Palatul lui Ştefan cel Mare din Suceava, voievodul la care apelează toţi politicienii, indiferent de culoarea politică, atunci când vor să-şi arate ataşamentul faţă de Suceava, a căzut în uitare sub privirile indiferente ale urmaşilor săi. Motivul invocat pentru lăsarea în paragină a Curţii Domneşti din centrul municipiului Suceava este că nu este clarificată încă proprietatea asupra terenului, deşi această situaţie se putea rezolva extrem de simplu printr-o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

S-a vorbit frumos în ultimii ani despre o restaurare a Curţii Domneşti din Suceava, cu ridicarea zidurilor, descoperirea pivniţelor şi acoperirea cu sticlă, cu o destinaţie ulterioară de galerie de artă şi un muzeu al Curţii, dar în realitate nu s-a întâmplat nimic. S-a deschis un şantier arheologic, s-a săpat, s-au descoperit rămăşiţe de turnuri şi beciuri, vreme de 11 ani statul a finanţat lucrările de restaurare şi dintr-o dată totul s-a blocat.
Un arhitect bucureştean de la Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice (ONMI), Gheorghe Sion, a realizat în 2000 un proiect de restaurare, a obţinut deschiderea finanţării, a realizat studiul tehnic şi cel de fezabilitate, dar de doi ani s-a închis robinetul de bani. Contactat ieri, arhitectul Sion ne-a declarat că nu ştie care au fost motivele, dar a spus că a constatat că nici măcar administrarea zonei pe care s-au făcut săpăturile nu era foarte bine clarificată.
„Am vrut să reabilităm măcar corpul dinspre şosea, dar s-a sistat finanţarea. După ştiinţa mea, nu s-au mai dat bani din 2007, sumele alocate ulterior au fost pentru plata unor restanţe din anii anteriori. Acest obiectiv este clasat ca monument şi ar fi trebuit ca măcar organizarea de şantier să se dea clar în administrarea cuiva”, ne-a declarat arhitectul Sion.
De fapt, beneficiar al lucrărilor de restaurare nu este, strict legal, nimeni. Acesta este şi motivul pentru care Ministerul Culturii a încetat să mai aloce bani, pentru că orice proiect trebuie să aibă un beneficiar, care trebuie să-şi şi probeze această calitate.

 

Peste 11.000 de mp în centrul oraşului, lăsaţi în paragină

Zona sitului arheologic Curtea Domnească are o suprafaţă de 11.215 mp, din care săpăturile sunt într-un perimetru de 6.152 mp, iar restul de 5.063 mp este parc. Juridic, conform cărţii funciare, la această oră proprietari sunt Vasile şi Virginia Rusu, Dumitru Pînzaru, Ion Strugaru, Maria şi Dumitru Daniliuc, Mendel Hopmaier, familia Schultz, familia Ruhm, Viorica şi Maria Roman, Elena şi Maria Diacon, familiile Herşcovici, Ast, Bruno Rusu, Razenblatt, Rosenblattrecte, Freiberg, Roman Stirbiţchi, Weidler, Seidel, Agapia Colomeschi, comuna Suceava şi Statul Român.
Din informaţiile noastre, în baza Legii 10/2001 a fost o singură cerere de revendicare venită din partea unui urmaş al unui fost proprietar, Jean Ross. Municipalitatea a refuzat solicitarea de restituire în natură considerând terenul drept proprietate publică şi a propus despăgubiri. Pentru valoarea acestora, Jean Ross este în proces cu Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Apreciind importanţa ruinelor Curţii pentru istoria medievală a Sucevei, Ministerul Culturii a deschis şantier arheologic aici, în 1998 şi din 1999 a început decontarea lucrărilor efectuate, astfel că până astăzi a plătit în total 1.443.996 lei, adică 345.453 de euro, la cursul de acum. Este de neînţeles de ce autorităţile sucevene nu au acţionat nici în ziua de astăzi pentru ca acest teren să aibă un singur stăpân, cu atât mai mult cu cât conform legislaţiei româneşti dreptul de proprietate asupra terenului nu poate fi reconstituit pe vechiul amplasament. Fără să aibă nici o calitate oficială, Complexul Muzeal Bucovina a urmărit oarecum lucrările de reconstrucţie şi restaurare a ruinelor, dar în absenţa unei proprietăţi clare aceste lucrări nu pot fi plătite în continuare şi nici nu pot face obiectul unui proiect cu finanţare din fonduri structurale din exact acelaşi motiv.

 

De la palat domnesc la cartier de locuinţe şi magazine, până la refugiu pentru boschetari

Considerată ca fiind prima mare reşedinţă a domnitorilor Moldovei, Curtea Domnească din Suceava îşi are originea în perioada domniei lui Petru I Muşat, în jurul anului 1386. A progresat ca amploare în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, când a fost amplificată cu construcţii din piatră -palate, locuinţe, turnuri. Curtea Domnească a suferit modificări substanţiale în vremea lui Ştefan cel Mare şi apoi în timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, ultimul mare ctitor al acesteia fiind Vasile Lupu. A fost părăsită total la sfârşitul sec. al XVII-lea şi s-a ruinat. Când Bucovina a intrat în Imperiul Austriac, ruinele erau acoperite cu vegetaţie luxuriantă, iar administraţia provinciei a inclus-o în planul de sistematizare şi a devenit cartier de locuinţe, majoritatea proprietarilor fiind evrei. În vremea comuniştilor, Curtea Domnească a intrat iarăşi în sistematizare şi casele au fost rase de pe faţa pământului. Curtea a intrat în atenţia cercetătorilor şi restauratorilor abia la începutul anilor 50’.
În 1998 a fost prinsă în Planul Naţional de Restaurare, la vremea când arhitectul Gheorghe Sion visa că la Suceava va fi primul parc arheologic din România. Ideea de a fost preluată de Complexul Muzeal Bucovina şi de Primăria Suceava, cu intenţia de a realiza pe bani europeni un proiect de transformare a sitului pe care se află ruinele Curţii Domneşti într-un astfel de parc. Acesta ar fi circumscris în circuitul turistic de vizitare a centrul istoric al vechiului oraş, cu Biserica Sf. Dumitru şi Turnul Lăpuşneanu, Biserica Domniţelor, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, monumente restaurate sau în curs de restaurare. Totul a rămas la nivel de intenţie, inclusiv rezolvarea situaţiei juridice a unor terenuri pe care nu le mai revendică nimeni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 350.000 de euro investiţi într-un teren, practic al nimănui, la Curtea Domnească.

Comentarii