O parte dintre cititorii ziarului nostru au venit cu idei despre modul de petrecere a timpului liber. Diferite colţuri ale naturii, aflate la câţiva paşi de noi, ascund frumuseţi nebănuite. Profesoara Veronica Cojocariu a surprins pădurea de la Mitocul Dragomirnei în mai multe ipostaze şi o recomandă tuturor celor care doresc să scape de praful şi stresul cotidian.

 

Pădurea de la Mitocul Dragomirnei, ce înconjoară satul Dragomirna, cu a sa vestită mănăstire, oferă localnicilor şi turiştilor un peisaj încântător, un aer purificat, o frumuseţe mirifică. Pădurea are două drumuri principale care pornesc de la mănăstire: unul duce spre Pătrăuţi, iar altul spre Călugăreni-Zvoriştea. Mergând spre cel din urmă drum forestier, ajungem la rezervaţia ştiinţifică „Fagetom”, de 134,8 ha, care cuprinde o parte nealterată, virgină, de pădure formată, în primul rând, din specii de fag cu o vechime de 50-150 de ani. Vegetaţia lemnoasă mai cuprinde şi alte specii: stejari, tei, paltini, carpeni, molizi, ulmi, larice.

 

Catedrala arborilor

Oricine merge pe acest drum trăieşte un sentiment de înălţare sufletească, parcă ar intra într-o catedrală, deoarece arborii din dreapta se unesc cu cei din stânga formând o boltă care-l îndeamnă pe trecător la o comuniune cu natura. Acest drum duce la un luminiş numit „Trei meri”. Aici au fost trei meri bătrâni şi scorburoşi care au pierit şi au fost înlocuiţi cu 12 puieţi de măr din care cei mai mulţi s-au uscat, rămânând viabili doar trei, care sunt protejaţi de un gărduţ.
Pădurea este străbătută de numeroase fâşii furajere care sunt cosite pentru animalele sălbatice ierbivore. Covorul vegetal este format din specii de graminee, leguminoase, compozite, rozacee etc. La un km de marginea pădurii, spre est, se află „Poiana lui Anton”, unde se ridică schitul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, o construcţie ce înnobilează şi sfinţeşte locul. Schitul este format dintr-un ansamblu de construcţii din bârne de lemn masiv, trainic ancorate între ele, care se înalţă spre cer, pentru a duce mesajul de rugă către Dumnezeu. Construcţia se realizează prin efortul mai multor enoriaşi, dar în primul rând, prin strădania şi dăruirea preotului Pangrati, care a ales acest peisaj fermecător.

 

Paradisul plantelor, insectelor şi animalelor

În poiană, covorul vegetal este format din specii ierboase rare, ocrotite de lege: gladiole sălbatice, iris sibinica, iris aphylla (stânjenel siberian), şopârliţă, odolean, salvia, inula, campanula, numeroase orhidee, crinul de munte, centaurea, cyanus. Bogăţia pădurii şi a pajiştilor atrage o faună numeroasă formată din căprioare, mistreţi, vulpi, iepuri, şoareci, pârşi de alun, vulpi. Frecvent, prin parterul pădurii întâlnim: şarpele orb, vipere, şopârle, amfibieni care cuprind numeroase specii de broaşte (brotăcelul, salamandra) etc. Aici este şi un paradis al insectelor de tot felul.
Pe marginea poienii şerpuieşte un fir de apă curgătoare cu originea într-un izvor din adâncul pădurii, străjuit de sălcii, aluni, arini şi numeroase specii de plante iubitoare de umiditate: inula, calce, potbal.
Coroanele arborilor adăpostesc gaiţe, ciocănitori, sturzi, grauri, sticleţi, bufniţe, codobaturi, ulii, coţofene, corbi.

 

Mâna distructivă a oamenilor

Mentalitatea greşită a omului de a profita la maxim de tot ce oferă natura face ca această rezervă să se reducă, iar unele specii să dispară cu timpul. În ultimii ani, acest colţ de rai este iraţional exploatat, pădurea este tăiată fără milă, ceea ce a dus la apariţia a numeroase luminişuri din care arborii au fost distruşi.
Pe lângă drumurile principale, au apărut numeroase drumuri de căruţe ale hoţilor de lemne care au găsit mijloace de a încălca legea prin acoperirea cu crengi a şanţurilor ce protejează ca un brâu pădurea. Degradarea peisajului natural este făcută de unii oameni care aruncă în pădure tot felul de resturi din gospodării. Cei care îşi petrec sfârşitul de săptămână în „Poiana lui Anton” fac focul aproape de schit, dau muzica la refuz, iar la plecare uită să adune gunoaiele. Trebuie să nu uităm că nu suntem stăpânii naturii şi nu avem dreptul de a extermina ceva ce nu am creat. O plantă cât de mică şi neînsemnată în viaţa de zi cu zi, o insectă minusculă şi continuând cu arborii falnici, toate cuprind mai multă frumuseţe şi mai mult mister decât cele mai grandioase construcţii făcute de om.
Pe drumul care duce spre schit, în stânga, pe panta dealului, vegetaţia este formată din tufişuri care sunt aproape distruse de mizeria făcută de oameni. Pe fâşia furajeră, aproape de iazul din marginea pădurii, se găsesc copite de căprioare sacrificate de către braconieri. În urmă cu ani, pădurea era populată de cârduri de căprioare care ne încântau cu siluetele lor delicate si sprintene. Azi, vedem rar două-trei căprioare la un loc. Ciutele, se ştie, sunt ocrotite, vânarea lor se face doar cu autorizaţie specială.
Cândva, pădurea era străbătută de cârduri de mistreţi conduşi de câte un mascul impunător şi fioros. Astăzi, şi aceştia au dispărut.
Se impune o politică ecologică raţională, o exploatare chibzuită a pădurii, a tuturor sistemelor ecologice, o promovare a rolului excepţional pe care pădurea îl are în viaţa omului. Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a nu diminua această rezervă naturală de oxigen. Se impune refacerea echilibrului biologic alterat şi menţinerea cadrului natural existent.
Natura sălbatică trebuie ocrotită pentru că reprezintă un mijloc de salvare a omenirii şi pentru că este frumoasă şi omul are mereu nevoie de frumuseţe. De aceea, trebuie să punem mai mult suflet în a păstra acest colţ de rai, aşa cum ni l-a dăruit Dumnezeu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pădurea de la Mitocu Dragomirnei, un loc ideal pentru relaxare.

Comentarii