Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Credincioşii parohiei cu hramul „Sfântul Dumitru” din comuna Hănţeşti, Protopopiatul Suceava 1, au trăit ieri, 30 august, un moment de intensă emoţie şi de mare bucurie duhovnicească: a fost sfinţită biserica pe care pe parcursul a opt ani au ctitorit-o.
Această biserică a fost dorită de înaintaşii ctitorilor de acum şi a fost materializată de trei generaţii contemporane: bunici, copii şi nepoţi, fii ai acestei parohii nou înfiinţate. Desigur, o însemnată contribuţie au adus-o şi alţi credincioşi, unii din comună, alţii fii ai comunei care vieţuiesc în alte localităţi, alţii, pur şi simplu, dreptmăritori creştini din alte locuri care iubesc Casa Domnului, dar cea mai mare contribuţie aparţine fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai acestei parohii. Câţiva dintre cei ce şi-au dorit să vadă sfinţită această biserică au trecut tainica poartă a morţii cu regret că nu au apucat finalizarea ei. Mijlocirea harului sfinţitor a fost făcută de Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de un sobor de preacuvioşi şi preacucernici părinţi.
Motivul ctitoririi noii biserici
Extinderea în timp a localităţii a impus construirea unei noi biserici. Din monografia întocmită de domnul profesor Mihai Schipor aflăm că actualii locuitori ai Hănţeştiului sunt urmaşii unor localnici care din motive practice şi-au mutat gospodăriile de pe malul stâng al Siretului, mal mereu inundat de apele uneori învolburate ale râului, pe malul drept, mai înalt, aşezându-se, de o parte şi de alta a pârâului Valea Mare. Cu timpul, localitatea s-a extins, ajungând astăzi la o comunitate de 1.342 de familii (3.286 de locuitori). La momentul punerii pietrei de temelie la noua biserică, distanţa de la intrarea în localitate, dinspre Adâncata, până la vechea biserică parohială, a cărei dată de ctitorire nu se cunoaşte, a ajuns la 4,5 kilometri, iar până la cimitirul parohial, la 5 kilometri. Se impunea ridicarea unui nou lăcaş de închinare, dat fiind faptul că mulţi dintre credincioşii aflaţi în zona îndepărtată de vechea biserică parohială sunt la o vârstă înaintată.
Începutul
Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen, în ziua Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi maica sa, Elena, 21 mai, în anul 2001. În toamna aceluiaşi an, în ziua de prăznuire a Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie, a fost sfinţit un paraclis parohial în care continuu s-a slujit. În anul următor, biserica parohială a fost ridicată şi acoperită. Proiectele de arhitectură au fost concepute de dna arhitect Elena Chirică, fiică a comunei.
Lemnul necesar construirii a fost obţinut prin demersurile insistente făcute de dl primar, ing. Filaret Galan, la Ministerul Pădurilor. Prelucrarea primară a celor aproximativ 100 mc a fost făcută prin bunăvoinţa dlui Mihai Andrieş, şi el fiu al comunei. Paraclisul parohial a fost ridicat de meşterul Vasile Cătună, din comuna Mănăstirea Humorului, cu concursul credincioşilor din parohie, iar biserica parohială a fost ridicată de un colectiv de şapte meşteri, dintre care şase fraţi, din localitatea Frumosu, sub conducerea lui Vasile Humoreanu.
În toate etapele de construire s-au implicat foarte activ majoritatea oamenilor, atât bărbaţii la lucrările grele, cum ar fi: transportul materialului lemnos, transportul pietrei şi a materialului de umplutură din temelii, săparea şi turnarea fundaţiilor, materializarea pardoselilor, amenajarea curţii exterioare etc., cât şi femeile, care, întotdeauna când au fost solicitate, au pregătit mâncare pentru muncitori, sau au desfăşurat alte activităţi (întreţinerea curăţeniei, amenajarea curţii exterioare etc.).
Deşi construirea propriu-zisă a celor două spaţii liturgice s-a desfăşurat în timp relativ scurt, aproape un an, lucrările de finisare, de amenajare, de materializare a mobilierului şi toate celelalte lucrări ulterioare s-au întins pe parcursul a şapte ani.
Resurse materiale şi financiare
Comunitatea a făcut un efort enorm să susţină aceste lucrări. Oamenilor simpli li s-au adăugat şi unii manageri, precum şi unii specialişti, care au înţeles importanţa acestei ctitorii pentru comunitate şi care au pus umărul atunci când a fost nevoie. Aceştia sunt: ing. Ovidiu şi Nelia Raţă, ing. Gheorghe şi Carmen Popa, ing. Stelian Constantin şi mama sa, doamna Eleonora Constantin, ing. Nelu Opincaru, domnii Mitrică şi Costel Hojbotă, tată şi fiu din Mănăstirea Humorului, care au ajutat atât cu lemn pentru construcţie, cât şi cu lemnul de paltin pentru materializarea mobilierului din biserică, dl Dumitru Adomnică, d-l Daniel Anichitoaie, domnii Dorel Anton şi Dan Deică cu echipele lor, Alexandru Cazacu şi mulţi, mulţi alţii.
Credincioşii parohiei „Sfântul Dumitru” din comuna Hănţeşti
Nu atât contribuţia financiară a fiecărui credincios sau credincioase în parte dorim s-o evidenţiem în aceste rânduri, ci cât de mult suflet a pus fiecare la ctitorirea acestei biserici. Ponderea cea mai mare a banilor necesari susţinerii construirii acestei biserici a provenit din pensiile modeste, dar pe deplin meritate ale unor foşti şi actuali truditori ai pământului şi din valorificarea produselor proprii din gospodărie. Aceşti bani, expresia materială a muncii umane, au fost donaţi ca jertfă ctitoririi sfintei biserici şi au fost administraţi cu foarte mare responsabilitate. Aproape lunar, atunci când de comun acord se hotăra în biserică, donaţiile benevole ale celor ce au contribuit au fost adunate, de cele mai multe ori, de câţiva membri ai Consiliului parohial, sau membre ale Comitetului parohial.
S-au ostenit: dl epitrop Leon Neagu, domnii Aurel Anton (†), Gheorghe Steiciuc (†), Mircea Damian, Ioan Chirimbuţă şi Marcel Prisacaru, doamnele: Viorica Cîntiuc (†), Maria Puşcăşelu, Eugenia Bejenaru, Ilaş Paraschiva, Rodica Damian, Elena Nechifor, iar când aceştia nu s-au putut deplasa, alţi credincioşi au făcut acest efort.
Bani mulţi nu au existat niciodată. Au fost atât cât a trimis milostivul Dumnezeu prin cei care şi-au deschis sufletele Lui.
Un sprijin important
Parohia a avut un sprijin important în persoana domnul inginer Filaret Galan, primarul Comunei Hănţeşti. În faţa unor constrângeri materiale şi financiare, prin care aceasta a trecut, dumnealui a găsit mereu soluţii eficiente pentru a le depăşi.
Îndemnând membrii Consiliului Local al Primăriei Hănţeşti, aceştia şi-au dat acordul în vederea alocării unor sume de bani necesari finalizării anumitor etape din ctitorirea bisericii. Totodată a apelat la bunăvoinţa celor ce ar fi putut ajuta parohia, şi a reuşit atragerea de fonduri.
Ca bun creştin a înţeles importanţa ctitoririi sfintei biserici pentru comunitate, a înţeles însemnatul rol pe care Biserica îl are în societate.
Demn de remarcat este faptul că implicarea domnului primar în materializarea sfântului lăcaş nu a impus cerinţe din sfera politicului în viaţa Bisericii (lucru care se întâmplă foarte rar în zilele noastre).
Reflexii personale
Din totdeauna oamenii au simţit nevoia să fie împreună pentru a se închina lui Dumnezeu, să-I aducă jertfe, să-L slăvească, să ceară ajutor. Creştinii au făcut toate aceste acte în spaţiul sacru al bisericii. După o îndelungată perioadă în care nu s-au putut construi lăcaşuri de închinare, unele chiar s-au dărâmat, au fost ctitorite multe biserici. Adunaţi în jurul preoţilor lor, credincioşii au dorit să completeze acest nefiresc gol.
Majoritatea investiţiilor făcute pentru construirea bisericilor s-au realizat din donaţiile oamenilor simpli. Cheltuielile mari necesare susţinerii lucrărilor, nevoia de a ridica obiective arhitecturale deosebite, timpurile nestatornice din punct de vedere economic şi social, precum şi duhul lumii, au făcut ca aceste dorinţe să se materializeze cu nişte sacrificii din ce în ce mai mari. Lucrul acesta nu a descurajat. Deşi mai încet, lucrările au continuat şi încă continuă.
Pentru o comunitate, ridicarea unui lăcaş de închinăciune este un fapt rar şi important. Este şi o provocare; acum se vede cât de unită în Hristos este o biserică locală. Pentru o generaţie de oameni este chiar un eveniment unic. Ctitorirea unei biserici este un act de mare responsabilitate şi faţă de generaţiile care urmează. De aceea voinţei de a fi ctitor al unui lăcaş de închinare, trebuie adăugată foarte multă rugăciune. O biserică, prin voia lui Dumnezeu, este ctitorită de cei în ale căror inimi El lucrează şi prin suflarea sfinţitoare primeşte puterea de fi „laborator de îndumnezeire a oamenilor” . Dacă ar fi numai după puterea omului, încercările grele care se ivesc pe parcurs, zădărnicesc lucrul.
Dacă inimile oamenilor sunt curate, Domnul sporeşte şi primeşte lucrul mâinilor oamenilor ca o jertfă. Ce este de fapt o biserică care se construieşte ? O expresie a credinţei colective, care cere multă jertfă.
Noua biserica ctitorită în comuna Hănţeşti se justifică atât ca nevoie de slujbă, într-un areal unde nu exista un sfânt lăcaş de închinare, dar mai ales ca întărire a conştiinţei religioase a credincioşilor. În timpurile de tristă amintire s-a încurajat mereu îndepărtarea de valorile creştine şi s-a creat o prăpastie artificială tot mai mare între păstori şi păstoriţi. Ctitorirea bisericii a fost şansa unui nou început, în plan duhovnicesc. Una este să te afli sufleteşte în faţa unei biserici pe care au ctitorit-o alţii şi alta este să te afli sufleteşte în faţa bisericii pe care şi tu ai ctitorit-o. În tot acest răstimp cât a durat ctitorirea bisericii, duhovnicul parohiei s-a îngrijit ca ea să nu fie percepută ca o simplă construcţie în care să slujească preotul cu moşii şi babele parohiei, ci ca aceasta să se ctitorească în inimile oamenilor şi o dată aflată acolo să-i zidească duhovniceşte.
Credincioşii ortodocşi din acest colţişor de lume, Hănţeşti, au avut posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la ctitorirea unui lăcaş sfânt, în care Milostivul Dumnezeu îl transfigurează pe om prin lucrarea harului Duhului Sfânt, spre îndumnezeire. Demn de remarcat este că s-au gândit şi la generaţiile care le vor urma.
(Preot Dan GHEORGHIŢĂ, parohul Bisericii „Sf. Dumitru” Hănţeşti)
