Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 25 ian 2010 - Anul XV, nr. 19 (4310)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Atenţie

Leasing-ul la maşini, jaf cu legea în mână

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aţi achiziţionat o maşină în leasing? Dacă vi se fură sau este distrusă rămâneţi nu numai fără maşină şi banii pe care i-aţi dat până la momentul producerii evenimentului, dar s-ar putea să mai fiţi obligat să plătiţi în continuare şi ratele până la expirarea contractului.

 

Legea leasing-ului, promovată de parlamentari cu interese directe în această afacere, este croită astfel încât cel care apelează la această modalitate de a achiziţiona un autoturism poate ajunge în faliment sau la închisoarea datornicilor. Potrivit art. 15 din capitolul IV din această lege, „Răspunderea părţilor”, „în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat SĂ RESTITUIE BUNUL, SĂ PLĂTEASCĂ RATELE SCADENTE, cu daune interese, dacă în contract nu se prevede altfel”. Şi în contract nu se prevede niciodată altfel.
În această situaţie s-a aflat un om de afaceri din Suceava, Adi Vasile Moraru, proprietarul unei firme de distribuţie. Printre cele peste 15 maşini luate în leasing a avut şi un VW Touareg, care i s-a defectat în mijlocul străzii la un an după ce l-a luat. A mers cu autoturismul în service şi i s-a spus că are şpan în rezervor, din cauza motorinei. Reparaţia, în valoare de 320 de milioane de lei vechi, a fost făcută pe garanţie. Şi-a luat maşina şi, peste trei luni, aceeaşi problemă. Şpan în rezervor.
„Am dus-o iar şi am cerut de la service un răspuns oficial, pentru că am considerat că autoturismul are o problemă tehnică la pompa de înaltă presiune. Am contactat firma de leasing pentru o renegociere a contractului. Maşina a rămas în service şi următoarele două rate nu le-am mai plătit, pentru că am vrut o clarificare. I-am ameninţat că o să spun la toată lumea ce jaf este maşina, iar firma de leasing a trimis o firmă de recuperare şi în octombrie (n.r. 2009) au luat maşina direct din service, fără să-mi trimită nici o înştiinţare. Am plătit la maşina asta mai bine de un an, aproape un miliard de lei. Am sunat la leasing, ei mi-au dat un număr de telefon de la firma de recuperatori la care nu răspunde nimeni. Cel puţin un proces verbal că au ridicat maşina puteau să-mi dea!”, a spus Adi Moraru.

 

Poţi să aduci bani de acasă, dacă valoarea despăgubirii este mai mică decât ratele care mai sunt de plătit

Din luna octombrie a anului trecut nu a primit nici un document din care să reiasă starea contractului său, nu a mai primit nici somaţii de plată, dar nici răspuns la solicitarea sa de a i se da în locul Touareg-ului măcar un autoturism de 10.000 de euro.
Omul de afaceri a precizat că varianta că din pompa de la PECO ar intra şpan în rezervor i se pare puţin probabilă şi că are şi o expertiză a combustibililor de la staţia PECO la care îşi alimentează toate maşinile, din care reiese că nu este nici o problemă de calitate.
„Dacă un client de Touareg este tratat aşa, mă întreb cum se comportă cu cei care au Logan sau Matiz? Acum văd că nici nu mai facturează ratele pentru Touareg, deşi trebuia s-o facă până la soluţionarea cazului. Nici nu pot încheia contractul în contabilitate. Simt că aşteaptă ceva, dar nu ştiu ce”, a mai spus omul de afaceri.
Cum se comportă firmele de leasing cu clienţii de maşini mai ieftine ne-a spus avocatul unei firme de asigurări, Constantin Lupaşcu. Potrivit acestuia, anul trecut a avut circa 12 cazuri în care autoturisme Chevrolet Aveo achiziţionate în leasing s-au răsturnat, au suferit daună totală, firma de asigurări a despăgubit firma de leasing, iar cei care le cumpăraseră au plătit mai departe ratele.
„Utilizatorul primeşte ceva doar dacă redevenţele (ratele) care mai sunt de plătit până la finalul contractului sunt mai puţin ca valoare decât valoarea despăgubirii. Altfel, poţi să aduci bani de acasă, dacă valoarea despăgubirii este mai mică decât ratele care mai sunt de plătit”, a spus avocatul. Spre exemplu, într-un contract al uneia dintre cele mai importante firme de leasing din ţară se specifică faptul că în caz de daună totală sau de furt, utilizatorul nu primeşte nimic, indiferent câte rate mai are de achitat.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi dacă maşina în leasing este furată. Asigurarea CASCO este achitată de utilizator, dar despăgubită este firma de leasing, în calitate de proprietar al autoturismului, şi dacă acesta este furat sau distrus la începutul derulării contractului, utilizatorul este obligat să plătească în continuare până la acoperirea diferenţei de valoare. Concret, dacă o maşină de 40.000 de euro, luată cu un contract pe 7 ani, este furată în primul an, firma de leasing primeşte de la Asigurări despăgubiri la valoarea maşinii, mai puţin franciza, care poate fi între 0 şi 10 la sută. Dacă este furată în al şaptelea an, valoarea maşinii este redusă la jumătate, Asigurările dau doar o primă la valoarea maşinii în momentul furtului, adică circa 20.000 de euro.

 

Sunt firme în judeţul Suceava care au ajuns în faliment din cauza ratelor la leasing

Avocatul Lupaşcu a explicat că într-un contract de leasing utilizatorul plăteşte practic o redevenţă de utilizare, care înseamnă chiria pentru autoturism şi o parte din valoarea maşinii, la care se adaugă şi asigurarea obligatorie CASCO. Utilizatorul devine proprietar când achită integral contractul.
„Eu nu recomand leasing-ul pentru că nu ai proprietate efectivă asupra maşinii. În plus, utilizatorul nu ştie niciodată cum sunt defalcate aceste rate în componente. De exemplu, el poate plăti în continuare CASCO pentru un autoturism distrus sau furat pentru că nu ştie din ce e compusă rata pe care firma îi cere s-o plătească în continuare. Sunt firme în judeţul Suceava care au ajuns în faliment din cauza ratelor la leasing. La contract nu poţi renunţa, iar dacă nu mai ai bani de rate rămâi fără maşină şi eşti obligat să plăteşti şi despăgubiri. Ceea ce fac aceste firme nu e leasing. Este o afacere pornită din Bucureşti, aici, în teritoriu, sunt doar nişte roboţei care administrează date”, a mai spus avocatul Lupaşcu.
Pentru a avea şi punctul de vedere al celor acuzaţi, am contactat una dintre cele mai mari firme de profil, Porsche Finance Group Romania. Ni s-a răspuns că telefonic nu putem primi nici un fel de informaţii şi să solicităm în scris. La e-mail-ul trimis, în data de 16 ianuarie a.c., la firma mamă din Bucureşti, singurul răspuns primit a fost unul generat automat: „Stimate client, Vă mulţumim pentru mesajul trimis. Porsche Finance Group Romania este o organizaţie care apreciază comunicarea directă cu clienţii. Solicitarea dumneavoastră va fi preluată pentru soluţionare de către un operator al Departamentului Relaţii Clienţi, care va reveni în cel mai scurt timp posibil cu o rezoluţie. Vă mulţumim şi vă asigurăm de întregul nostru suport!
Cu deosebită consideraţie, Porsche Finance Group Romania”.
Sesizată asupra situaţiei, directoarea OJPC Suceava, Elena Oanea, ne-a declarat că departamentul juridic al oficiului va analiza modul în care sunt respectate drepturile clienţilor în contractele cu firmele de leasing şi cum sunt reglementate clauzele contractuale.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Leasing-ul la maşini, jaf cu legea în mână.
 Vizualizări articol: 2174 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.82/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.8 din 17 voturi
Leasing-ul la maşini, jaf cu legea în mână3.8517

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Jaf de ratiune trimis de
(25 ian 2010, 13:50:39
Si unde este jaful, mai exact? Firma de leasing este proprietar. De ce nu a mai platit omul ala 2 luni la leasing? Ce legatura are "spanul din rezervor" cu plata ratelor la leasing? Si la BMW seria 5 se duc injectoarele dupa 6 luni de utilizare, dar asta nu-i motiv sa nu mai platesti ratele. Pentru ce-i trebuia proces verbal din mom. ce autoturismul nu a fost niciodata al lui? Cum ar fi mai normal? Sa fie legea �n asa fel �nc�t rom�nasul nostru, dupa 2 ani de plata si utilizare, sa faca intentionat dauna totala si sa fie tot el despagubit si apoi s-o ia de la capat cu aceiasi bani?

Ati scos din calcul faptul ca masina aia este platita integral iar plata respectiva trebuie recuperata la fel, integral.
1.1  RE: Jaf de ratiune trimis de
(25 ian 2010, 14:19:38
Probabil te cheama Sandu Capra (sau esti angajat la firma lui de leasing) de esti asa patimas. Tu nu ai inteles nimic din articol? Nu vezi ca omul care plateste o gramada de rate la masina poate ramine fara nimic (bani sau masina) in cazul unui accident, sau daca i se fura masina? Ti se pare normal sa platesti doi ani la o masina iar daca ti-o fura sau ai un accident mai nasol sa nu primesti nimic? Iar in timpul asta firma de leasing este despagubita integral... Asta e jaful amice... Nu inteleg de ce nu este mentionat in articol numele fostului deputat Sandu Capra, cel care a initiat legea leasingului si care, alaturi de prietenii liberali, a reusit sa o promulge in timpul guvernarii Tariceanu. Practic, Sandu Capra si-a facut o lege pentru el si pentru cei din gasca lui.
1.2  RE: Jaf de ratiune trimis de
(25 ian 2010, 18:57:47
nu inteleg de ce desi exista in legea avocatilor ca reclama este interzisa, in acest ziar este aparut avocatul cu poza si cu declaratia sa...oare cat costa un articol pe prima pagina? probabil avocatul este in mare criza de clienti.

2.   POLITA CASCO trimis de
(25 ian 2010, 15:48:26
Din cate inteleg eu din art de mai sus, problema este la polita de asigurare CASCO. De aceea e bine sa cascati bine ochii la fransiza, sa fie 0, ASTFEL DVS NU SUPORTATI NIMIC NICI IN CAZ DE FURT, NICI IN CAZ DE DAUNA. Sigur ca trebuie sa cititi si contractul de leasing de mai multe si sa fiti perfect edificat/a atunci cand il semnati. Ceea ce scrieti dvs mai sus nu este valabil pt toate firmele de leasing si/sau asigurari, de mai multi ani am tot avut masini in leasing si nu am avut nici o probl , asigurarea CASCO acopera tot, in afara de furt cu cheia masinii uitata in contact. Grija mare la cine va asigurati si la ce firma faceti leasing pt unele din aceste din urma societati practica un nou tip de camatarie dar cu acte.
3.   Hagbard trimis de
(25 ian 2010, 16:28:22
tu daca iti cumperi o masina noua cu care mergi din luna in luna cu ea in service iti convine sa o mai platesti ?laughing))))
4.   Mda trimis de
(25 ian 2010, 21:50:12
Mi se pare de prisos articolul. Bineinteles ca nu este echitabila toata treaba explicata mai sus. Dar principiul in lumea asta e simplu: atat timp cat exista fraieri, vor exista si metode de muls fraierii..legale sau la limita legalitatii.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei