift
13:30 – 14:30 Pauză
14:30 – 18:00 Antrenamente libere

Duminică, 17 iulie

08:00 – 09:00 Briefing + antrenamente debutanţi
09:00 – 11:00 Antrenamente
11:30 – 13:30 Calificări
13:30 – 14:30 Pauză
14:30 – 18:00 Concurs drift
18:00 – Ceremonie premiere

 

Reduceri de până la 70% la Iulius Mall Suceava

Se poartă promoţiile! – La Iulius Mall preţurile au început să se topească, astfel încât împătimiţii de shopping se bucură de preţurile cele mai mici din an. Până la 70% au ajuns promoţiile la Kenvelo, Peacocks, Steilmann, Samsonite, Sephora, Sophia şi Ely Alindor şi 60% Sprider Stores şi Be You. La jumătate au fost tăiate în Iulius Mall preţurile la Terranova, Bigotti, Motor, Ravioli, Junker, Bellissima Fashion, Hv Street, Il Bimbo, Intersport, Mara’s, Mari-K, Valentini Bianco, Divine, Sofiaman, Ina Design, Delia 07, Onix Şi Splendor. Şi Salamander, Janice, Sabrini şi Deco Center au preţuri mai mici cu 40 de procente, în vreme ce Nike, Triumph, Luxor, Plafar şi Centrofarm îşi încântă clienţii cu promoţii de până la 30%. BSB oferă un produs gratuit la trei achiziţionate, Blue 63 are blugi la 15 lei, Louise oferă 50% discount la al treilea articol cumpărat, la Zoomania toate produsele au cu 10 procente mai puţin în fiecare luni, iar Flanco oferă înapoi TVA-ul. Discount-uri acordă şi Paolo Bertolucci, Jolidon, Mondex, Elgon, Evel Mod, Best Star Promotion şi paraclisul “Sf. Ioan cel Nou”.

 

“Lumina Nordului”

Expoziţia de artă plastică “Lumina Nordului”, sub semnătura elevilor unor şcoli populare de artă din ţară, poate fi vizitată la Iulius Mall până pe 31 iulie 2011. Sunt expuse 39 de lucrări realizate anul trecut la Poiana Negri în Tabăra Internaţională de Artă Plastică „Lumina Nordului”.

 

Atelierul de vacanţă

Până pe 11 septembrie 2011, ceainăria librăriei Cărtureşti găzduieşte ateliere de vacanţă unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor.

„Pentru a putea crea împreună, vom începe prin a ne cunoaşte şi a descoperi spaţiul cu toate surprizele sale, iar odată acomodaţi, ne vom trage pernuţele de ascultat poveşti şi vom <citi> lumea pe care personajele noastre o trăiesc prin sunete sau în culori. Mai mult decât atât, vom crea din colaje şi vom <scrie> în culori propriile aventuri. În timp ce părinţii vor putea răsfoi o carte şi savura un cocteil de ceai rece, copiii vor descoperi o lume a artei, a jocului şi a poveştilor – o lume care transpune şi remodelează magia frumosului prin ochii unui copil”, oferă detalii gazdele librăriei cu dichis.

În fiecare marţi, de la ora 17.30, la Cărtureşti va avea loc Ora de joacă cu Simona Covaliu, în fiecare miercuri, de la 18, Seara de poveşti cu Sorina Puiul, în fiecare vineri, de la 17.30, Atelier de creaţie cu Simona Covaliu şi în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, Atelier Origami cu Luana Popa.

 

Expoziţia de fotografie „Alter Ego”

Shopping City Suceava vă invită până pe 28 iulie 2011 să vizitaţi expoziţia „ALTER EGO” a Dr. Teodor Radu Pantea. Expoziţia cuprinde 50 de fotografii de dimensiuni 30x40 cm ale unor manechine din spaţiile comerciale, expuse în Clubul Artelor Vizuale.

“Încerc să vă propun celor ce vedeţi această expoziţie o clipă de gândire. Poate că mâine aceste <obiecte> vor sfârşi în depozite prăfuite. Vremea le va deteriora, tendinţele le vor înlocui, cei pe care i-au servit le vor <debarasa>... Chipuri asemenea multora dintre noi vor dispărea în neant.

Dar atât cât au fost printre noi ne-au adresat o invitaţie la o convieţuire pe care puţini am înţeles-o. Nu am înţeles, decât poate câţiva, că erau un ALTER EGO al multora dintre noi. Sper că eu sunt unul dintre cei puţini care au înţeles...”

Artistul este lector la Facultatea de Arte Vizuale şi la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism din Oradea şi a expus fotografii în 43 de ţări de pe toate continentele în peste 400 de saloane foto personale sau de grup, interne sau internaţionale. A primit 192 de premii şi menţiuni la 268 de concursuri internaţionale de fotografie din 42 de ţări. Cel mai recent premiu obţinut de artistul orădean este medalia de aur a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP) la cel de-al şaselea Concurs Internaţional de Fotografie Feroviară, de la Szczecin, Polonia.

 

Clovnul Bobo la Galleria Mall

În fiecare zi a lunii iulie, de luni până vineri, începând cu ora 18.30, Galleria Suceava invită copii, bonele, părinţii şi bunicii la „Întâlnire cu clovnul Bobo”. Un program special, în care micuţii invitaţi se pot bucura de programe interactive ca: face painting, diverse jocuri educative şi de amuzament, activităţi de desen şi modelat baloane, alături de prietenul lor clovnul Bobo.
 

Joi 14, iulie

Seară studenţească la Padrino

Începând cu ora 22.30, în Padrino încingem o horă mare pe ritmurile deja cunoscute ale formaţiei Cetina la Seară Bucovineană. Şi pentru că este seară studenţească oferim o reducere de 15% după ora 24.00. Rezervări la 0742365859, www.RestaurantPadrino.ro
 

Vineri, 15 iulie

Stand Up Comedy

Padrino vă prezintă Turneul Naţional de Stand Up Comedy. Începând cu ora 22.00, cei din trupa Cafe DeKo: Bordea, Badea şi Bobo vor menţine constant zâmbetul pe feţele voastre timp de două ore. Nu rataţi o repriză de bine dispunere totală. Rezervări la 0742365859, www.RestaurantPadrino.ro

 

Sâmbătă, 16 iulie

Dj BigIce, în Office`s Club

În Office`s Club vine pentru prima dată în Suceava autorul hit-ului Vejo Bonito, Dj BigIce. Nu rata cel mai tare eveniment din acest weekend. Rezervări la 0735168111. www.officesclub.ro

 

Teatru pentru copii

De la ora 11.30, Ansamblul Artistic Profesionist "Ciprian Porumbescu" va prezenta în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa "Motanul încălţat". 
Din distribuţie vor face parte Adina Fărtăiş, Simona Saucă, Nicoleta Nădejde şi Cornelia Nicolaiciuc, sub îndrumarea lui Gonda Cojocariu, realizator, şi Ion Vizitiu, regie tehnică. Accesul este gratuit!

 

Distracţie la Padrino

Dacă e sâmbătă ne întâlnim la Padrino!!! Distracţie maximă pe hit-urile mixate de Dj Verony. Rezervări 0742365859 sau www.RestaurantPadrino.ro

 

Duminică, 17 iulie

Meci Sporting Suceava - Callatis Mangalia

Stadionul Areni va găzdui un atractiv meci amical între nou promovata în Liga a II-a Sporting Suceava şi formaţia Callatis Mangalia, care evoluează în eşalonul secund. Gruparea de pe Litoral este pregătită începând din această vară de către fostul antrenor al Forestei, Marin Barbu.

 

Finala Mini Playback Show

Începând cu ora 16.00, toţi copii talentaţi care de-a lungul ediţiilor Mini Playback Show şi-au demonstrat abilităţile artistice şi au câştigat concursurile săptămânii se vor întrece în mare finală!
Bineînţeles, chiar dacă nu vor câştiga, toţi copii vor fi premiaţi pentru în interpretare şi dans.
Aşadar, vedetele familiei dvs. sunt aşteptate duminică, la Galleria Suceava! 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Unde fugim de acasă.
 Vizualizări articol: 1095 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Unde fugim de acasă5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei